1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Lanţul trofic al relaţiilor de partid

Duşmanii de neînvins ai Alianţei D.A. nu sunt nici pesedeii — aceştia abia reuşesc să ne menţină la nivelul de plutire inventând tot felul de hachiţe avocăţeşti —, nici sindicatele, şi nici măcar electoratul. Principalii adversari ai guvernanţilor sunt ei înşişi.

Felul haotic de a conduce, autosabotarea pe care destui dintre ei nici măcar nu se mai străduie s-o ascundă (aşa cum s-a întâmplat la votul din Cameră, când Adrian Năstase plutea radios deasupra unei mări de pesedei ordonaţi), conflictele nesfârşite dintre liberali şi pedişti, absenţa dialogului şi a unei viziuni coerente sunt deja plăgi endemice ale unei guvernării în care bunul plac pare a fi cea mai neînsemnată dintre metehne.

Rareori am avut, însă, o ilustrare a găunoşeniei care-şi face tot mai intens loc în sânul partidelor de la putere ca în cazul alegerilor candidatului pentru preşedinţia camerei deputaţilor. O candidatură pur teoretică, deoarece, după cum merg lucrurile, va mai trece destulă apă pe Dâmboviţa înainte ca Alianţa să reuşească doborârea actualului titular. Pentru orice observator neutru, era la mintea cocoşului că şansele cele mai mari erau de partea Monei Muscă. Nu doar pentru că e cel mai popular liberal, dar e şi unua dintre personalităţile publice a cărei cotă a crescut constant în ultimii zece-doisprezece ani, de când a intrat în politică.

Activă, eficientă, onestă, plină de inventivitate şi expresivitate, Mona Muscă ar putea fi oricând un candidat credibil şi pentru şefia statului, nu doar pentru cea a unei Camere. Dar ceea ce vede poporul, nu văd colegii ei din conducerea partidului. Unei activităţi remarcabile, cuantificabilă în cele mai mici amănunte (număr de iniţiative legislative, intervenţii şi interpelări, başca restructurările de la Ministerul Culturii, sute de prezenţe în emisiuni de televiziune şi în presă etc, etc.) i-a fost preferat, cu un cinism de zile mari, un mărunt om de casă al premierului. Propulsat în fotoliul de ministru (şi anume, cel al relaţiei cu Parlamentul — adică un cărăuş al mesajelor guvernului către deputaţi şi senatori), dl. Bogdan Olteanu are o experienţă de parlamentar de doar câteva săptămâni. Numai acest fapt şi ar fi făcut pe oricine să aibă ezitări în a-l trimite în luptă.

Ei bine, nu numai că a participat la bătălie, dar dl. Olteanu a şi învins! Răuvoitorii spun că a învins exact cu numărul de voturi, treizeci şi şase, pe care a mizat de curând şi premierul atunci când, simţind în ceafă suflarea de gheaţă a lui Theodor Stolojan, a solicitat votul de încredere al conducerii partidului. Dacă punem la socoteală şi faptul că dl. Olteanu are ceea ce d-na Muscă nu are — relaţii privilegiate cu şeful său — lucrurile se aşază în binecunoscuta matcă cu duhoare de cloacă a politicii dâmboviţene.

Dacă mai adăugăm şi simpatica împrejurare că actualul premier e şi naşul de cununie al noii stele a politicii liberale, avem întregul scenariu. E posibil, desigur, ca destui liberali să fi votat împotriva Monei Muscă din resentiment şi invidie: prea era admirată, prea spunea lucrurilor pe nume, prea se ţinea departe de aranjamentele de partid. Bogdan Olteanu nu primejduieşte în nici un fel cutumele şi tradiţia de cumetrii a partidului. Dimpotrivă, ca un fin de suflet recunoscător, va fi o verigă tare în lanţul trofic al unui fel de a face politică deprins la şcoala cacialmalei şi slugărniciei.

  • Data 20.09.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32V
  • Data 20.09.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32V