Libanul va fi ajutat

Premierul Libanului Faoud Siniora este o persoană cultivată şi un bun expert financiar aflat la conducerea unui guvern tehnocrat care şi-a propus să continue procesul de reconstrucţie şi dezvoltare a ţării, început sub auspicii favorabile de Rafik Hariri, predecesorul său asasinat anul trecut. Dar Siniora nu şi-ar fi închipuit niciodată că războiul între Israel şi Hisbollah va rearunca Libanul înapoi într-atît încît să necesite un masiv ajutor internaţional de reconstrucţie. La conferinţa de la Stockholm pe chipul premierului libanez puteau fi citite dezamăgirea şi frustrarea nu însă şi resemnarea. De altfel, el a ştiut să pledeze competent şi profesionist cauza Libanului, convingînd auditoriul. Succesul obţinut reprezintă şi rezultatul acestor eforturi şi calităţi. Experţii libanezi au solicitat 500 de milioane de dolari pentru a demara programul de reconstrucţie şi au obţinut o sumă aproape dublă, rezultat cu totul remarcabil chiar dacă statisticile încurajatoare ale uzualelor conferinţe internaţionale ale donatorilor trebuie întîmpinate cu precauţie. Adesea donatorii prezintă suma unor ajutoare deja acordate în trecut cu cea a ajutoarelor preconizate pentru viitor.

Conferinţa de la Stockholm a avut un grad ridicat de dificultate: pe de-o parte comunitatea internaţională era chemată să ofere ajutor pentru eliminarea unor sechele ale îndelungatului război civil prin care a trecut Libanul cînd iată, acestora li s-au adăugat uriaşele pagube ale noului conflict între Israel şi Hisbollah. Nu-i de mirare că se fac auzite şi unele nedumeriri: cît timp va continua această situaţie şi de ce? Auzită se face şi întrebarea dacă nu cumva la pachetul de ajutoare pentru reconstrucţia Libanului nu ar trebui să contribuie şi cei care au operat distrugerile. Deloc întîmplător la începutul conferinţei a fost comunicată utilizarea masivă de către armata israeliană în ofensiva anti - Hisbollah a bombelor şrapnel – ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a convenţiilor internaţionale. La conferinţa de la Stockholm însă a fost pusă între paranteze atît răspunderea Hisbollah , sprijinit de Damasc şi Teheran cît şi cea a armatei israeliene pentru cele întîmplate în Liban. Dar nici Israelul nici Siria şi nici Iranul nu au fost invitate, deşi fără a fi fost explicit menţionate, ele au fost atotprezente. Pentru participanţii la conferinţă a fost cît se poate de evident că doar reconstrucţia Libanului nu înseamnă totul, primordială fiind aplanarea de durată a conflictului , o reglementare a păcii în Orientul Apropiat - oricît de utopice ar părea în momentul de faţă aceste ţeluri.

Si se pare că în această privinţă însuşi premierul Siniora are o problemă: înainte de a sosi în capitala Suediei, el a declarat la Beirut că va fi ultimul care va încheia pace cu Israelul. Ceea ce reprezintă expresia unei adînci supărări fiindcă armata israeliană a bombardat Libanul într-atît încît l - a retrimis cu ani buni înapoi, fapt pentru care nu va putea fi răsplătit cu o pace. Se pare că deocamdată orice ar spune delegaţii la conferinţă nu-l vor putea îndupleca pe premierul libanez. Siniora este cel puţin la fel de supărat şi pe Hisbollah chiar dacă nu a dat glas furiei pe care o resimte – ştiind ca orice politician libanez că nu e înţelept să o facă . Aşa încît lui Siniora nu-i rămîne altceva de făcut decît să revină la îndeplinirea mai vechilor sale îndatoriri : reconstrucţia Libanului ştiind însă prea bine că fără o soluţionare pe termen lung a relaţiilor cu Hisbollah şi cu Israel toate eforturile vor fi zadarnice.