Libia are nevoie de parteneri străini

După ce şi-a făcut adversarii "drogaţi" şi "şobolani" într-un discurs televizat, Ghaddafi şi-a temperat tonul. Într-un nou discurs difuzat de televiziunea publică, dar pe care, probabil din motive de securitate, liderul libian l-a susţinut prin telefon, el a afirmat că tinerii demonstranţi sunt incitaţi şi finanţaţi de reţeaua al Qaida. În calitate de "părinte al naţiunii", el a cerut părinţilor să-şi ţină copii acasă, pentru a nu fi expuşi în continuare unor astfel de influenţe periculoase.

Cuvintele liderului libian demonstrează că acesta se află într-o situaţie extrem de dificilă, chiar dacă aparatul său represiv acţionează încă în forţă împotriva răsculaţilor. Când şi cu ce rezultat se va încheia această încleştare este greu de spus în clipa de faţă. Atâta pare sigur: dacă ţara nu se scindează, Ghaddafi nu va supravieţui procesului de transformare. El nu poate fugi din ţară fiindcă nimeni nu vrea să-i acorde azil. În Libia va apărea o nouă structură de putere, chiar dacă primii paşi în direcţia libertăţii s-au făcut pe căi trasate tot de Ghaddafi. Astfel, în Bengazi şi Cyrenaica, provincii din nord-estul ţării, precum şi în alte localităţi "eliberate", s-au format comitete de respectabile personalităţi - avocaţi, profesori, judecători. Aceste comitete decid măsurile necesare după dispariţia organelor de stat din localităţile lor.

Ideea administrării ţării prin comitete populare îi aparţine însă lui Ghaddafi. El a vrut astfel să dea poporului sentimentul că la bază există o democraţie veritabilă. Criza actuală a făcut ca iluzoria democraţie de bază să devină reală, dar nu se va rămâne la această formă de administrare fiindcă în cazul în care regimul Ghaddafi ajunge la final, libienii vor renunţa la tot ce aminteşte de trecuta epocă.

Şi atunci însă, va rămâne valabilă o caracteristică de până acum: Libia, într-o mai mare proporţie decât multe alte ţări arabe, este locuită de diverse clanuri şi triburi şi cine doreşte să exercite puterea la Tripoli trebuie să încheie alianţe şi coaliţii cu acestea. Politicienii libieni din exil au în context cărţi proaste în mâini, fiindcă triburile care s-au ridicat acum împotriva lui Ghaddafi nu vor fi dispuse să împartă puterea cu ei.

Rămâne de văzut în ce direcţie se vor îndrepta lucrurile: Regiunea Bengazi şi întreg nord-estul ţării sunt prin tradiţie conservatoare şi de aceea, de aici ar putea veni şi încercarea de a conferi Libiei o înfăţişare mai islamică, dacă nu chiar islamistă. Alte regiuni se vor opune cu siguranţă acestor încercări.

Până acum în ţara nord-africană nu a apărut un lider recunoscut şi nici nu este clar în ce direcţie se îndreaptă lucrurile. Se ştie doar că se urmăreşte alungarea de la putere a lui Ghaddafi. Claritate nu domneşte nici în privinţa viitoarei structuri interne a ţării şi nici în privinţa viitoarei sale politici externe. Chiar dacă răsculaţii nu trebuie să-şi facă de pe acum gânduri în această direcţie, dezvolatarea Libiei este indisolubil legată de modul de valorificare a resurselor proprii, petrol şi gaz. Pentru vânzarea acestei bogăţii sunt necesare relaţii bune cu străinătatea. Mai ales cu Europa.

Autor: Peter Philipp / Ioachim Alexandru

Redactor: Robert Schwartz