1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Limbajul şi condiţiile leadershipului

Primul ministru a greşit chiar şi după normele leadershipului local, care prezintă o puternică notă ”orientală”. Un lider nu coboară niciodată la „subsol“.

Am auzit cu toţii o declaraţie care ne-a îngheţat. Mai apăsătoare decât o banală imprecaţie. Noutatea şi gravitatea stă în faptul că a fost rostită de chiar premierul Victor Ponta, liderul PSD şi aspirantul la funcţia de preşedinte: „Domnul Iohannis e un lucru, nu e un om politic, şi sunt absolut convins că pe 16 putem să pornim pe un drum nou pentru România“.

Dacă o spunea cineva din presa de partid, dacă o spunea purtătoarea sa de cuvânt, care nu a făcut, de altfel, economie de insulte şi afirmaţii insidioase, ar mai fi rămas încă speranţa că liderul însuşi se ridică deasupra acestui limbaj. Victor Ponta nu fusese nici el scutit de exprimări dintre cele mai vitriolante, dar ele nu au venit niciodată din partea lui Klaus Iohannis. E esenţial, căci liderul nu poate coborî în subsolurile limbajului, locul său fiind la etaj.

Metafora aceasta nu este un doar joc de cuvinte. Ea trimite la înţelesul însuşi a ceea ce ar trebui să fie un lider. Şi nu e vorba de nişte convenienţe oarecare sau de un pattern social arhaic, ci de chiar condiţiile funcţionalităţii unui leadership. Liderul are nevoie de o privire cuprinzătoare, de capacitatea de a strânge oamenii împreună, de talentul de a trata cu adversarii, ceea ce pretinde ca el să nu taie punţile, să nu sape gropi în calea acţiunilor viitoare. El trebuie să fie ”deasupra” nu neapărat ca ideal moral, deşi nu ar strica, ci ca putere de acţiune. S-ar putea spune şi faptul că liderul trebuie să fie ”diplomat”, dar sensul acesta s-a trivializat, trimiţând doar la o banală şi utilă ipocrizie. Diplomaţia nu poate funcţiona însă fără o gândire strategică, căci numai ea e de natură să legitimeze ”minciuna” curentă.


Or, nu poţi sta de vorbă cu un adversar politic pe care l-ai tratat într-un chip inomabil. Am văzut de altfel ce a păţit Traian Băsescu. Maltratându-şi adversarii politici şi foştii prieteni în fel şi chip, el a sfârşit într-o ruşinoasă izolare. Preşedintele a reuşit să bruscheze până şi limitele extem de largi ale permisivităţii româneşti în materie, aici unde ai crede că nimeni nu se supără pe nimeni dacă nu are interesul să o facă.


Ar trebui să observăm însă că premierul a greşit chiar şi după normele leadershipului local, care prezintă o puternică notă ”orientală”. Ne amintim că Liviu Dragnea îi reproşa lui Klaus Iohannis că nu lasă anumite lucruri pe seama ”ţuţărilor”. Era un îndreptar succint privitor la cum funcţionează societatea românească, şi la felul în care se organizează ierarhiile. Liviu Dragnea se mira sincer şi pretindea, în subsidiar, ca Iohannis să se poarte ca un lider ”adevărat”, ca unul care nu face nimic cu mâna lui. Dar chiar şi în acest model ”oriental”, în care vasalităţile au rămas atât de numeroase, fiind ele însele stratificate, liderul păstrează de obicei o anumită ţinută, fie şi de faţadă, delegând cuvintele groase ”ţuţărilor” de la departamentul de propagandă.


Se impune aici o disctincţie. Victor Ponta nu s-a exprimat ”gros”. El a părut chiar reţinut, dar reţinerea a fost doar lexicală. În fond, a fost extrem de trivial, mai trivial decât dacă ar fi rostit o expresie de obicei cenzurată.