1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Lecţiile Holocaustului

27 ianuarie, ziua internaţională de comemorare a Holocaustului a constituit anul acesta în Germania prilejul unor evenimente memorabile.

default

Preşedintele german Christian Wulff, la ceremoniile de comemorare de la Auschwitz

Pe de altă parte, deşi nu toate victimele Holocaustului au fost evrei, toţi evreii au devenit victime, reliefa cândva pertinent laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, evreul american născut la Sighet, care a supravieţuit cândva, ca prin minune, centralei exterminatoare create la Auschwitz.

Realitatea caracterului unic al genocidului comis de nazişti în anii 40 ai veacului trecut este incontestabilă.

În cursul exterminărilor, patronul fabricii de asasinate, oamenii, angajaţii şi asistenţii săi voluntari precum şi sistemul pe care l-au inventat, perfectat şi aplicat la scară industrială au transformat biologia şi religia în destin implacabil.

A admite însă acest caracter unic al Holocaustului nu înseamnă să nu i se poată extrage morala şi lecţiile universale. Scriind despre aceste lecţii în ziarul israelian Jerusalem Post, Irwin Cotler enumera şapte dintre cele mai importante. Ele vizează în primul rând obligaţia de a ţine minte cele petrecute şi de a păstra vie memoria. E vorba aici nu doar de memoria evenimentelor şi a asasinilor, ci mai cu seamă a victimelor câtuşi de puţin abstracte ale unei crime în masă, ale cărei proporţii ne invită s-o considerăm doar o abstracţiune, un accident, o anomalie a civilizaţiei, o enormitate statistică şi o aporie şi s-o dăm ca atare uitării. Or, a o da uitării înseamnă nu doar a ucide a doua oară, de această dată moral, victimele nazismului, ci şi a pregăti terenul repetării genocidului.

Autorul citat mai evocă în context datoria noastră de a nu ignora sursele principale ale Holocaustului: fiindcă uciderea nu începe cu lagărele de exterminare şi camerele de gazare, ci cu vorbele instigatoare la ură, cu ideologiile şi programele de stat ce sancţionează şi promovează ura religioasă şi de rasă.

De aici decurge nevoia de a nu mai accepta niciodată asemenea ideologii, pe care le propagă în prezent deschis teocraţia iraniană, se leagă şi obligaţia lumii contemporane de a nu tăcea şi de a nu manifesta indiferenţă şi pasivitate în faţa celor care, ca preşedintele iranian Ahmadinedjad, îşi manifestă propensiunea pentru un nou genocid.

Bundestag Gedenkstunde fuer die Opfer des Nationalsozialismus

Zoni Weisz, din etnia sinti şi roma, supravieţuitor al Holocaustului, la discursul din Bundestag

E, ca atare, uluitor, că Naţiunile Unite, create cândva pentru ca Holocaustul să nu se mai poată repeta, acceptă menţinerea Iranului în rândurile organizaţiei mondiale, în ciuda ameninţărilor proferate de regimul de la Teheran la adresa statului evreu.

Corolarul acestor constatări se referă la obligaţia noastră de a-i judeca şi condamna pe toţi cei ce comit ori se fac complici la crima supremă de genocid. Din nefericire prea puţini nazişti, prea puţini din complicii lor est-europeni şi prea puţini criminali în masă din Cambogia, Ruanda şi Sudan au putut fi inculpaţi şi condamnaţi.

Impunitatea criminalilor, ca şi lipsa educaţiei în domeniul Holocaustului sunt reţete sigure de repetare a catastrofei. La fel sunt însă şi perpetuarea negaţionismului şi a diverselor iluzii despre natura genocidului şi a surselor lui, fie că e vorba de antisemitismul nazist, de forma contemporană, anti-sionistă, a urii faţă de evrei, fie că la originea exterminărilor se află alte variante şi combinaţii de intoleranţă rasistă, etnică şi religioasă.

În fine, avem datoria morală supremă de a spune adevărul şi de a conferi glas celor mai vulnerabili, celor lipsiţi de putere. Ceea ce, la rigoare, înseamnă între altele că ne ratăm menirea, dacă nu milităm şi nu intervenim, cu orice riscuri, pentru demnitatea şi libertatea tuturor, inclusiv şi mai ales a celor slabi, şi implicit pentru democratizarea tuturor zonelor lumii.

Extrem de util ar mai fi să se atragă atenţia asupra uneia din învăţămintele cele mai importante ale Holocaustului. Shoa - după cum e termenul ebraic al Holocaustului - nu s-a petrecut în plină barbarie, ci în plină civilizaţie, pe care a spart-o şi a pus-o între paranteze.

Nu a avut loc într-o regiune care să nu fi trecut prin epoca luminilor şi raţionalism, ci dimpotrivă, într-una saturată de iluminism, nu într-o zonă lipsită de tehnică şi de ştiinţă, ci din contră, într-una care a făcut uz de ambele, ca şi de birocraţia cea mai eficientă, spre a săvârşi monstruozitatea. Prin urmare, nu progresismul e soluţia-panaceu la nazism, aşa cum au sugerat cândva comuniştii.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm