Liberalii şi reforma Constituţiei

Colocviul este organizat de Forumul Academic Român, fundaţie condusă de fostul preşedinte Emil Constantinescu. Primul ministru, invitat să vorbească în deschidere, s-a simţit ca acasă într-un mediu care, în general, îi împărtăşeşte perspectiva politică, una care se opune proiectelor constituţionale promovate de preşedintele Traian Băsescu. Colocviul este intitulat “Regimuri Constituţionale în Uniunea Europeană “ şi îşi propune să contribuie la dezbaterea reformei constiţionale, una care, deşi nu are un termen precizat este considerată de toată lumea ca fiind inevitabilă.

Se poate remarca de pe acum că tema constituţiei a polarizat mediul politic românesc. Un pol, configurat mai devreme este acela al preşedintelui Traian Băsescu, care a şi iniţiat dezbaterea şi care a constituit o Comisie de analiză a sistemului costituţional românesc. Preşedintele a convocat mai cu seamă tineri intelectuali specializaţi în istorie şi drept constituţional şi care au cu toţii studii şi stagii în universităţi occidentale. Dar în cercul mai larg care susţine proiectele Preşedintelui se găsesc şi intelectuali de mare prestigiu ca Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu, Mihai Şora şi alţii.

Celălalt pol pe cale de constituire este reprezentat de liberali, care sosesc în această dezbatere cu o mare întîrziere. PNL avea la un moment dat un bun capital de reflecţie asupra temelor constituţionale, dar mai ales graţie lui Valeriu Stoica, care a trecut în tabăra adversă.

Totuşi liberalii, dacă nu au prezentat pînă acum propuneri mai elaborate, au expus de fiecare dată idei generale favorabile, invariabil, unui regim parlamentar cu un preşedinte slab, ales prin vot indirect. Este, oricît ar părea de ciudat, o perspectivă conservatoare, deoarece caută să păstreze preeminenţa unui sistem politic partidocratic, aşa cum este cel din România de astăzi. Acesta este şi motivul pentru care liberalii îşi găsesc cu uşurinţă sprijin în tabăra stîngii post-comuniste, care a contribuit în mod decisiv la configuraţia politică de după 1990.

De data aceasta Călin Popescu Tăriceanu nu a enunţat soluţii specifice, dar a formulat o viziune mai largă, potrivit căreia, problema centrală este raportul dintre cetăţean şi puterea politică. Asadar, în opinia sa, cel mai bun regim politic ar fi acela care acordă Guvernului o putere minimă, iar cetăţeanului o putere maximă. Perspectiva liberală pare seducătoare mai ales într-o ţară care a cunoscut experienţa totalitară şi este de bănit că în această formulare vagă ea va cîştiga un sprijin foarte larg. Dar primul ministru nu a explicat de ce, în trecutul apropiat, atît el cît şi partidul din care face parte s-au opus vehement organizării unui referendum pe teme constituţionale, după cum a boicotat referendumul declanşat de Preşedinte pe tema reformei electorale. Dacă PNL se pronunţă pentru acordarea unor puteri sporite cetăţenilor, de ce militanţii săi au caracterizat referendumul ca pe o formă periculoasă de democraţie populară, care ar îngădui derapaje totalitare?

În orice caz, toate aceste întrebări vor reveni în dezbaterea publică atunci cînd reforma constituţională va fi cu adevărat iniţiată. Deocamdată asistăm la o dezbatere extrem de utilă, menită să cristalizeze ideile şi să configureze taberele politice.