1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

„La Varda“ – diva cinematografiei franceze în turneu în Germania

Retrospectiva AGNES VARDA (n.1928) – filme, instalaţii, lecturi, talk-showuri – încheie festivităţile jubiliare cu ocazia împlinirii a cinci ani de la înfiinţarea reţelei de film şi literatură „LaDOC Lectures".

default

„Nu aţi obosit doamnă Varda? Cum v-aţi simţit când aţi trecut de la maşina de scris la computer, I-pod, celular? Nu vă şochează sărăcia? Cum reuşiţi să vă vopsiţi atât de concentric?“ întrebări peste întrebări. Publicul nu părea să aibe răbdare în faţa mignonei personalităţi franceze, aflată în turneu într-o Germanie cuprinsă de o iarnă neobişnuit de aspră.

Aplauze, admiraţie şi speranţă

Ropotele de aplauze din sala Odeon din inima metropolei renane Köln par a nu se mai opri. Sala arhiplină cu un public atât de divers cum nu am mai văzut decât la concertele lui Leonard Cohen sau Rolling Stones, de la elevi până la octogenari, de la doamne împodobite cu pălării sofisticate până la pensionari, colegi de generaţie cu Agnes La Varda - incredibil, dar toţi având un element comun: o privire plină de entuziasm şi speranţă.

Despre sărăcie şi cartofi, dar cu tandreţe

Doamna filmului francez, sprijinindu-se simbolic de braţul unei tinere moderatoare, a întreprins un turneu în câteva oraşe germane cu documentarele din ultimul deceniu, cu seri de lectură din miile de scrisori primite de la admiratori, cu galerii foto care atestă pasiunea de o viaţă pentru cea de a şaptea artă.

Agnes Varda comunică aprins cu publicul fără a da semne de oboseala nici la orele cele mai înaintate. Tinerii sunt şocaţi şi muţi de admiraţie faţă de atmosfera optimistă emanată de regizoarea octogenară care vorbeşte alternativ fără probleme în franceză şi engleză.

Ea vorbeşte cu tandreţe despre marea sărăcie şi realitatea din culisele personajelor sale, toţi acei care încearcă să se autodepăşească fiecare în stilul său: culegând, aştepând, degustând.

Les Glaneurs et la Glaneuse

Documentarul din 2001 „Les Glaneurs et la glaneuse“ „Culegatorii şi culegatoarea“ este un eseu liric dedicat noţiunii „a culege“. Talentul regizoarei constă în mânuirea minimalistă a imaginilor şi cuvintelor. Publicul află din enciclopedia Larousse şi din tabloul lui Francoise Millet definiţia lui A CULEGE, apoi „a culege în trecut“ în maniera secolului al XIX-lea. Pictorul francez surprinde un grup de ţărani tineri care se bucură împreună sub un cer darnic la culesul recoltei, întorcându-se apoi seara obosiţi, dar veseli cu braţele pline de grâu sau cartofi.

În „Jacquot de Nantes“ (J.Demy, regizor, soţ şi prietenul ei de o viaţă), „Les Glaneurs et la Glaneuse“, şi mai ales în „Sans toit ni loi“ – autoarea, regizoarea, scenarista şi pictoriţa ţine oglinda prezentului pentru fiecare dintre noi, o oglindă de jur împrejurul temei centrale: a culege, a semăna, culegătorii de fructe, sentimente, lucruri, amintiri, cărţi, dureri, idei......

Culegătorii de azi – colecţionarii de frică

Personajele sunt oamenii din apropiere, din viaţa de zi cu zi, vecini, prieteni, săracii din pieţele oraşelor, expeditorii de scrisori, pisicile ce o privesc răbdătoare, psihologi, şomeri şi evident ea însăşi, Agnes Varda cu petele bătrâneţii, cu amintiri, tristeţi, bucurii şi obsesii....

În contrast se poate vedea cu ce se confruntă „culegătorii“ de azi : indivizi izolaţi, singuri , departe de privirile societăţii se duc pe câmp, îşi umplu pungile de plastic cu privirea în pământ, purtaţi de un singur gând: să găsească ceva de mâncare, culesul resturilor de orice fel pentru a supravieţui viaţa de toate zilele.

„Durerea cea mai mare a celor săraci în prezent este lipsa de comunicare. Când i-am întrebat ceva nu se mai opreau, în final munca cea mai grea a fost să selectez din aceste singurătăţi câte două minute, dar fiecare a vorbit citeva ore ….“, declară Agnes Varda despre dificultăţile de a finaliza documentarul.

Bucuroase par doar pisicile, apoi cei de la marginea societăţii care reuşesc să uite prezentul cu ajutorul alcoolului sau stupefiantelor sau azilanţii care se întâlnesc seara în camine să înveţe limba franceză.

Şi după şase decenii

Artista respectată de peste 6 decenii de toate forurile renumite ale cinematografiei, bucurându-se de nenumărate premii internaţionale, intră în dialog fără urmă de ezitare, cu căldură şi înţelegere faţă de cei mai singuri: cei care nu mai au ce pierde. Casa de producţie a filmelor lui Agnes Varda, fondată în 1954, funcţionează şi astăzi în regie proprie, ea fiind ajutată de copiii săi şi un cameraman.

Moartea, arta şi PATATOUTOPIA

Agnes Varda nu ocoleşte nimic, moartea ca şi viaţa sunt pilonii artei, iar arta este sprijinul fecund al vieţii ce trece prin noi. Despărţirea de regizorul şi soţul ei Jacques Demy este pentru La Varda la fel de poetică precum revederea după ani de zile cu nevoiaşii aruncaţi în sărăcia cea mai crunta, la margine de oraş, dormind între cartoane, dar visându-se liberi.

Un lucru nu se vrea doamna filmului francez: un critic al societăţii actuale, nu vrea să judece, nu vrea să apostrofeze….

Documentarele divei franceze, ce par filmate pe vârfuri printre tonele de deşeuri umane, redescoperind ecuaţia splendorii şi într-un cartof în formă de inimă, „Patatoutopia“ pentru care Veneţia i-a căzut la picioare, vor rămâne.

Publicul din Köln a onorat-o la adevărata ei valoare: o sală arhiplină, cu flori, cuvinte de mulţumire.

Autor: Anni-Lorei Mainka

Redactor: Alexandra Sora