1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Legalizăm sau nu legalizăm?

În Germania, chiar dacă această temă ocupă mai degrabă un loc marginal pe agenda politică, cererea de legalizare a canabisului se tot face auzită, mai ales în campaniile electorale.

default

Participant la Cannabis Freedom Festival

Partidul Stânga a produs vara trecută vâlvă în mass media, când, pe durata campaniei electorale din landul Renania de Nord -Vestfalia a cerut legalizarea canabisului. Şi asta în ciuda faptului că şi ecologiştii solicită de 10 ani acelaşi lucru, iar social-democratul Otto Schilly propusese pe la mijlocul anilor 90 impunitate pentru cei care îşi procură acest drog pentru consum propriu. O propunere pe care acesta bineînţeles că nu a mai repetat-o ulterior, în timpul mandatului său de ministru de Interne.

Tentativele de a-i aduce în legalitate pe cei estimativ două milioane de germani care fumează canabis, urmând exemplul ţărilor vecine, Olanda sau Cehia, au eşuat deja de mai multă vreme. Astăzi, numai ecologiştii şi membrii Partidului Stânga se mai implică din când în când în favoarea lor. Liderul grupului parlamentar al Partidului Stânga în Bundestag, Gregor Gysi, a subliniat: "Canabis este un aşa-zis drog uşor, cu efecte nu mai uşoare dar nici mai grave decât alcoolul. Despre canabis se discută altfel decât depre alcool doar pentru că este ceva străin culturii noastre. În privinţa consumului de canabis, avem nevoie de o lege foarte strictă care să protejeze copiii şi tinerii, dar în rest, pentru adulţi, comerţul ar trebui să fie legal. Astfel, cei dependenţi n-ar mai fi siliţi să comită delicte pentru a-şi procura marfa râvnită, iar traficanţii, care în prezent câştigă sume fabuloase, s-ar trezi fără cerere."

În prezent, fumatul de canabis nu este interzis în Germania, însă cultivarea, posedarea şi comercializarea acestui drog cade sub incidenţa legilor penale. Curtea Constituţională recomandă renunţarea la urmărirea penală, atunci când este vorba de cantităţi mici pentru uzul propriu, şi când posesorul acestor cantităţi reduse nu este prins în faţa unei şcoli şi nu este în alt fel un pericol public. Până astăzi, însă, procuraturile landurilor federale nu au reuşit să cadă de acord asupra a ce înseamnă o cantitate redusă. În Berlin, aceasta înseamnă 15 grame, în Bavaria şase.

Împotriva legalizării comerţului cu canabis s-a pronunţat experta în materie de stupefiante a grupului parlamentar social-democrat din Bundestag, Angelika Graf. Ea a evidenţiat cât de dificilă este deja campania împotriva drogurilor legale alcool şi tutun. "Nu cred că ar fi util să încercăm pe de-o parte să reducem consumul de droguri legale şi pe de alta să legalizăm droguri noi. Aşa ceva nu merge", a spus Graf.

De altfel, nimeni nu se aşteaptă la o legalizare a comerţului cu canabis în timpul mandatului actualei coaliţii conservator-liberale. Totuşi, partenerii de guvernare au căzut de acord ca medicii să nu mai aibă nevoie de o permisiune specială, atunci când prescriu celor grav bolnavi medicamente contra durerilor pe bază de canabis.

Autor: Bernd Graessler / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Wiedent