1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

La stînga stîngii: frica mare de globalizare

Germania are, iată, un nou partid. Se numeşte „Stînga”. Despre ce partid e vorba?

„Stînga”, după cum s-a autointitulat noua grupare şi-a oferit luxul de a-şi alege doi preşedinţi cu drepturi egale. Unul este vestgermanul Oskar Lafontaine, fostul preşedinte al partidului social-democrat. Celălalat este fostul demnitar comunist estgerman Lothar Bisky, un veritabil dinozaur politic, unul din ultimii supravieţuitori în viaţa publică, ai vechii gărzi de activişti redegişti.

Acest vîrf bicefal simbolizează şi istoria postbelică a extremei stîngi germane. Noua formaţiune constituie de fapt, o simbioză: vor convieţui, de acum încolo, sub acelaşi acoperiş politic, fostul partid unic din defuncta RDG şi o grupare disidentă, social-democrată, ivită din spuma protestelor iscate de reformele de piaţă introduse de fostul cancelar Gerhard Schroeder.

Vineri, cele două formaţiuni se achitaseră de datoria de a decide fuziunea prin congrese de partid. Sancţionarea contopirii s-a vădit a fi o simplă formalitate. După o bună tradiţie comunistă, inaugurată de înghiţirea chipurile voluntară de către comunişti, a partidelor socialiste şi social-democrate, voturi contra n-au fost să fie. „Cine e contra? Cine se abţine? Două abţineri: Cu aceasta partidul „Die Linke” – „Stînga” - a fost înfiinţat.

De aici încolo în hotelul berlinez în care s-a desfăşurat congresul, s-a instalat o atmosferă de fiestă. Spre ceruri, sau după caz spre tavane, s-au înălţat sute de baloane roşii, cei 700 de delagţi jubilînd pur şi simplu.

In fapt, în Bundestag noul partid dispune de doi ani de un grup parlamentar unificat. Iar ponderea sa politică nu e cîtuşi de puţin neglijabilă, după cum a ţinut să scoată în evidenţă însuşi Lothar Bisky. Conform lui, formaţiunea îşi propune să modifice raportul forţelor politice germane şi europene. De ce? Pentru că, potrivit lui Bisky, „social-democraţii şi creştin-democraţii expediază tot mai des soldaţi în tot mai multe ţări şi focare de conflict. Nevoia lui de securitate îl determină pe ministrul de interne să aplice metode cît se poate de dubioase. Agenţii lui strîng probe de miros, interceptează convorbiri telefonice şi încearcă să se vîre clandestin în computerele oamenilor. Simultan se reduce libertatea de a demonstra, ba chiar şi libertatea presei. Noi vom fi mereu împotrivă. Şi rămînem consecvenţi în a constata că politica marii coaliţii social-creştin-democrate aflate la guvernare este o alianţă a reducerii democraţiei şi măsurilor de protecţie socială”.

Pînă aici, tirada lui Bisky. Pe scurt, „stînga”, după cum îşi spune partidul, vrea schimbarea de sistem, de ordine socială, dar ar avea de gînd, potrivit şefului grupului parlamentar al stîngii, Gregor Gysi, s-o obţină „prin metode constituţionale”. Deci nu prin revoluţie.

Pe de altă parte, adversitatea extremei stîngi faţă de stînga moderată reprezentată de social-democraţi e şi rămîne cum nu se poate mai virulentă. Gysi, un fost avocat redegist, acuzat în repetate rînduri - dar fără probe concludente, - că a fost informatorul STASI, al fostei securităţi comuniste estgermane – a declarat, referindu-se la social-democraţi, că militează „pentru cadouri fiscale făcute marilor concerne şi bogătaşilor. Social-democraţii sunt şi în favoarea unor războaie care încalcă dreptul internaţional. Şi totodată le declară pensionarilor, şomerilor şi bolnavilor, că pentru ei, din păcate, nu se mai găsesc bani”.

Că toate acestea constituie un teren fertil pentru un prozelitism activ se înţelege de la sine.

Fără să-l jeneze cîtuşi de puţin trecutul totalitar al noilor săi tovarăşi, fostul lider social-democrat Oskar Lafontaine, devenit, alături de Bisky, vîrful de lance al stîngii radicale, a condamnat fără drept de apel democraţia vestgermană. Potrivit lui, democraţia creată în Germania apuseană după război, ar fi la fel de marcată de lacune grave ca şi sistemul comunist estgerman. „Erorile fostelor sisteme rezidă în lipsa mecanismelor de control al puterii politice nu doar în est, ci şi în vest”, a susţinut Lafontaine, textual.

Ce vrea deci stînga? Teoretic, să edifice socialismul. Nu oricare socialism, fireşte, ci, potrivit activiştilor partidului, unul democratic. Practic, noua formaţiune nu se deosebeşte însă cîtuşi de puţin de celelalte partide. Fiindcă speră să obţină puterea. Or, din unghiul lui Gysi, există în Germania o susţinere notabilă pentru socialismul democratic. Triumfător, Gysi s-a răţoit la sceptici, declarînd: „ştiţi ceva? Devenim tot mai importanţi! Ei şi?”

Cuvintele lui Gysi nu sunt vorbe goale. În mod regretabil pentru democraţie, apariţia oficială a noii formaţiuni prelungeşte tendinţa fărîmiţării spectrului politic german şi aîntăririi extremelor sale. Celor două mari formaţiuni, de centru-dreapta şi de centru-stînga, precum şi liberalilor li s-au adăugat în decursul anilor două formaţiuni situate ambele la stînga stîngii ponderate a social-democraţiei: ecologiştii mai întîi, iar acum postcomuniştii. La extrema dreaptă şi-a consolidat poziţia gruparea neonazistă NPD. Ambele mişcări s-au alimentat şi se vor hrăni în continuare din spaime şi vrăjmăşii, din frustări sociale şi, mai cu seamă în cazul noului partid, din dispreţul faţă de tradiţionalele valori occidentale şi frica mare de globalizare.

  • Data 18.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1C2
  • Data 18.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1C2