1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Legislaţie europeană - infrastructură depaşită

Ştefan Cândea6 decembrie 2006

Integrarea în Uniunea Europeană obligă România să adopte diverse legi şi regulamente. Noile texte legislative sunt însă perfect aplicabile altor ţări, nu însă şi României.

https://p.dw.com/p/B2xP
Şantier pe Calea Victoriei
Şantier pe Calea VictorieiImagine: transit-Archiv

Zilnic, suvoaie de masini se scurg lent, dinspre periferie catre centrul Capitalei. Principalele artere izolate de lungi siruri de blocuri se transforma în albii de beton pentru suvoaile de masini. Aici aerul devine irespirabil. Un drum obisnuit de 20 de minute dureaza o ora jumatate. Asta în conditiile în care nu ploua, ninge sau nu sunt lucrari pe marile artere.

Bucureştiul în haos

Capitala este sufocata la orele de vârf. Iar între 7 dimineata si 9 seara, toate orele au devenit ore de vârf. Nervi, înjuraturi, batai si chiar focuri de arma sunt ingredientele zilnice ale mersului cu masina. Haosul este sporit de mult prea desele coloane oficiale, care paralizeaza circulatia pentru ca alesii neamului sa circule mai repede decât muritorii de rând. Imaginea aceasta se regaseste în marile orase sau pe soselele si drumurile nationale denumite autostrazi.

Iar seara, dupa ce soferii au supravietuit înca unei zile de cosmar, începe lupta pentru un loc de parcare. Miile de blocuri înghesuite unele în altele nu au fost concepute cu locuri de parcare. Dupa ce parcul de joaca al copiilor si gradinile blocurilor au fost ocupate pâna la refuz de masini, ultimilor veniti nu le ramâne decât sa parcheze în strada. Pozitie care a doua zi dimineata va îngreuna traficul si mai tare. Povestea o ia de la capat.

Codul rutier este neadaptat infrastructurii rutiere

Pur si simplu, infrastructura a ramas cu multi ani în urma numarului imens de masini. Administratorii locali si nationali ai acestei infrastructuri au fost mai preocupati de licitatiile aranjate care sa le umple buzunarele, decât de a gândi solutii pe termen lung. Acum, tabloul este înspaimântator. Arterele sufocante si lipsa parcarilor de suprafata ori subterane fac aproape imposibila respectarea regulilor de circulatie.

Peste acest întreg haos a intrat în vigoare saptamâna trecuta Noul Cod Rutier, cu prevederi moderne însa de neaplicat. Un singur exemplu: simpla parcare într-un loc nepermis aduce doua puncte penalizare si un milion de lei amenda. Repetata de sapte ori duce la suspendarea carnetului si la pierderea echivalentului unui salariu mediu pe economie.

Ori în Capitala, pâna si stradutele marginase sunt marcate cu oprirea interzisa si sunt suprapopulate de masini. Practic orice sofer parcheaza peste noapte într-un loc interzis. Pur si simplu, alternative nu ai exista. Iar politistii stiu asta, si organizeaza raiduri de amendare cu tinte sigure, pentru a face planul la amenzi si carnete confiscate.

Autorităţi dezinteresate sau pur şi simplu incompetente?

Administratia locala a facut un singur lucru pâna acuma: a închiriat trotuarele libere unei firme clientelare, care le-a vopsit si le-a denumit parcari. Nici un ban din aceste parcari administrate privat nu a fost reinvestit în parcari subterane. Profitul s-a scurs catre grupuri de interese apropiate tuturor guvernelor, inclusiv presedintelui Basescu.

Mai mult, vazând haosul de pe strazi, administratia s-a gândit sa descurajeze motociclistii, marind taxele si impozitele pentru aceste mijloace de locomotie. În paralel, a interzis circulatia bicicletelor pe marile artere, impunând bicilistilor sa se deplaseze pe benzile special amenajate. Singura banda amenajata pentru biciclete se gaseste în fata primariei Capitalei si masoare cel mult 500 de metri.

Incompetenta si lacomia celor care administreaza banul public face ca normele europene adoptate sa fie imposibil de pus în practica. Numai aplicarea corecta a acestui nou Cod Rutier ar putea provoca o adevarata razmerita în rândul soferilor.