1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lideri de partid şi lideri de mase

Modelul "tătucului", al "şefului cel mare", moştenit de la Ion Iliescu, nu a dispărut nici acum din modul cum funcţionează partidele din România.

default

Lideri de partid şi lideri de mase

Lucrurile sînt desigur mai nuanţate şi în acelaşi timp mai complicate odată cu consolidarea puterii financiare şi politice a baronilor din partide, care de multe ori devin ucenici neascultători, însă în esenţă partidele au aceeaşi nevoie de un lider cu mare popularitate în rîndul electoratului. Iar acela trebuie să fie preşedintele partidului respectiv.

Performanţa aceasta de locomotivă politică nu au reuşit-o decît Ion Iliescu, Traian Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor. Structurile de conducere ale partidelor respective au fost la dispoziţia preşedinţilor pe care i-am numit, reprezentanţii acestor structuri ştiind bine că electoratul nu vrea să audă decît ceea ce spune şeful partidului.

Imaginea liderului era şi imaginea partidului, dar obligatoriu cu mult mai mult decît atît.

Pe această percepţie a celor mulţi, cum că preşedintele unui partid este cel care dă ordine iar partidul trebuie să le execute, au apărut locomotivele politice despre care vorbeam.

Democraţia din interiorul partidelor era doar sloganul care să cosmetizeze această realitate, pentru presă şi pentru cetăţenii cu spirit critic.

În fapt, cei care au condus partidele cu mînă de fier au reuşit să le plaseze în fotoliile puterii, iar doi dintre ei, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, să ajungă în fruntea statului. Şi de pe această poziţie, atît Iliescu cît şi Băsescu au continuat să fie mîna de fier pentru partidele lor.

Diferenţa dintre cei doi lideri politici este fundamentală. După părerea mea, Iliescu a făcut cel mai mare rău României şi românilor în primul rînd prin legiferarea statutului de asistaţi pentru o mare parte a populaţiei.

De cealaltă parte, mai ales în mandatul actual, Traian Băsescu a început o reformă radicală, prin care să fie pusă în valoare munca, iar nu supravieţuirea de azi pe mîine prin asistenţă socială.

Multe lucruri pot fi discutate aici, însă faptul că actualul preşedinte împreună cu guvernul Boc şi-a asumat o asemenea răspundere politică eu cred că trebuie apreciat.

Modelul acesta al liderului absolut cred că a demonstrat suficient că nu poate diminua nici corupţia, nici clientela politică. Şi totuşi, electoratul crede în continuare în el.

Asta în ciuda faptului că, dacă ne uităm la partidele importante, nu vom găsi la nici unul dintre ele întruchiparea modelului despre care am vorbit.

Nu aş vrea să se înţeleagă că pledez pentru o astfel de conducere a unui partid. Dar acum ne aflăm în situaţia în care partidele au preşedinţi fără autoritate, fără o viziune politică prin care să se impună, atît în partid, cît şi în rîndul opiniei publice.

Oricît de vocali ar fi Victor Ponta şi Crin Antonescu, oricîte declaraţii tranşante ar face în legătură cu excluderea din partid a celor ce nu se supun hotărîrilor de la centru, se vede limpede că cei doi sînt dependenţi de cei ce deţin cu adevărat puterea în partidele lor.

Atît Ponta cît şi Antonescu îşi doresc atît de mult să aibă imaginea unor lideri puternici, încît nu de puţine ori cad în ridicol.

Numai democraţia de partid ar putea impune modelul liderului puternic, iar nu pe acela al şefului cel mare, despre care am vorbit. Dar, la momentul acesta, democraţia de partid e chiar mai mult viciată decît democraţia societăţii româneşti în ansamblul ei.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu