Legea marţială în Polonia

În iulie 1980, exorbitanta scumpire a cărnii provocase demonstraţii, în urma cărora fusese demisă muncitoarea Ana Valentinovici. Ea avusese curajul să se opună regimului comunist, intervenind în favoarea drepturilor muncitorilor. Lucrătorii din port n-au acceptat pasiv măsurile represive luate de regim împotriva colegei lor. Astfel s-a născut Solidarnosc, Solidaritatea.

Iniţial, regimul de la Varşovia s-a văzut nevoit să cedeze, acceptînd înfiinţarea primului sindicat liber polonez. Dar în decembrie 1981, cînd trupele sovietice erau masate la frontiere, situaţia s-a schimbat. Guvernul Iaruzelski a introdus legea marţială, dezlănţuind teroarea în Polonia.

La 13 decembrie 198, tancurile au început să ruleze pe străzile marilor oraşe poloneze. Unităţi înarmate pînă în dinţi au ocupat toate punctele strategice. Posturile de radio interne au încetat să difuzeze altceva decît cuvîntările şefului regimului comunist şi imnul naţional. „Cetăţene şi cetăţeni, mare e povara răspunderii care apasă pe umerii mei în acest moment dramataic al istoriei poloneze. E de datoria mea să mi-o asum. In joc e viitorul Poloniei, al generaţiei mele, care a luptat pe toate fronturile, sacrificîndu-şi anii cei mai buni ai vieţii. Vă anunţ că, din această zi s-a instituit Consiliul Militar pentru Salvarea Naţională. Conform constituţiei s-a instaurat pe întregul teritoriu al ţării legea marţială”, a declarat atunci şeful executivului.

Lovitura decisivă

Urma să fie lovitura decisivă aplicată de regimul comunist opoziţiei coagulate în jurul sindicatului Solidaritatea. Acutizarea conflictului se anunţase de mult. Economia era la pămînt, magazinele alimentare goale, întreprinderile fiind conduse de comitete de grevă. Potrivit lui Tadeuzs Mazoviecki, care avea să devină ulterior primul şef de guvern polonez ales într-un scrutin liber şi corect, „Solidaritatea se transformase într-o mişcare enormă de mase, avînd 10 milioane de membri. In prima fază a fost extrem de greu să se domine această mişcare. Regiunile se aflau în competiţie unele cu altele, fiecare dorindu-şi propriul ei eveniment eroic. S-au declanşat greve, spre a se impune una sau alta şi pentru a se mobiliza oamenii din regiune”, mai afirmă Mazoviecki.

Puterea comunistă a contraatacat

La rîndul ei, puterea de stat comunistă a făcut totul pentru a provoca rezistenţa. La mijlocul lunii decembrie, într-un moment în care oamenii se temeau de frigul iernii şi se pregăteau să comemoreze victimele represiunii comuniste dezlănţuite împotriva muncitorilor răsculaţi în 1970, regimul Jaruzelski şi-a declanşat atacul. Aparatul represiv comunist s-a pus în mişcare, arestîndu-i pretutindeni pe oamenii Solidarităţii. Persoanele din jurul liderului mişcării, Lech Walensa, au dispărut rînd pe rînd după gratii, în puşcării sau lagăre de internare, fără ca familiile lor să fie informate unde se află. Mulţi n-au reuşit să-şi depăşească şocul nici pînă azi.

Drepturile omului nu mai erau respectate

Sub dictatul armelor firavul rest al drepturilor omului respectate oficial de către guvernul comunist de la Varşovia a fost zdrobit şi el. Secretul poştal şi al telecomunicaţiilor a fost revocat, s-au interzis toate întrunirile şi s-a decretat interdicţia de circulaţie după orele 22. Iaruzelski îşi justifică în continuare decizia, afirmînd că a încercat să contracareze o iminentă invazie sovietică. „Am cerut atunci telefonic şefului Kremlinului, Brejnev garanţia că nu va avea loc o intervenţie din afară. Mîna dreaptă a lui Brejnev, Suslov, mi-a răspuns în locul şefului săi şi mi-a acordat-o”, a declarat Iaruzelski.

Motivaţia: ameninţarea Moscovei

Lech Walesa e mai sceptic în privinţa imixtiunii sovietice, admiţînd însă că Iaruzelski pare să fi crezut în ea: „E probabil că a crezut în pericolul din partea Moscovei. I s-au arătat rachetele. Rachete îndreptate împotriva ţării noastre. Dacă era convins că oraşele poloneze sunt ţinta lor şi că occidentul nu o crede şi nu va ajuta, atunci trebuie să fi fost convins şi de faptul că legea marţială reprezintă răul cel mai mic. A crezut că-şi va apăra în acest fel patria. Doar cerul ştie dacă acesta este adevărul”, a adăugat Walesa, calificînd însă, totodată, impunerea legii marţiale drept „cea mai mare crimă împotriva naţiunii poloneze. Fiindcă a înăbuşit speranţele nutrite de milioane de oameni”.

Chestiunea scindează pînă azi naţiunea poloneză. In sondaje de opinie recente, jumătate dintre cei întrebaţi au împărtăşit poziţia lui Iaruzelski.