Legea magistraţilor şi independenţa Justiţiei

Legea magistraţilor face parte din proiectul mai larg de reformare a Justiţei. Scopul ei este, în principiu, să asigure o bună funcţionare a aparatului judecătoresc şi a parchetelor, dar nu în ultimul rînd să garanteze independenţa magistratului faţă de puterea politică. Întrebare este dacă va reuşi noua lege să rezolve aceste deficienţe. Opoziţia şi diferitele organizaţii ale societăţii civile par încredinţate că nu, deoarece legea a fost votată într-o formă care permite pe mai departe ministrului de justiţie să aibă un cuvînt de spus în afacerile magistraturii. Cu toate îmbunătăţirile aduse proiectului pe parcurs, au rămas în legea votată ieri destule aspecte de natură să trezească neîncredere în capacitatea ulterioară a Justiţiei de a deveni o putere în stat cu adevărat independentă. Aspectul cel mai contestat se referă la numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit noului statut al magistraţilor, judecătorii candidaţi la Inalta Curte vor fi examinaţi de o comisie din care face parte şi ministrul de Justiţie. Rolul ministrului şi prin urmare influenţa politicului poate astfel să devină majora. Desigur că influenţa politică nu urmează cu necesitate din prevederile legii, dar, ţinînd seama de moravurile din România, exista o mare suspiciune că aşa se va întîmpla. Un alt aspect se referă la sancţionarea disciplinară a unui judectaor. Ministrul de Justiţie exercită acţiunile disciplinare împotriva unui magistrat, fapt pe care opozanţii l-au considerat iarăsi susceptibil de abuzuri. Unul dintre cei mai activi opozanţi ai proiectului guvernamental, senatorul UDMR Eckstein Peter a propus ca acţiunile disciplinare să fie exercitate de o comisie formată din magistraţi numiţi de Consiliul Superior al Magistratzurii, dar amendamentul sau fost respins, ministrul de justiţie argumentînd că autonomia deplină a Justiţiei ar crea printre magistraţi complicităţi şi o stare de indiferenţă la criticile societăţii. În realitate însă argumentaţia ministrului invocă o ipoteză pur teoretică pentru că în România ultimilor 50 de ani nu s-au înregistrat situaţii de acest fel, dimpotrivă toate precedentele indică o prea mare influenţă a factorului politic, ceea ce ar fi recomandat Parlmentului să asigure Justiţiei un grad mai mare de independenţă. Să amintim că Raportul Comisiei Europene pe 20o3, privitor la România, semnala printre aspectele negative tocmai lipsa de independenţă a puterii judecătoreşti. Va reuşi noua lege să remedieze această stare de lucruri? Deocamadată înregistrăm mai curînd o mare doză de scepticism.