1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Laura Codruța Kövesi: "Este foarte important ce se va întâmpla prin votul din parlament"

Șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, a vorbit în exclusivitate pentru DW despre situația actuală din România.

DW: După ce ordonanța incriminată de protestatari a fost abrogată, guvernul va continua să meargă pe același drum?

Laura-Codruța Kövesi: Răspunsul final o să-l avem după votul din parlament. Ordonanța de abrogare a fost transmisă parlamentului și este foarte important ce se va întâmpla prin votul din parlament.

Dacă ceea ce s-a aflat pe masă ar fi fost votat de majoritatea din parlament, ce consecințe ar fi avut acest lucru pentru munca dvs.?

Dacă aceste modificări ar fi intrat în vigoare, sau dacă vor intra în vigoare, vor fi afectate în primul rând dosarele pe care le avem în investigare. Sunt peste 2.100 de dosare care au ca obiect infracțiunile de abuz în serviciu în instrumentare la DNA. Apoi, în ultimii trei ani au fost trimiși în judecată peste 1.170 de inculpați pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar prejudiciul stabilit în aceste dosare trimise la instanță este de peste un miliard de euro.

Oamenii vă celebrează în aceste zile pe stradă, la București. Ce înseamnă acest lucru pentru dvs.?

Nu pot să comentez acest lucru. Indiferent că suntem criticați sau lăudați, noi ca procurori trebuie să ne facem treaba.

Aceasta este o mișcare majoră care a cuprins întreg teritoriul țării. Ca cetățean, v-ați așteptat la așa ceva?

Într-adevăr, dezbaterea publică din ultima perioadă de timp privind lupta anti-corupție este mult mai mare față de cum era în anii anteriori și este important că acest lucru ne arată o schimbare a mentalității și o implicare mult mai activă a societății civile în tot ceea ce înseamnă lupta anti-corupție.

Crearea DNA a fost parte din procesul de integrare a României în UE. Cum de e posibil acum acest regres după atâția ani?

Evenimentele din ultima perioadă ne arată că reformele care s-au făcut în sistemul de justiție pot fi reversibile, dacă modificări legislative care afectează lupta anti-corupție ar fi adoptate. Pentru a menține toate rezultatele care s-au obținut este necesar să asigurăm stabilitatea cadrului instituțional și organizațional al DNA.

Considerați că s-a șubrezit sistemul de echilibru instituțional, al echilibrului puterilor în stat - judiciară, legislativă, executivă?

Nu pot să comentez acest lucru. Curtea Constituțională verifică modul în care fiecare putere își exercită atribuțiile. Pot doar să spun că atunci când se modifică legi atât de importante cum este Codul Penal sau Codul de Procedură Penală cu care noi lucrăm zilnic, este important să aibă loc o dezbatere în sistemul judiciar și atunci când se emit astfel de legi să fie ascultat sistemul judiciar, pentru că noi suntem primii care implementează aceste legi, care știu efectele, riscurile care apar atunci când anumite modificări legislative se fac.

În ultimii ani, au existat și critici la adresa instituției pe care o conduceți, sub aspectul politizăii ei, ca de altfel și la adresa altor instituții din România. Care este răspunsul dvs. la aceste critici?

Avem o instituție independentă, rezultatele noastre arată că am aplicat legea în mod egal. În dosarele în care am fost acuzați că au fost dosare politice în mod cu totul fals, s-au obținut hotărâri de condamnare definitivă. Noi investigăm persoane care dețin funcții publice în instituții. Nu avem în competență să investigăm politicieni, ci investigăm politicieni doar atunci când aceștia dețin funcții în instituțiile publice. Iar competența este stabilită expres în lege.

Ați menționat mai devreme Curtea Constituțională. Dar și președintele este responsabil cu garantarea independenței diverșilor piloni în această țară. Care sunt așteptările dvs. din partea președintelui Iohannis?

Garantul independenței justiției în România este Consiliul Superior al Magistraturii, iar președintele României are atribuții care vizează numirea în funcții de conducere a unor procurori sau promulgarea unor legi. Ca atare, așteptările noastre față de președinte pot fi limitate doar la aceste două atribuții. Ne așteptăm ca atunci când anumite modificări legislative afectează lupta anti-corupție și sunt trimise legi spre promulgare la președinte, acesta, potrivit atribuțiilor legale, le poate restitui la parlament pentru a se rediscuta. 

Autor: Frank Hofmann / Lavinia Pitu