1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Libertatea, la moartea unui om liber

În timp ce, în prezenţa preşedintelui SUA, oaspetele lor de onoare, francezii aminteau vineri cu mare pompă de căderea Bastiliei, soarta libertăţii celebrate la Paris pare mai incertă decât oricând.

Fiindcă destinul ei nu se mai joacă de mult într-o singură ţară, fie ea Franţa lui Macron sau America statuii libertăţii, dăruite lumii noi, cândva, de către francezi.

N-a trecut decât o lună de când tirania şi neomenia au atins noi cote de insolenţă şi aroganţă, celebrând moartea unui tânăr de peste ocean. Regimul comunist nord-coreean, care-şi înfometează propriul popor, condamnându-l la sclavie spre a-i extorca fondurile necesare producţiei de arme de distrugere în masă, îşi etalase anterior, vizibilă pentru întreaga lume, indicibila cruzime. Una în genere bine ascunsă de autorităţi şi de protectorii lor chinezi şi ruşi.

Mai mult mort decât viu, staliniştii de la Phenian l-au expediat acasă pe un student american martirizat în puşcăriile nordcoreene. Deşi nu făcuse practic nimic, puştiul fusese condamnat la ani grei de temniţă, fiind supus, după gratii, unor tratamente inumane. În urma lor intrase în comă. Ca să nu moară după gratiile nordcoreene, trupul lui Otto Warmbier, disociat de creierul său ucis în detenţie, fusese pus în libertate şi trimis în America.

În răstimp, înalţii diplomaţi chinezi, protectorii acestui regim criminal, s-au gândit să nu piardă timpul. Şi-au continuat deci, imperturbabil, vizitele de lucru efectuate în numele "armoniei" şi "bunei înţelegeri" în ţările lumii libere şi încă neînrobite. În Germania s-a afişat la grădina zoologică a capitalei preşedintele chinez Xi Jinping, spre a închiria drăgălaşi urşi panda gazdelor sale berlineze. Ca şi cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Iar la Bucureşti dădea ture la 13 şi 14 iulie, probabil la invitaţia PSD, alt  tovarăş nu mai puţin expert în manipulări. E vorba de Liu Yunshan, un nomenclaturist nu mai puţin toxic decât preşedintele şi colegii lor din conducerea Chinei comuniste şi a poliţiei politice a Beijingului. Despre el se afirmă că ar fi omul de legătură chinez al regimului nordcoreean, dacă nu chiar bossul dictatorului Kim Jong Un. În timp ce acest naş al mafiei nordcoreene, membru permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, îşi efectua “vizita de bunăvoinţă” la Bucureşti, la el acasă se stingea în nelibertate, într-un pat de spital chinezesc, Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru Pace.

Decesul său a survenit prematur, la doar 61 de ani, oficial în urma unui cancer la ficat. Or, acest tip de murit cu zile are, vădit, metodă în Extremul Orient. Fiindcă şi Liu Xiaobo se văzuse scos din temniţă şi spitalizat abia când sfârşitul său devenise iminent. Dar altfel decât pe Otto Warmbier, trimis să moară în braţele familiei sale, în Vest, nici măcar de atâta omenie finală nu s-a văzut în stare regimul comunist chinez, care nu i-a permis celebrului scriitor să-și trateze maladia ori măcar să-și sfârșească zilele în libertate, în Occident.

Iar asta, deşi condamnarea şi întemniţarea sa pentru „subminarea ordinii de stat”, în fapt pentru că revendicase democraţie, stat de drept şi luptă împotriva corupţiei, nu fuseseră decât un pretext de reglare a conturilor regimului chinez cu un disident. Unul prea demn şi ataşat libertăţii ca să se lase cumpărat şi să-şi vândă idealurile, sacrificându-le, de dragul unei vieţi mai lungi, pe altarul abjecţiei.

Împiedicat să vorbească liber în Vest, despre tratamentele probabil inumane la care a fost supus în detenţie, Liu Xiaobo a murit aşa cum a trăit: demn, la adăpost de orice ură, dar şi de orice laşitate. În fapt, deşi închis, deşi în pat, a murit liber, în picioare, aşa cum se sfârşeşte un erou şi un luptător. Mai nou, i se cere regimului comunist chinez să-i dea drumul măcar văduvei şi cumnatului său.

E bine că se revendică măcar atât. Mai bine ar fi să se insiste suficient. Să nu se uite sacrificiul disidentului chinez. Dar e destul? Nu este evident că de la masacrul din Tienanmen încoace, regimul din Beijing şi-a rămas sieşi identic, loial doar propriei sale neomenii şi tiranii?

Sigur, nu e nevoie, pentru documentarea nelibertăţii, să ne îndepărtăm prea mult de Europa. E suficient să vedem cum sunt intimidaţi, la Bucureşti, ziarişti de investigaţie precum cei de la Rise Project, fiindcă au îndrăznit să dea cu tifla cenzurii şi au publicat cercetări evidenţiind implicarea lui Liviu Dragnea în afaceri prezumtiv foarte necurate, cu Tel Drum şi fără, din Teleorman şi până în Brazilia.

Dar nu e, din păcate, doar atât. Nelibertatea se manifestă plenar şi în Polonia. Unde, atacându-se, la adăpostul votului majoritar, justiţia şi independenţa ei, se pune pe butuci statul de drept. Cum e posibil? Simplu. De frica relativismului, a antinaţionalismului militant şi a corectitudinii politice occidentale, pe scurt, de teama nelibertăţii de extracţie apuseană, nu puţini esteuropeni par gata să-şi sacrifice statele de drept.

Or, dacă ţări model din unghiul democratizării, precum Polonia şi Ungaria, alunecă din ce în ce mai clar, cu sprijin popular, către sisteme iliberale, pentru că vestul se scufundă, parcă irepresibil, într-o ideologie globalist-liberticidă, ce soartă ar putea avea peren defecta democraţie românească?

Există un antidot? Există. Să ne obligăm politicienii să pună capăt de urgenţă oricărei indulgenţe, indiferenţe, ori amnezii în raport cu orice încălcare a drepturilor omului, a principiilor democraţiei liberale şi statului de drept.            

Vă mai recomandăm