1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Libera circulaţie a persoanelor: miză şi provocare

Câtă vreme vor exista mari inegalităţi sociale între ţările membre ale Uniunii, va continua să se manifeste şi neliniştea politică pe tema migraţiei.

În cadrul unei dezbateri televizate, candidatul dreptei populare la preşedinţia Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, afirma că problema migraţiei forţei de muncă în interiorul Uniunii este mult exagerată şi că astăzi numai 2,4% din cetăţenii europeni lucrează în alte ţări decât cele de origine. Dar în ciuda acestor declaraţii liniştitoare, subiectul continuă să preocupe în cel mai înalt grad ţările occidentale. Un studiu recent realizat de Fundaţia Robert Schuman arată că temerile sunt legate în primul rând de riscul dumpingului social. („Libera circulaţie a persoanelor în sânul Uniunii Europene: principii, mize şi provocări”, robert-schuman.eu).

Utilizând date furnizate de Eurostat, studiul pune în evidenţă diferenţele mari în ce priveşte preţul orar al forţei de muncă din ţările europene. Extremele sunt Bulgaria, unde forţa de muncă e plătită cu 3,5 euro/h, şi Belgia unde atinge 39,3 euro/h. Pe primele locuri după Belgia se află Suedia (39,1 euro), Danemarca (38,6 euro), Franţa (34,2 euro), Olanda (31,1 euro) şi Germania (30,1 euro). Iar la coada acestui clasament, în preajma Bulgariei, se situează România (4,2 euro), Letonia (5,9 euro) şi Lituania (5,5 euro)

Un alt aspect relevant este legat de condiţiile de detaşare a muncitorilor care prevăd condiţii inegale cât priveşte contribuţiile sociale. Astfel conform unei directive din 1996, muncitorii se bucură de salariul şi condiţiile de muncă din ţara de primire, dar contribuţiile sociale sunt la nivelul ţării de origine. În practică statele nu au posibilitatea să verifice respectarea acestor reguli şi de multe ori muncitorii sunt nedreptăţiţi. Comisia Europeană a încercat să promoveze un text care ar fi oferit muncitorilor dezavantajaţi mai multe posibilităţi de reacţie, dar parlamentele naţionale au blocat proiectul în numele subsidiarităţii.

Sectorul care utilizează în cea mai mare măsură muncitori detaşaţi este cel al construcţiilor, urmat de servicii, comerţ, transporturi şi agricultură. Conform Comisiei Europene, erau 1,2 milioane de muncitori detaşaţi la nivelul Uniunii în 2011 dintre care cei mai mulţi în Franţa (144 411 muncitori), Germania (311 000 muncitori) şi Belgia (125 000 muncitori).

Cât priveşte forţa de muncă totală stabilită în străinătate, numărul celor plecaţi din ţările de origine este cel puţin dublu. Jean-Claude Juncker se înşela puţin vorbind de 2,4 %, căci potrivit Comisiei, numărul celor care lucrau în alte ţări atingea 2,8% la sfârşitul anului 2012, fiind în continuă creştere. Aceste date pun în evidenţă o realitate statistică care la nivelul UE nu poate fi considerată cu adevărat o problemă. Să nu ignorăm însă că principalele ţări de destinaţie cunosc un aflux mult mai mare decât media şi de aceea şi preocuparea politică este mult mai mare în aceste ţări decât în altele.

Dar a discuta situaţia în termenii mediei europene este insuficient, căci România de pildă are aproximativ 3 milioane de persoane emigrate şi un număr neînsemnat de muncitori din alte ţări. Dacă îi raportăm pe români la numărul total de 14 milioane de cetăţeni europeni care au o reşedinţă stabilă într-un alt stat membru, putem înţelege mai bine situaţia. În ansamblul migraţiei intraeuropene, românii reprezintă aproape 20%.

Aspectul care suscită cele mai virulente reacţii politice este însă acela privitor la posibila fraudare a sistemelor de asistenţă socială. Chiar dacă există instrumente prin care statele pot combate abuzurile, subiectul continuă să pună în dificultate mai ales autorităţile locale.

Studiul Fundaţiei Robert Schuman are o concluzie realistă. Problema va continua să se manifeste atâta timp cât marile inegalităţi vor exista şi rezolvarea nu poate fi găsită decât pe „şantierul convergenţei economice şi sociale”.