1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Legea cu iz de ilegalitate

Una din trăsăturile de căpetenie ale societăţii româneşti e haiducia. Adică o existenţă cvasi-generalizată dincolo de lege şi împotriva legii. Culmea e că, molipsindu-se, iz de ilegalitate au şi măsurile perfect legale.

default

Sau, în orice caz, aşa par ele când le citeşti în presă: popriri pe conturi, somaţii, execuţii silite, sechestre asiguratorii, titluri executorii şi alte sintagme ce te duc cu gândul la lumea lui Al Capone, şi nu la aceea a unei Europe ale cărei mecanisme merg unse. Întrebarea de la care trebuie să pornim e următoarea: Cum a fost posibil?

Într-adevăr, cum a fost posibil să se ajungă aici? Când zeci de mii de firme (patruzeci şi opt de mii e cifra agenţilor economici restanţieri la buget, însumând sume astronomice, în mii de miliarde de lei) consideră normal acest tip de comportament e greu să dai vina doar pe ele. Cauzele sunt mai adânci şi au indiscutabile origini politice. Păcatul originar al noii economii româneşti e refuzul obstinat, de la începutul anilor ’90, al echipei iliesciene de a face reforme. Adică de a închide marile întreprinderi — pentru că în jurul acestei pacoste se învârte totul. Dacă n-am fi fost laşi, dacă am fi înfruntat atunci realitatea cumplită a şomajului în masă şi a falimentelor dramatice, cu totul altfel ar fi arătat acum faţa şi soarta ţării.

Înspăimântaţi de spectrul mişcărilor sociale, de posibilitatea de a fi măturaţi de pe scena politică, oamenii lui Iliescu au acceptat tot felul de formule de compromis, care nu puteau duce decât la un faliment generalizat. Însă nu unul brusc, pe fundal beethovenian, ci acompaniat de sunetul adormitor al viorilor. Prea puţine dintre intreprinderile economice din România au o origine, dezvoltare şi viaţă sănătoase. Marea lor majoritate s-au desprins din cancerizata economie de tip comunist, purtând în codul lor genetic însemnele bolii mortale ce izbucneşte azi la suprafaţă cu o asemenea forţă distructivă.

În al doilea rând, e vorba de sistemul clientelar în care au funcţionat prea multe din unităţile economice ale României. Chiar dacă unele, puţine, au refuzat, la început, capcanele sistemului, curând s-au văzut obligate de tăvălugul fiscal exterminator să se dea, într-un crescendo atent dozat, pe brazda compromisurilor călduţe, a negocierilor dubioase, a reeşalonărilor mincinoase, a evaziunii neruşinate. Disoluţia autorităţii statului, de care s-a vorbit până la saturaţie, dar fără să i se perceapă adevărata esenţă, constă tocmai în griparea mecanismului economic, incapabil să-şi reproducă funcţiile vitale.

Că firmele îşi angajau mai degrabă specialişti în fentarea statului decât în identificarea şi explorarea noilor pieţe de desfacere ţine de logica sistemului: la ce bun să mă agit, să am insomnii, să risc, să fac planuri de dezvoltare, dacă un telefon bine plasat şi un cadou adecvat îmi rezolvă problemele? Important e să mă descurc azi, că oricum pe ziua de mâine nu dau doi bani!

Riscurile asumate de guvern sunt, în aceste condiţii, enorme. Probabil că unii dintre cei strânşi cu uşa de ministerul finanţelor vor scoate ceva bani din buzunar. Alţii, în schimb — şi e vorba de rechinii cei mari, de miliardarii proprietari de ziare, de posturi de televiziune sau de alte mijloace mai subtile de a influenţa nu numai opinia puiblică, ci şi opinia... judecătorească — vor răspunde cu atacuri în forţă. Nu neapărat la lumina zilei, dar neapărat la vârf.

  • Data 09.03.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34x
  • Data 09.03.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34x