1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

La stânga stângii

Extremiştii îşi freacă mâinile de bucurie. Antidemocraţii sunt pe cai mari în România, Rusia, Ucraina, în estul Europei, sunt la putere în China şi Iran. Şi chiar şi în vest anticapitalismul pare tot mai frecventabil...

Liderii verzilor, Claudia Roth şi Cem Özdemir la Congresul ecologiştilor, la 28 aprilie

Liderii verzilor, Claudia Roth şi Cem Özdemir la Congresul ecologiştilor, la 28 aprilie

Sub forma duşmăniei ireductibile faţă de orice urmă de liberalism autentic anticapitalismul face ravagii. Şi cum extremele se ating, anticapitalismul, sub toate formale sale, face casă bună atât cu securiştii ceauşişti şi comuniştii, cât şi cu fasciştii şi neonaziştii.

În România se face anticapitalism de mult, de pildă prin intermediul dorului de ceauşism indus, ani la rând, de propaganda naţional-comunistă, xenofobă şi rasistă întreţinută la televiziunile oligarhilor ex-turnători ai poliţiei politice, precum şi pe blogurile care le oferă platforme foştilor securişti şi legionari.

În sudul Europei extremismul ia amploare prin lamentaţiile celor, tot mai mulţi, care, afectaţi de prelungirea crizei şi poate de şomaj, atribuie vina integrală a tuturor relelor nu atât propriei risipe, incompetenţe, lipse de productivitate şi de competitivitate, cât „bancherilor” şi „finanţei internaţionale”.

„Odiosul” capitalism se vede pus la zid şi în Germania, nu doar de extrema stângă ci, mai nou, chiar de către partidul ecologist. Potrivit unui editorial semnat în Frankfurter Allgemeine Zeitung de Jasper von Altenbocken, ecologiştii germani au ajuns să fie criticaţi până şi de stânga social-democrată.

Fiindcă „proiectele lor fiscale şi familiale” au început să-i aducă pe verzi mai aproape de comunişti decât de SPD. „Cu taxe şi impozite mai mari ecologiştii încearcă să schimbe societatea”, aflăm din ziarul din Frankfurt.

Care scoate în evidenţă cât de profitabile sunt toate aceste planuri pentru etatism, pentru clienţii „verzilor”, care au făcut bani din energii curate şi subvenţii de la stat, ca şi pentru idealurile lor "progresiste". Inutil de subliniat cât de pernicioase sunt aceleaşi intenţii pentru libertate. Sau pentru o posibilă coaliţie viitoare dintre ecologişti şi creştin-democraţii germani.

Acelaşi cotidian conservator critică sever, la unison cu ziare precum Hannoversche Allgemeine sau Süddeutsche Zeitung Curtea regională din München. Curtea a intrat în colimatorul presei pentru erorile comise în procesul distribuirii (şi redistribuirii, prin tragere la sorţi ) a locurilor în sala în care se va judecata procesul prezumtivilor terorişti germani de extremă dreapta în frunte cu Beate Zschäpe.

Ziarul din Frankfurt ia peste picior o procedură în urma căreia Al Jazeera şi câteva ziare turceşti vor avea acces în sală, alături de varii posturi de radio locale dintre cele mai obscure, în schimb li va se interzice prezenţa unor jurnalişti de anvergură de la mass-media naţională şi globală.

În context, cotidianul din Frankfurt evocă speranţele care, în străinătate, se leagă de acest proces, „menit să lămurească între altele cum de a fost posibil ca, ani şi ani la rând, o bandă de terorişti să bată Germania în lung şi-n lat asasinând fără să fie depistată nici de poliţie şi nici de magistraţi”.

La aceste speranţe s-ar adăuga, potrivit ziarului, şi nădejdea lămuririi odată pentru totdeauna a motivului pentru care Curtea din München continuă să dea dovadă, de atât de multă vreme, de o crasă insensibilitate cu privire la importanţa procesului pe care-l judecă…

În fine, tot ziarul din Frankfurt publică un amplu editorial despre fatala răsturnare a valorilor lumii moderne, semnat de scriitorul britanic Salman Rushdie, omul condamnat cândva la moarte, printr-o „fatwă”, un ordin religios, de către islamiştii iranieni în frunte cu ayatolahul Komeini . „Avem datoria de a ne ridica vocea” în apărarea tuturor celor prigoniţi de fundamentalişti, de „ortodoxia religioasă”, e de părere celebrul scriitor.

Care deplânge faptul că răsplătim adesea curajul disidenţei şi vitejia celor ce-i înfruntă pe tirani, pe extremişti, pe liderii totalitari şi autoritari, de pildă pe oficialii ruşi, chinezi ori saudiţi, calificându-i pe adversarii prigonitorilor nu drept luptători pentru libertate, ci drept „instigatori la ură”.