1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lege pentru alegerile europene

Deputatul PSD Vasile Puscas, fost negociator şef al României în relaţia cu UE, a depus un proiect de lege privind alegerile europene.

Fostul negociator şef s-a grăbit să depună acest proiect înaintea Guvernului. Probabil că Guvernul va înainta la momentul potrivit un proiect propriu, dar deputatul PSD reuşeşte totuşi să declanşeze o dezbatere interesantă despre un subiect cu totul nou în România. Niciodată n-au mai avut loc alegeri pentru un Parlament supranaţional, cum este cel de la Strasbourg, şi evenimentul are în România semnificaţii istorice.

Vasile Puşcaş aduce în dezbatere un subiect care în ciuda aparenţelor are multiple consecinţe pe planul politicii interne şi se leagă chiar şi de dezbaterile politice curente.

Pe scurt, alegerile pentru Parlamentul european ar avea loc în 8 circmscripţii, identice cu cele opt regiuni de dezvoltare, aşa cum au fost ele definite prin Legea dezvoltării regionale din 2004.

Logica subsidiară ar fi aceea că dialogul României cu UE se va desfăşura după aderare nu doar la nivel de guverne, ci şi la nivel de regiuni, care vor fi beneficiarele fondurilor de ajustare structurală. Propunerea PSD trece însă cu vederea că aceste regiuni nu există în realitate, fiind simple convenţii cartografice. Reprezentanţii aleşi după modelul descris nu pot fi consideraţi reprezentanţi ai unor comunităţi constituite şi, de aceea, stabiliarea circumscripţiei la nivel de regiune rămîne un act arbitrar şi lesne contestabilă.

Propunerile lui Vasile Puşcas coincid însă cu relansarea temei regionalizării, datorate UDMR. Ceea ce de regulă se uită este că Guvernul Tăriceanu s-a angajat prin programul de guvernare să redefinească cele opt regiuni în aşa fel încît cel puţin una dintre ele să aibă o populaţie majoritar maghiară. Dar ulterior Guvernul a evitat să abordeze un subiect atît de spinos, aşa încît UDMR încearcă pe cont propriu să readucă subiectul în atenţia publică. Senatorul UDMR Frunda György a vorbit recent despre constituirea a 15 sau 20 de regiuni, mai mici decît cele deja stabilite şi mai omogene din toate punctele de vedere inclusiv din punct de vedere etnic. Proiectul de lege al lui Vasile Puşcaş e antagonic cu proiectul maghiar inclusiv în ceea ce priveşte concepţia asupra bicameralismului autohton. UDMR a propus în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni un Senat ca reprezentant al regiunilor, dar desigur ale unor regiuni redefinite.

PD şi PNL ar avea mai puţine obiecţii de principiu împotriva proiectului PSD. PD s-a exprimat în favoarea parlamentului monocameral aşa încît alegerea parlamentarilor europeni la nivel de regiuni ar părea o soluţie potrivită cu atît mai mult cu cît Traian Băsescu sugerase, mai în glumă mai în serios, că adevăratul Senat al României ar fi Parlamentul European. Liberalii s-au exprimat în schimb în favoarea bicameralismului, dar cu excepţia unor mici cosmetizări, ei ar dori conservarea stării de fapt. Propunerea PSD nu vine în conflict nici cu acest model, care de altminteri i se datorează.
  • Data 17.10.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32D
  • Data 17.10.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32D