1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

„Lampa cu căciulă” de Radu Jude a fost premiat la Ludwigsburg

Premiile în valoare totală de 52.500 de EUR au fost acordate unui număr de 7 concurenţi. Participarea neaşteptat de mare a publicului şi a peliculelor tinerilor regizori europeni au contribuit la succesul manifestării.

default

O calitate deosebită a filmelor participante a fost caracteristica principală a ediţiei de anul acesta a Bienalei Filmului de Scurt mertraj de la Ludwigsburg. Cele două mari premii de 15.000 de EUR au revenit filmului „Herfra Til Manen” (Până la lună) al regizoarei norvegiene Katja Eyde Jacobsen şi regizorului german Michael Dreher pentru al său „Fair Trade”.

Premiul de promovare europeană a filmului de scurt metraj dotat cu 7500 de EUR a revenit regizorului român Radu Jude pentru filmul „Lampa cu căciulă”. Este vorba despre un road movie, care prezintă povestea unui tată şi a fiului său şi greutăţile cu care aceştia se confruntă încercând să ducă la reparat un televizor alb negru. Filmul pune în perspectivă adevărurile simple ale vieţii, care nu s-au schimbat nici în era internetului.