1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Limba spintecată

Există oare ceva ce-ar putea îngrijora mai mult decât soarta unor ostateci răpiţi? Îi pot oare ajuta manifestaţiile? Când fanaticii islamişti pun mâna pe cetăţenii unei ţări care înţelege că în lumea globalizată libertatea, inclusiv cea proprie, se cere apărată pretutindeni, destinul cel mai probabil al ostaticilor e totodată, din păcate, şi cel mai atroce.

Mircea Geoană, un demnitar sexy, dar aparent cam chinuit de lapsusuri de memorie

Mircea Geoană, un demnitar sexy, dar aparent cam chinuit de lapsusuri de memorie

Încă şi mai alarmantă e demagogia politică pe care tinde s-o dezlănţuie agresiunile teroriste. E poate în natura lucrurilor că formaţiuni extremiste precum PPRM îşi permit să-şi manifeste fără jenă populismul. Că demnitarii peremişti de frunte invocă, prin ideologul lor antimaghiar Funar, noţiuni sacre românilor, precum sfintele sărbători de Paşti, pentru a face de fapt temenele în faţa teroriştilor arabi atât de dragi ceauşismului din care a izvorât acest partid nu miră pe nimeni. Poate şi mai gravă, oricum, e demisia de care s-a făcut vinovat noul şef al PSD, Geoană, şi mai ales abandonarea cel puţin punctuală a solidarităţii guvernamentale de către formaţiunea lui Dan Voiculescu, a cărui Antenă 1 a pregătit bună parte din malopera diversionistă a isterizării generale. Din fericire, fără succes, fiindcă românii nu vor să se mai lase prostiţi.

Atitudinea adoptată în criza ostatecilor români de aceste grupări politice consolidează fireştile suspiciuni planând asupra unor formaţiuni create şi conduse de indivizi asociaţi frecvent de comentatori celor mai gregare structuri comunisto-securiste.

Fiindcă un lucru e clar. Criza ostatecilor a plasat România între ciocan şi nicovală. Obligaţi pe de o parte să ţină seama de interesele strategice ale României, reclamând menţinerea unei alianţei cu SUA şi Marea Britanie, pe care cedarea în faţa şantajului terorist ar compromite-o în mod cert, iar pe de alta să facă totul pentru recuperarea în viaţă a ostatecilor, liderii ţării par să fi făcut tot ce au putut. Neclar e însă în ce măsură celula de criză a reuşit să deăşească handicapul lipsei de experienţă în domeniul extrem de dificil şi de sensibil al negocierilor cu teroriştii.

Din culise o parte din presă şi din clasa politică s-a repezit însă, în mod vinovat, să creeze o atmosferă de psihoză, menită să aprindă pasiuni antiamericane şi să scoată în stradă naţiunea. Cui prodest? Ostatecilor? De fel, fiindcă soarta lor n-a decis-o încă niciodată vreo demonstraţie, oricât de bine intenţionată ar fi. Din nefericire, pe răpitori îi ajută obiectiv agitaţia celor care, de bună credinţă fiind, încearcă să-i ajute pe ostateci prin ieşiri în stradă. Manifestaţiile pentru retragerea unor trupe din Irak, de pildă în Marea Britanie sau Italia n-au împiedicat decapitările unor captivi nevinovaţi din respectivele ţări.

Protestele, vrute şi cerute de terorişti au servit în schimb escaladării atentatelor în Irak şi aiurea şi înfloririi comerţului cu oameni răpiţi. Incât de inflamarea emoţională colectivă, ar putea beneficia ori extremiştii ori opoziţia condusă de Mircea Geoană. Un Geoană care, din două una: fie a confirmat în această criză verdictul lui Ion Iliescu asupra capacităţilor sale intelectuale mai degrabă modeste; fie a demonstrat că n-are probleme nici să-şi trădeze propria poziţie anterioară, nici să vândă în banii ăştia şi interesele naţionale. E greu de crezut că Geoană n-ar şti că interesele naţionale pretind imperativ menţinerea credibilităţii internaţionale a unei Românii incluse de americani în NATO în ciuda deficenţelor evidente în materie de democraţie şi stat de drept, ale regimului pesedist de tristă faimă. E clar oricui că îngenuncherea în faţa şantajului islamist nu face decât să răsplătească extremismul musulman, agravând considerabil pericolul terorist. Or, nu l-a auzit nimeni pe Geoană, în calitatea sa de ministru de externe, să sprijine de pildă decizia guvernului spaniol de a se căciuli în faţa terorismului islamic şi de a anunţa, imediat după atentatele de la Madrid, din martie trecut, retragerea proximă a trupelor iberice din Irak. Dimpotrivă, alături de SUA, România (diplomatului-şef Geoană) a criticat, pe bună dreptate, deşi în termeni diplomatic voalaţi laşitatea demersului socialiştilor spanioli, care, incontestabil, n-a făcut decât să încurajeze al Kaida să încerce să pulverizeze în continuare coeziunea antiteroristă internaţională. Prin urmare orice virtual raţionament politic extern de tip "proeuropenist" şi antiamerican al lui Geoană, ar fi din capul locului nul şi neavenit, dacă fostul şef al diplomaţiei române ar încerca vreodată să recurgă la asemenea pseudoargumente pentru a-şi blinda poziţia.

E inutil să ne întrebăm cum de-i rabdă pământul pe politicieni veroşi, sau nătângi, sau lipsiţi de onestitate. Oportunişti există de altfel destui şi în occident, după cum a reieşit din recursul la antiamericanism al liderului luxemburghez Jean Claude Juncker. Pe modelul victoriei cancelarului Schroeder în alegerile germane din 2002, Juncker a crezut că e bine să încerce pe această cale să-i dea o mână de ajutor lui Jaques Chirac să câştige în plebiscitul francez asupra constituţiei europene. Juncker ştie bine, că, în realitate, antiamericanismul torpilează integrarea europeană.

Recomandabil e, oricum, să ne interesăm cum de-a fost oare posibil ca unii comentatori să-l ridice în slăvi, după victoria sa la congresul PSD pe acest Geoană cam prea de tot uituc. Şi să fim uimiţi că alianţa D.A. face o coaliţie cu Dan Voiculescu şi rezistă în coabitarea cu ea.

Demagogia şi duplicitatea manifestată şi în criza ostaticilor de către stânga aşa-zis naţionalistă, în realitate antinaţională, scoate în evidenţă odată în plus problema structurală poate cea mai serioasă a fragilei democraţii româneşti: absenţa unei opoziţii credibile şi viabile. Partea bună a crizei - fiindcă există şi ea - se reflectă în schimb în accelerata maturizare politică a societăţii româneşti.

  • Data 29.04.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34J
  • Data 29.04.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34J