1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

La strada

La doar o lună de la triumful său politic în alegerile prezidenţiale, Nicolas Sarkozy s-ă văzut nevoit să încaseze prima sa mare înfrîngere.

Una relativă ce-i drept. Fiindcă formaţiunea sa, UMP, (Uniunea pentru o mişcare populară) a cîştigat. In schimb, n-a reuşit să obţină ceea ce prevăzuseră sondajele: o majoritate de două treimi în parlament, care să-i dea posibilitatea să modifice la nevoie constituţia Franţei. Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor legislative franceze a împiedicat realizarea acestei supermajorităţi.

Pe scurt, victoria conservatorilor n-a fost să fie totală. Stînga şi extrema stîngă au împiedicat în ultima clipă constituirea majorităţii de două treimi a forţelor de centru-dreapta de care Sarkozy ar fi avut nevoie pentru a înlătura orice obstacol din calea impunerii fără drept de apel a programului său de reforme. Adunarea naţională pariziană nu va fi deci, în urma rezultatelor scrutinului de balotaj al legislativelor pe atît de albastră pe cît şi-ar fi dorit-o noul preşedinte al Franţei. Iar tabăra roşie va ocupa mai multe fotolii de parlamantari decît le atribuiseră sondajele. Socialiştii au evitat aşadar catastrofa totală, adjudecîndu-şi o serie de mandate nesperate.

Motiv de mare bucurie pentru liderul socialist Francois Hollande, tovăraşul de viaţă al învinsei Segolene Royal, care ar fi vrut, dar n-a putut, din pricina lui Sarkozy, să acceadă la funcţia supremă. Partnerul ei, Hollande, a declarat exuberant că „nu ne-a înecat anunţatul val albastru, care ameninţa să ne inunde. Din fericire”, a mai estimat el, „va exista în parlament o mai mare diversitate de partide, ceea ce e bine pentru ţara noastră”.

In această privinţă părerile sunt împărţite.

Cum se explică însă relativul succes repurtat literlamente în ultima clipă? De frica lui Sarkozy, adversarii preşedintelui s-au reunificat, obţinînd îngroparea vremelnică a securii războiului permanent purtat în tabăra stîngii franceze. Concomitent, liderii socialişti, în frunte cu Segolene Royal au bătut ţara în lung şi-n lat, încercînd să-i mobilezeze pe simpatizanţi, în speţă pe cei 17 de milioane de cetăţeni care, de bine de rău, la prezidenţiale, au votat în favoarea ei.

Între diversele tururi de scrrutin ale prezidenţialelor şi legislativelor pare să se fi instaurat în Franţa o oarecare teamă de urmările sociale ale reformelor preconizate de noul preşedinte. Extrem de impopulară s-a vădit a fi intenţia declară a dreptei de a majora taxa pe valoare adăugată. Sporirea tva le-a dat socialiştilor o gură de aer, diminuînd sensibil simpatia pentru conservatori. Care par să se fi făcut vinovaţi de păcatul trufiei. Prea siguri de ei, conservatorii n-au avut nici măcar prudenţa de a-şi disimula excesul de încredere de sine. In consecinţă, au fost pedepsişti. Alain Juppe, numărul doi al guvernului, după primul ministru Fillon, e şuat în tentativa de-a obţine realegerea sa în parlament, fiind ca atare nevoit să părăsească executivul.

La rîndul său, guvernul va continua să includă în rîndurile sale secretari de stat de altă culoare politică decît majoritatea de centru-dreapta. Preşedintele şi primul său ministru, Francois Fillon, au tot interesul să contracareze impresia scindării Franţei. „Democraţia noastră iese întărită din lunga luptă elecotrală”, a declarat Fillon, afirmînd că victoria unora n-ar constitui chipurile înfrîngerea celorlalţi.

Realitatea e cu totul alta. Franţa şi-a spus cuvîntul şi a optat clar în favoarea dreptei democratice, şi, ca atare, pentru schimbarea vechiului ei sistem socialist.

Ceea ce nu înseamnă că impunerea reformelor promise va fi o operaţiune lesnicioasă. In fapt, Franţa e scindată, între tineri şi bătrîni, între şomeri şi muncitori, între studenţi, oameni activi şi pensionari, creştini şi musulmani. Iar tinerii, spre deosebire de rentieri, au votat în majoritate împotriva noului preşedinte.

Or, Franţa are o îndelungată tradiţie a răscoalelor, revoltelor, revoluţiilor şi răzmeriţelor. In ciuda majorităţii comfortabile de care dispune în parlament, noul şef al statului va trebui să-şi probeze capacitatea de a se impune şi pe scena care - nu odată în istoria Franţei - a făcut şi desfăcut guverne şi regimuri: pe străzile Parisului.

  • Data 18.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1C1
  • Data 18.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1C1