1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Libertate sinucigaşă

Riscul unei apocalipse nord-coreeane reactualizează îngrijorarea cu privire la capacitatea noastră de a ne autodistruge şi la propensiunea multora dintre cei mai buni dintre noi către alt fel de sinucidere colectivă.

În "Fizicienii", Friederich Dürenmatt îşi punea varii întrebări despre putinţa şi responsabilitatea savanţilor ajunşi în poziţia de a gestiona descoperiri ştiinţifice apte să ducă la extincţia omenirii.

Ceea ce în plin război rece n-a anticipat scriitorul elveţian e apocalipsa postmodernă. E riscul extincţiei omenirii, aşa cum o cunoaştem, pe timp de pace, prin suprimarea progresivă şi democratică a libertăţii ei, de către o elită acţionând nu manu militari ori ştiinţific, ci birocratic, în numele progresului şi al democraţiei. E capacitatea noastră alarmantă de a ne distruge şi în alt fel de sinucidere colectivă decât prin cataclismul nuclear.

În răstimp, alte grupuri, mai puţin scrupuloase ori interesate în a promova o "democraţie" sui-generis, progresul şi "diversitatea", ci virulent reacţionare, profită de pe urma progresismului şi a "demobirocraţiei", după cum a denumit-o Niklas Luhmann, spre a-i aplica umanităţii lovitura de graţie şi a o instala într-un nou totalitarism.

Evocata elită ne avertizează, bunăoară, de un deceniu şi jumătate, că măsurile de securitate pe care le adoptăm împotriva terorismului islamist riscă să ne sugrume libertăţile. Tot ea ne cere şi ne convinge în consecinţă să renunţăm la ele, "spre a nu le face pe plac teroriştilor". Care, evident, profită din plin de pe urma oricăror scrupule securitare spre a spori masiv presiunile politico-mediatice asupra populaţiilor occidentale atacate şi a amplifica şansele metamorfozării lor din spaţii ale libertăţii, în zone ale conformării la teroare, tiranie, autoritarism.

La scrupulele securitare s-au adăugat mai nou eforturile tot mai susţinute ale unui segment important al elitei politice şi culturale occidentale de a limita libertatea de opinie şi de exprimare. Vineri, ministrul german al justiţiei, Heiko Maas, a criticat Facebook pentru neştergerea suficient de rapidă a unor "postări sancţionabile penal". Anterior, sub ameninţarea unor amenzi usturătoare, guvernul federal german obligase prin lege reţelele de socializare să elimine într-un răstimp relativ redus conţinuturi considerate a răspândi ura şi a fi ilegale.

Or, chiar dacă instigările la ură sunt absolut reprobabile şi nu orice se poate spune în mod legal, ar trebui să fie evident ce efect fatal pentru libertatea de gândire, opinie şi expresie iscă teama de posibile incriminări adăugate crescândei presiuni sociale şi politice de conformare la progresism.

Fără să aibă competenţa juridică, politologică, sociologică sau psihologică necesară, reţelelor de socializare, spuma progresului ideilor şi a circulaţiei lor libere, li se arogă un rol pe care nu au cum să şi-l asume corect. Ca atare, ele vor suprima în mare viteză varii postări, considerate controversate, spre a nu-şi asuma riscuri şi acuze inutile. Cenzura şi inchiziţia revin în scenă în pas de dans şi ritmuri de balet. Îndărătul dansatorilor îşi freacă mâinile o oştire de coreografi birocraţi. Comandanţii ei sunt ideologii relativismului şi ai corectitudinii politice.

M-a frapat recent opinia unui respectat gânditor româno-american, care, acerb critic al lui Donald Trump, a afirmat, senin, că nu crede că occidentul ar fi pe cale să se sinucidă, civilizaţia nefiind, cum vedea Oswald Spengler Apusul, în declin.

Optimismul universitarului de peste ocean mi s-a părut, ce-i drept, încântător. M-am întrebat însă cât de îndreptăţit e, oare, în condiţiile actuale.

Niall Ferguson ne-a oferit mai nou lămuriri, luând peste picior în ziarul american Boston Globe îngrijorările acute manifestate cu privire la prezumtiva ucidere a libertăţii de către Donald Trump. Fiindcă, potrivit lui, "cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii e stânga". Din pricina ei "nu trece lună fără ca o universitate americană să nu înregistreze cel puţin un asalt asupra libertăţii de exprimare". Prin suprimarea discursurilor unor personalităţi considerate conservatoare. Sau, pur şi simplu, incorecte politic. Între ei corifeul ateismului, Richard Dawkins, pentru criticile sale la adresa islamului.

Noii inchizitori revendică sever limitarea libertăţii de exprimare în numele mai binelui şi al "comunităţii", concepute, desigur, nu mult mai puţin colectivist decât se afişează fascismul, comunismul sau islamismul. "Libertatea de exprimare nu e absolută şi imuabilă, ci reclamă o examinare vigilentă şi continuă a parametrilor ei", a afirmat, textual, profesorul new-yorkez Ulrich Baer.

Înspăimântoarea sa intervenţie, efectuată în numele incluziunii minoritarilor, l-a determinat pe Niall Ferguson să explice de ce Baer "n-are dreptate, de ce e periculoasă rău afirmaţia lui şi de ce trebuie totuşi apărat până la ultima suflare dreptul său de a o publica", în ciuda neghiobiei ei teribile.

Pentru că "libertatea e ucisă de oameni care clamează să reexamineze libertatea individuală în numele unei bine superior, al voinţei generale, al comunităţii sau al proletariatului".

Întrucât intimidarea şi îndoctrinarea tind să substituie în universităţi şi media gândirea liberă (care se sufocă fără dreptul de a i se publica şi dezbate liber opiniile) iar nelibertatea rezultantă crează o dinamică proprie, însăşi esenţa civilizaţiei occidentale a ajuns, laolaltă cu marele ei atu, capacitatea de a învăţa, într-un pericol acut.

Forţa agresiunii "progresiste" la care e supusă rezidă pe de o parte în subtilele subterfugii ideologice ale atacului, iar pe de alta în concertarea lui cu celelalte asalturi concomitente lansate asupra societăţilor deschise de extremismul islamist şi de putinism.

Întrebarea cea mai tulburătoare, poate, vizează dificultatea noastă de a înţelege ce ni se întâmplă şi de a rezista ispitei de a tolera, în numele extinderii libertăţii, orice intoleranţă faţă de libertatea noastră tot mai puţină.