Legea minorităţilor în cumpănă

Legea statutului minorităţilor se vede contestată din două direcţii. Pe de o parte, există o majoritate în Parlamentul de la Bucureşti, o majoritate românească transpartidică (incluzînd pe lîngă PRM şi PSD militanţi ai PD, PNL şi ai Partidului Conservator) care reeditează anacronic etosul unionist de la începutul secolului trecut. Pur şi simplu această majoritate ad-hoc acceptă cu mare dificultate ideea unei autonomii maghiare, oricum ar fi ea propusă şi constituită. Obiecţiile formulate în Senat în primă instanţă au părut mai curînd pretexte menite să blocheze legea, decît amendamente ancorate într-un principiu.

Pe de altă parte, legea este atacată din direcţie liberală, statutul imaginat de UDMR avînd o componentă birocratică extrem de subliniată şi în plus creînd monopol de reprezentare pentru o singură formaţiune, în speţă chiar pentru UDMR. Celelalte grupări ale minorităţii maghiare, care s-au constituit în ultimii ani în opoziţie cu UDMR, au protestat insistent, au trimis scrisori la Preşedinte, la Primul ministru, la preşedinţii Camerelor, dar fără nici un ecou pînă în clipa în care nu s-a pronuţat Comisia de la Veneţia. Dar chiar şi atunci UDMR a preferat să treacă sub tăcere natura obiecţiilor formulate de această comisie care lucrează sub autoritatea Consiliului Europei. Comisia de la Veneţia arată că modul de definire al minorităţilor este defectuos şi că lista acestora nu poate fi arbitrar închisă. Comisia arată de asemenea că modul de alegere al celor desemnaţi să guverneze autonom afacerile culturale şi educaţionale ale unei minorităţi restrînge nemotivat reprezentarea la o singură formaţiune. Raportul acestui organism a făcut trimitere şi la obiecţiile sale referitoare la legea alegerilor locale din 2004 care conţine aceeaşi restricţie, oferind UDMR monopolul reprezentării ungurilor în toate organismele puterii locale.

Majoritatea parlamentară de la Bucureşti, pusă în dificultate de avertismentul UDMR că s-ar putea retrage din Guvern, a găsit în obiecţiile Comisiei de la Veneţia un colac de salvare. Emil Boc, care a fost liderul guvernamental cel mai activ cu privire la acest subiect, a declarat, acoperindu-şi ezitările naţionaliste, că proiectul de lege al minorităţilor va trebui să-şi asume de aici înainte toate obiecţiile Comisiei de la Veneţia.

Or, acest lucru va fi dificil pentru toată lumea. UDMR ar trebui să împartă reprezentarea cu gruparea coagulată în jurul disidenţei lui Tokes Laszlo şi cu secuii autonomişti , iar majoritatea românească va trebui să admită o lege mult mai avansată decît pare ea dispusă acum să accepte. Un impuls mai puternic ar putea veni însă de la Strasbourg, unde graţie unui lobby harnic al euro-parlamentarilor conservatori din Ungaria, legea minorităţilor tinde să fie inclusă între criteriile de aderare, chiar dacă pîna acum toate rapoartele Comisiei Europene au consemnat pînă acum lucruri precumpănitor pozitive despre tratamentul minorităţilor naţionale din România.