1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

"Lagărul" Guantanamo, aproape de a fi închis

La doar câteva ore după ce a preluat şefia Casei Albe, noul preşedinte american Barack Obama a decis suspendarea pentru 120 de zile a proceselor celor acuzaţi de crime de război, la Guantanamo.

default

Obama a susţinut şi în campania electorală ideea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo

"Este doar un prim pas, însă un pas uriaş. Suspendarea comisiilor militare la scurt timp după învestirea preşedintelui Obama arată că o schimbare a formei prin care fosta administraţie Bush a luptat împotriva terorismului este văzută ca o urgenţă", declară Gabor Rona, directorul organizaţiei Human Rights First.

În ultimii ani, Guantanamo Bay îşi căpătase renumele negativ de "ruşine a sistemului juridic american", fiind considerat un lagăr în toată puterea cuvântului. De altfel, potrivit documentului oficial, la care a făcut trimitere secretarul pe probleme de apărare Robert Gates, decizia este "în folosul justiţiei americane".

În Statele Unite, unii analişti s-au grăbit să bifeze deja prima promisiune respectată de Barack Obama. În timpul campaniei electorale, senatorul democrat de la acea vreme, s-a exprimat foarte ferm în favoarea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo, promiţând că închiderea acestuia va fi una din primele decizii pe care le va lua după instalarea sa la Casa Albă.

În ceea ce-i priveşte pe deţinuţii aflaţi în acest moment în contestatul penitenciar, judecătorul Stephen Henley examinează situaţia unor persoane acuzate de implicare în atentatele antiamericane de la 11 septembrie 2001. De asemenea este instrumentat inclusiv dosarul lui Omar Khadr, un canadian arestat în Afganistan din cauza uciderii unui militar american.

În vreme ce Obama doreşte închiderea cunoscutei închisori, în Germania se discută despre o eventuală preluare a deţinuţilor de la Guantanamo. De altfel, cancelarul german Angela Merkel a fost primul lider european care a solicitat administraţiei americane închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo.

Organizaţiile umanitare s-au arătat însă surprinse şi foarte deranjate de reacţia ministrului de interne german, care a respins categoric o astfel de idee, declarând că dacă „oamenii respectivi nu se pot întoarce în ţările din care vin din cauză că ar fi torturaţi, atunci aceştia trebuie să trăiască în Statele Unite.”

Publicaţia „Focus” o citează pe Marianne Heuwagen, directoarea biroului din Germania al Human Rights Watch, care consideră populistă abordarea ministrului de interne german Wolfgang Schauble şi declară că Europa ar putea în acest moment să preia între 30 şi 50 de deţinuţi de la Guantanamo, iar Germania aproximativ şapte dintre aceştia. Cu siguranţă că noul preşedinte american va solicita Berlinului acest lucru, a conchis Heuwagen.

DW