La un pas de libertate, la un milimetru de hău

Sau îi va pune capăt o baie de sânge de felul celor care aşează de regulă bazele unor regimuri totalitare de factură stalinistă? Multe vor depinde, nu în ultimul rând, de solidaritatea europenilor.

Seara zilei de sâmbătă şi noaptea care i-a urmat au amplificat la Kiev şi tensiunile, dar şi speranţele celor care urmăresc cu sufletul la gură lupta pentru libertate a ucrainenilor. În zori, pe când mercurul termometrului se prăbuşise în capitala ţării, coborând spre minus douăzeci de grade, unii manifestanţi încercau să se încălzească în birourile ocupate din centrul capitalei, bând ceai fierbinte.

Către sfârşitul serii de sâmbătă se produsese evenimentul cel mai memorabil şi mai încărcat de consecinţe din ultima vreme. Vitali Klicico se prezentase, după întrevederea preşedintelui Ianukovici cu liderii opoziţiei, în faţa mulţimii care, în centrul capitalei, înfruntă de săptămâni şi luni în şir năprasnicul ger al iernilor ucrainene.

Preşedintele le oferise anterior liderilor opoziţiei posturi guvernamentale. Lui Arseni Iaţeniuk i se propusese să preia şefia guvernului de la actual premier. Iar Klicico ar fi urmat să devină vicepremier.

După deliberări destul de îndelungate oferta lui Ianukovici fusese respinsă. E vorba de „un dar otrăvit menit să scindeze opoziţia”, reliefase, lucid, fostul campion mondial la box într-un interviu acordat presei germane. Cot la cot cu gruparea încarceratei Iulia Timoşenko, dar şi cu opozanţi radicali, şeful formaţiunii ucrainene Udar luptă pentru destinul european al ţării sale, întoarse de preşedintele Ianukovici cu faţa spre Kremlin şi Vladimir Putin.

Klicico şi ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei au hotărât să nu cadă în ceea ce, deloc întâmplător, li se pare a fi capcana acceptării unui cal troian. Prin urmare au revendicat în continuare retragerea de la putere a unui „preşedinte corupt şi decretarea de alegeri anticipate”.

Decizia anunţată de Klicico i-a determinat pe unii demonstranţi să treacă din nou la forme contondente de opoziţie şi să încerce să ia cu asalt o clădire ocupată de forţele de securitate. Unităţi ale poliţiei se baricadaseră în Centrul expoziţional „Casa Ucraineană” din Piaţa Europei, fiind atacate cu pietre şi bombe incendiare.

Zona, scrie ziaristul ucrainean Roman Goncharenko, de la Deutsche Welle, deţine importanţă strategică, fiindcă „e situată între Maidanul Nezaleşnosti, cum îi zice Pieţei Independenţei, în care au loc demonstraţii paşnice şi stadionul Dinamo, de pe strada Hruşevoskoho, unde au loc de o săptămână încoace bătălii între poliţie şi manifestanţi. Unii dintre cei din urmă au lansat cocteiluri Molotov asupra poliţiştilor”.

Revoluţia se extinde

Violenţele au ajuns astfel în proximitatea Maidanului, mai relevă Goncharenko. Potrivit căruia, „se dovedeşte că au avut dreptate cei care au susţinut că Ianukovici nu înţelege decât limbajul violenţei”. Altminteri preşedintele ar fi reacţionat mult înainte ca violenţele să cuprindă, acum o săptămâna, capitala. La urma urmei „sute de mii de ucraineni începuseră să iasă în stradă şi să protesteze paşnic, timp de două luni”, în reacţie la decizia preşedintelui de a accepta nada financiară a Kremlinului şi de a arunca la gunoi acordul de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

Revoluţia ucraineană a cuprins şi o serie de localităţi şi oraşe din provincie, inclusiv din estul şi nordul ţării. Incontestabil, dorul de libertate a încetat să-i mai anime doar pe oamenii din vestul, pro-occidental, al statului. În răstimp, au continuat şi masivele contraofensive propagandistice ruseşti de la televiziunile intens vizionate în răsăritul Ucrainei, potrivit cărora demonstranţii ar fi „extremişti” şi „fascişti plătiţi”, sau „dirijaţi” din occident.

Dedesubtul unor concesii înveninate

În mod vădit, în ciuda oricăror tentaţii sau revărsări de ură, opoziţia face bine să nu cadă în cursele întinse de regim şi să nu accepte perlele de sticlă întinse liderilor opoziţiei de şeful statului. Ofertele de portofolii par să fie, într-adevăr, cadouri în genul celor cu ajutorul cărora navigatori de felul căpitanului Cook încercau să se dea bine pe lângă triburile primitive din Mările Sudului, spre a evita ca echipajele corăbiilor lor să fie întâmpinate cu suliţe şi săgeţi înmuiate în venin.

Ianukovici le oferă adversarilor săi un os de ros, încercând astfel să se menţină la putere. Manevra sa e deopotrivă abilă şi riscantă. Abilă, pentru că mirajul puterii e un cântec de sirenă care ar putea într-adevăr să gâdile orgolii şi să spargă astfel unitatea opoziţiei. Riscantă, pentru că trecerea la concesii e un semn indubitabil de slăbiciune a preşedintelui, de natură să-i întărească pe pro-europeni mai mult decât orice.

Topografie europeană şi ucraineană

E adevărat, pe de altă parte, că evitarea unor capcane şi opoziţia radicală nu echivalează cu depistarea unei soluţii negociate şi nu ţine nici loc de dialog de felul celui la care i-a chemat pe liderii celor două părţi, de la Varşovia, şeful Consiliului European, Herman van Rompuy. Asupra unui astfel de dialog nu tocmai spectaculos ori satisfăcător pentru o opoziţie radicalizată de gloanţele aparatului represiv al regimului Ianukovici va stărui desigur, săptămâna viitoare, la Kiev, şi Cathrine Ashton, şefa diplomaţiei europene.

Europa, valorile ei, independenţa autentică, democraţia şi statul de drept constituie mizele fundamentale ale luptei ucrainene. Pentru victoria democraţilor şi evitarea reşutei în barbaria autocraţiei de tip rusesc e esenţială acum o Europă solidară.

Pe vremuri, în epoca împărţirii continentului, ieşeau în stradă, în vestul Europei, în numele păcii, sute de mii de oameni spre a protesta împotriva Americii şi a deciziei NATO de reînarmare, decizie menită să ajute Apusul să facă faţă ameninţărilor sovietice.

Mă întreb, unde oare sunt azi, aceşti oameni. Unde sunt fraţii, copiii şi nepoţii lor? Unde sunt prietenii unei Ucraine libere, neatârnate, democratice? De ce nu sunt azi în stradă milioanele de partizani ai libertăţii, ameninţate, în opinia multora, de supravegherile electronice ale serviciilor secrete americane?

Nu se prea ştie, în continuare, unde se ascunde această Europă. E clar însă că Ucraina e la un milimetru distanţă de hău.