1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Liderii politici ar trebui să rişte

Numirea Iuliei Motoc ca judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului lasă vacant un loc de judecător la Curtea Constituţională şi relansează lupta vicioasă pentru dominarea politică a instituţiei.

Justiţia la mâna politicii?

Justiţia la mâna politicii?

E un moment de cumpănă pentru evoluţia Curţii Constituţionale. Majoritatea actuală are de ales între două căi: continuă linia politizării sau, dimpotrivă, iniţiază o cale nouă, aceea a desemnării unor profesionişti cu adevărat respectaţi.

Speranţele sunt firave, dar ele sunt totuşi alimentate de faptul că în viaţa politică românească au existat când şi când mici pusee de idealism. Fiecare grupare politică a avut un moment  în care a aspirat să se depăşească pe sine şi să înfăptuiască ceva cu adevărat important. Sever Voinescu, de pildă aflat în rândurile PDL, propusese  guvernului Boc să rupă cercul vicios al politizării şi să adopte decizia generoasă de a păstra în funcţiile publice pe funcţionarii numiţi de fostul guvern (PNL şi UDMR). Deputatul de Ploieşti afirma pe bună dreptate că numai voinţa generoasă a unui partid  aflat la putere poate întrerupe lanţul vindictelor şi stabili, o dată pentru totdeauna, statutul neutru al funcţionarului public. Ne putem imagina că autorul acestei propuneri a făcut el însuşi eforturi să fie uitată. Dar în realitate din toată istoria PDL, ideea aceasta îngropată e una dintre puţinele care merită o menţiune. 

Deşi nu am auzit propuneri la fel de clare din partea PSD, acest partid a dat la rândul său dovadă de idealism în perioada opoziţiei şi încă puţin timp după aceea. Lipsa de claritate a fost însă compensată de faptul că autorul unor propuneri interesante era chiar preşedintele partidului. Să ne amintim că Victor Ponta criticase cu multă energie politizarea Curţii Constituţionale şi propusese ca judecătorii să fie numiţi pe viitor din rândurile magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Lucrurile erau însă mai complicate căci se punea fireşte întrebare dacă nu ar trebui modificat întregul statut al Curţii Constituţionale prin subordonarea ei explicită faţă de puterea judecătorească.

În orice caz, PSD a părut că şi-a trăit atunci (anul 2012 şi începutul anului 2013) propriul moment de idealism, stimulat desigur şi de dezbaterile publice dezinhibate din cadrul Forumului constituţional şi de opinia unor oameni cu autoritate. De exemplu, profesorul de drept Lucian Mihai, fost preşedinte al Curţii Constituţionale şi actualmente membru al Comisiei de la Veneţia, dezaprobase radical modul în care s-au făcut, de regulă, numirile la Curtea Constituţională. Cu ocazia unei dezbateri publice din prima parte a acestui an, Lucian Mihai oferise o soluţie aparent foarte simplă: „Numiţi-l pe acela care are motive să-i fie ruşine în cazul unei decizii prost argumentate”. Sau, cu alte cuvinte, „numiţi-l pe acel profesionist care trăieşte din stima mediului său profesional şi nu din dividende politice”.

Ce a urmat ulterior nu a confirmat idealismul intenţiilor iniţiale. USL a numit-o pe judecătoarea Mona Pivniceru, iar preşedintele Băsescu a răspuns cu procurorul Daniel Morar. În ciuda faptului că ambii judecători sunt oameni cu cariere meritorii, numirile lor nu s-au putut sustrage impresiei că asistăm la aceeaşi luptă cu relevanţă strict politică. Pentru a rupe cercul politizării ar fi fost nevoie de ceva mai mult de atât.

Este adevărat şi faptul că desemnarea politică a judecătorilor la Curtea Constituţională corelată cu durata lungă a mandatelor are o raţiune mai profundă. Deşi numiţi de un partid, judecătorii îşi desfăşoară cea mai mare parte mandatului sub guvernarea altui partid, aşa încât asistăm, teoretic, de fiecare dată la un echilibru politic.

Totuşi până la a vorbi de un subtil echilibru să amintim că numirile la Curte se făcuseră atât de neglijent şi de partizan, încât puneau sub semnul întrebării orice decizie. PSD îşi asigurase dominaţia asupra Curţii prin judecători ca Predescu şi Ninosu, oameni care soseau direct din tranşeele de partid. Traian Băsescu şi PDL au numit la rândul lor politicieni de aceeaşi factură ca Augustin Zegrean sau oameni necunoscuţi şi fără carieră ca Petre Lăzăroiu. Actorii politici nu ascundeau că umăresc subordonarea politică abruptă şi imediată a forului constituţional.

Cu atât mai mult ar fi nevoie acum de o numire care să contrazică moravurile, care să uimească şi care să restabilească respectul şi admiraţia întregii societăţi. Aşa cum arată cele mai recente sondaje de opinie (vezi de pildă IRES, octombrie 2013), 70% din cetăţenii României au puţină sau foarte puţină încredere în Curtea Constituţională. E un motiv în plus pentru ca liderii politici să rişte şi să numească o persoană care se legimitează în primul rând prin demnitate profesională şi independenţă de judecată.