1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Legea ANI şi mita camuflată

Legea Agenţiei Naţionale de Integritate continuă să fie obiect de polemică şi după adoptarea ei în Senat cu unanimitate de voturi. Întrebarea este dacă ea va putea cu adevărat să funcţioneze în mod eficient.

default

Legea aceasta a fost prezentată de primul ministru Călin Popescu Tăriceanu ca fiind mai îndrăzneaţă şi mai avansată decît aceea propusă de Monica Macovei. Primul ministru l-a elogiat totodată pe actualul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, apreciind că acestuia i se datorează în bună măsură acest succes. Întrebarea este cine a repurtat un succes? Pentru că ceea ce este un succes pentru unii poate fi o înfrîngere dramatică pentru alţii.

Să urmărim însă care este mecanismul de funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate aşa cum a ieşit ea din dezbaterea Senatului.

Agenţia aceasta poate declanşa o investigaţie în două moduri diferite: prin autosesizare sau prin sesizarea unei persoane fizice sau juridice. În primul caz însă autosesizarea ţine exclusiv de competenţa preşedintelui Agenţiei. Iar acesta, potrivit legii, este numit de plenul Senatului. Se înţelege aşadar că majoritatea politică decide fără drept de apel asupra persoanei care are la îndemînă instrumentul delicat al iniţierii unei investigaţii.

E adevărat că majorităţile se schimbă, dar cei care sînt teoretic susceptibili de luare de mită sînt cei aflaţi la putere şi nu opozanţii. Vedem bine cum majorităţile, oricare ar fi ele, îşi pot asigura la începutul unei legislaturi liniştea deplină pentru tot restul mandatului.

Să vedem mai departe cum funcţionează lucrurile. Agenţia poate fi totuşi sesizată şi de o “persoană fizică sau juridică interesată”. Dar persoana aceasta trebuie să prezinte “dovezile şi informaţiile pe care se întemeiază, precum şi sursele de unde acestea pot fi solicitate.” Dar cine poate avea dovezi mai înainte ca o investigaţie să fie iniţiată? Chiar dacă nu este imposibil, este puţin probabil ca un denunţător să aibă la dispoziţie “dovezile” cerute. El poate avea indicii mai puternice sau mai slabe, dar în prea puţine cazuri dovezi propriu-zise. Aici se află spaţiul de manevră al legii. Dacă cel care face sesizarea nu are dovezi, denunţul său se clasează.

Dar mai mult decît atît, legea aceasta prezentată ca un triumf al legislaţiei anticorupţie dă impresia că îngăduie mita, că o mită de cel mult 10.000 de euro este acceptabilă şi nu ar trebui să fie sancţionată. Printr-un amendament de ultimă clipă, Senatul a definit ce înseamnă “diferenţă vădită” între averea unui demnitar şi veniturile sale oficiale, stabilind că ar fi vorba de o diferenţă mai mare de 10.000 de Euro.

Altfel spus numai ce depăşeşte 10.000 Euro va fi investigat. Potrivit Institutului Naţional de Statistică salariul mediu brut pe economie în primele luni ale anului 2007 este de 1364 de lei. Asta înseamnă că o persoană cu venituri aproapiate de medie cîştigă 10.000 în aproximativ un an şi jumătate. Iată cum veniturile unui salariat din economia românească pe aproape doi ani de zile sînt considerate neglijabile în legea adoptată de Senat. Putem presupune că această limită marchează de fapt un reper pentru mita din sistemul administraţiei de stat. Este ca un îndemn la moderaţie. Acesta este succesul de care a vorbit primul ministru.

  • Data 10.05.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2va
  • Data 10.05.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2va