1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Liderul PKK, Abdullah Ocalan, îndeamnă susţinătorii să predea armele

VD / ag21 martie 2013

După cum se anuntase, liderul rebelilor kurzi, Abdullah Ocalan, aflat în închisoare în Turcia, a cerut membrilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan încetarea focului.

https://p.dw.com/p/182D1
Abdullah OcalanImagine: Reuters

"A sosit momentul ca armele să tacă şi să părăsească Turcia", a transmis Ocalan.Declaraţia acestuia a fost citită la Diyarbakir, în faţa a peste 250 000 de mii de persoane, cu ocazia anului nou kurd, de către un parlamentar kurd.

Ocalan scrie din închisoare că "a sosit timpul să dăm prioritate politicii", întărind numeroasele opinii ale comentatorilor externi şi nu numai, care consideră că un conflict precum cel kurdo-turc nu poate fi aplanat durabil decât în mod politic, deschizându-se uşa democraţiei.

"Am ajuns într-un moment în care elementele noastre înarmate trebuie să se retragă din Turcia", a mai subliniat liderul kurd în declaraţia sa, spunând că "acesta nu este un sfârşit, ci începutul unei noi ere".

Începând din 1984, de când PKK-ul luptă violent în sud-estul Turciei pentru înfăptuirea unui stat propriu, au fost ucişi peste 45 000 de oameni.

Acuzat de înaltă trădare, Abbdulah Ocalan, liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan a fost întemniţat în 1999 pe insula turcească Imrali, unde îşi ispăşeşte pedeapsa cu închisoare pe viaţă. La sfârşitul anului trecut, Ocalan, în vârstă de 63 de ani, a negociat cu reprezentanţi ai serviciilor secrete turceşti o eventuală chemare la încetarea focului, care să fie adresată rebelilor kurzi în cadrul a ceea ce analiştii numesc o primă etapă a încercărilor de soluţionare definitivă a unui conflict sângeros.

În context, premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a arătat deja dispus să permită luptătorilor kurzi să se retragă în nordul Irakului, fără ca armata turcă să îi atace. În nordul Irakului se află comandamentul PKK.