1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Lars van Trier, artiştii şi nazismul

Pentru un număr crescând de artişti occidentali, tema nazismului şi subiectul antisemitismului s-au prefăcut în prilej de catastrofe personale. Ultimul care a căzut în capcană este regizorul danez, Lars van Trier.

Director Lars Von Trier poses for portraits after an interview with the Associated Press promoting the film Melancholia at the 64th international film festival, in Cannes, southern France, Wednesday, May 18, 2011. (AP Photo/Joel Ryan)

Regizorul danez Lars von Trier la Cannes

Primul cineast care şi-a dat, în context, arama pe faţă a fost americanul Mel Gibson. Ura faţă de evrei pe care şi-a manifestat-o în declaraţii în doi peri făcute în 2006 a şifonat rău reputaţia actorului catolic de peste ocean.

I-au urmat alţi actori, designeri şi artişti, între care fostul cap creator al firmei Dior. Într-o cârciumă din stilatul cartier parizian Marais, situat în centrul capitalei franceze, un John Galliano abţiguit s-a văzut întrebat dacă e blond. „Nu”, a răspuns el, „dar îl iubesc pe Hitler”. După care, considerându-şi interlocutorii evrei, le-a declarat că „oamenii ca ei ar fi toţi morţi, ei, taţii şi mamele lor ar fi fost cu toţii gazaţi…”

Mai nou, pe terenul minat al discursurilor antisemite s-a abătut şi Lars van Trier. Genialul regizor danez, care participă la Cannes la competiţia pentru Palme D’ Or cu filmul intitulat Melancholia”, şi-a cerut miercuri scuze, dar anterior o făcuse prea lată ca să poată fie iertat cu una cu două.

La conferinţa de presă ce-a urmat proiecţiei peliculei sale i s-a cerut danezului să ofere detalii privind comentariile lui dintr-un interviu, referitoare la interesul pe care-l manifestase van Trier faţă de estetica nazistă.

În replică, regizorul a făcut o sumă de mărturisiri legate de identitatea sa neclară. A afirmat între altele că a crezut multă vreme că ar fi evreu, dar a aflat în cele din urmă că este, "în realitate, nazist, pentru că familia mea este germană şi acest lucru mi-a făcut oarecare plăcere”.

Pentru că toate acestea nu i s-au părut probabil de-ajuns, van Trier a adăugat textual că „îl înţelege pe Hitler” şi că, „deşi nu l-ar numi un băiat bun, îi este întrucâtva simpatic”.

Apoi, referindu-se la evrei, a declarat mai întâi că nu ar fi "contra lor", după care s-a răzgândit, spunând că nu ar ţine prea mult la ei, fiindcă Israelul, citez, „este o ţară care-ţi provoacă dureri de dinţi. Şi acum oare cum pot ieşi din această propoziţie?” - s-a mai întrebat el textual, înainte de a-şi exprima admiraţia faţă de arhitectul şi ministrul nazist, Albert Speer, unul din inculpaţii condamnaţi de Tribunalul de la Nürnberg în procesul criminalilor de război nazişti.

Pentru ca, în final, van Trier să admită că, „da, sunt nazist”, şi să evoce „soluţia finală” pentru ziarişti, aluzie la programul exterminării sistematice a evreilor, sub Hitler.

Deloc de mirare că Festivalul de la Cannes l-a declarat pe Lars van Trier persona non grata, că organizaţia supravieţuitorilor americani ai Holocaustului i-a condamnat fără echivoc respingătoarele comentarii şi l-a calificat, ca persoană, drept un „eşec moral”.

E evident totodată că iresponsabilele sale ieşiri au compromis şansele „Melancholiei” la marele premiu al festivalului.

Context în care se pune tot mereu întrebarea în ce măsură un artist trebuie pedepsit pentru opiniile sale "politice", precum şi dacă un premiu nu trebuie acordat în fapt operei, şi mai puţin artistului.

Or, lumea contemporană nu mai e demult în stadiul naivităţii nevinovate din epoca democraţiilor interbelice. De hecatombele de victime ale nazismului (şi comunismului) nu se mai poate face abstracţie decât în condiţii de absolută demenţă şi iresponsabilitate.

Caz în care, un artist care-i admiră pe criminalii în masă merită pus la punct, iar nu premiat.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Ovidiu Suciu