1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

La sfârșitul războiului

Pe 8 mai 1945 a intrat în vigoare capitularea necondiționată a Wehrmacht-ului. Nu peste tot pe teritoriul german a domnit însă pacea în acea zi și mulți germani nu au simțit încă atunci că au fost eliberați.

"Războiul s-a terminat. Armele tac." Aceste propoziții au fost scrise de Hildegart Theinert în jurnalul soțului ei pe 9 mai 1945, ziua în care în toată Germania s-a anunțat capitularea armatei germane. La scurt timp după aceasta, profesorul de latină Johannes Theinert și-a împușcat soția și apoi s-a sinucis în mica localitate Glatz din regiunea Niederschlesien.

Berlin-Karlshorst, 8 mai 1945, ora 23.45. Mareșalul Wilhelm Keitel a semnat capitularea necondiționată a armatei germane. Astfel sună varianta oficială, de fapt Keitel și-a trecut numele pe document abia pe 9 mai. Cu o zi înainte, la Reims, generalul Jodl a recunoscut "capitularea necondiționată a tuturor forțelor armate germane, de infanterie, aeriene și marine, în fața forțelor aliate și în fața comandamentului trupelor sovietice". Toate luptele au fost încheiate oficial pe 8 mai la ora 23.01.

Mareșalul Keitel semnează capitularea armatei germane

Mareșalul Keitel semnează capitularea armatei germane

Ceremonia oficială a trebuit însă reluată la Berlin, pentru că așa ar fi vrut Stalin - cel puțin așa se spune. La Reims nu fusese prezent niciun înalt oficial al armatei sovietice. "Aceasta a jucat cu siguranță un rol", crede Margot Blank, de la Muzeul Germano-Rus din Berlin-Karlshorst. "Mai importante au fost însă grijile părții britanice, care a atras atenția că, la sfârșitul Primului Război Mondial, armata germană nu a capitulat oficial, ci a trimis guvernul civil să o facă, pentru a putea susține ulterior că pe câmpul de luptă nu a cunoscut înfrângerea."

Sfârșitul celui de-al Treilea Reich? Generalul Dönitz rămâne în funcție

Prin urmare, britanicii au dat curs cererii lui Stalin iar liderii armatei germane au semnat capitularea Wehrmacht-ului. Mareșalul Keitel pentru întregul Wehrmacht, generalul Stumpff pentru Luftwaffe și amiralul von Friedeburg pentru Marina de război.

Ceremoniile din Reims și Karlshorst au avut loc după înțelegeri în prealabil cu președintele Karl Dönitz. Acesta a preluat conducerea statului german după sinuciderea lui Hitler, pe 30 aprilie. Guvernul său opera de la Flensburg, după fuga din Berlin. Tot la Flensburg revin guvernanții germani de atunci și după semnarea capitulării iar executivul rămâne oficial în funcție. "Nu Reich-ul german a capitulat, ci Wehrmacht-ul", explică Johannes Hürter de la Institutul de Istorie Contemporană de la München. Abia pe 23 mai ocupația britanică îi arestează pe Dönitz și pe mulți alți membri ai guvernului german. Acțiunea a avut loc la presiunile americanilor, care aflaseră că execuțiile dictate de instanțele militare germane au continuat inclusiv pe 8 mai, în pofida încetării luptelor.

Pentru oamenii din Germania, "Ora Zero" nu a fost neapărat pe 8 mai. Pentru Esther Bejarano, punctul de cotitură a fost deja la sfârșitul lui aprilie, odată cu întâlnirea dintre soldații ruși și cei americani. Au dat foc de bucurie unei poze a lui Hitler, iar alături de ei erau și câteva tinere evreice, care au reușit să scape dintr-unul din marșurile morții. Una din aceste tinere era Esther Bejarano. "Am dansat și am cântat cu toții în jurul fotografiei arse", își amintește azi femeia de 90 de ani. Era prima oară când cânta de bunăvoie la acordeon, după ce participarea sa în orchestra de fete de la Auschwitz fusese singura ei șansă să scape cu viață. "A fost momentul eliberării mele. Atunci am știut că suntem din nou oameni liberi."

Până pe 8 mai sunt eliberate toate lagărele de concentrare. Dar unde să meargă toți oamenii care fuseseră până atunci prizonieri? Mulți rătăcesc prin Germania în căutarea celor dragi, alții rămân încă săptămâni bune în lagăr și după eliberare, din cauza epuizării. La lagărul de la Bergen-Belsen, britanicii înființează o tabără pentru cei strămutați - Displaced Persons Camp.

"Copile, promite-mi că te împuști singur"

Femeie printre ruinele din Dresda, după război

Femeie printre ruinele din Dresda, după război

"Milioane de oameni fără patrie rătăcesc prin fostul Reich german: cei strămutați, cei obligați să muncească pentru statul german, prizonierii de război, refugiații, foștii prizonieri din lagăre", spune profesorul de istorie Hürter. "Se amestecau cele mai diverse emoții umane. Bucuria eliberării cu teama de ce va urma."

Soții Theinert din Niederschlesien se temeau. Se temeau de răzbunarea învingătorilor; discutaseră pe această temă cu un fost elev care se întorsese de pe frontul de est și le povestise că lumea știa de crimele comise de germani.

"Mulți oameni aveau un sentiment de vinovăție și se temeau de ceea ce va urma." În cartea sa "Copile, promite-mi că te împuști singur", Florian Huber descrie cea mai mare sinucidere în masă din istoria Germaniei. Din poveste face parte și soarta soților Theinert. Huber are dovezi că doar în micul oraș Demmin din Pomerania Anterioară s-ar fi sinucis între 700 și 1000 de persoane, dintr-un total de populație de 15000. La Berlin, rata sinuciderilor a crescut de cinci ori în ultimul an de război, în comparație cu ceilalți ani ai conflagrației mondiale. Soții Theinert nu au fost singurii care s-au sinucis nici în localitatea lor Glatz. "Mai sunt doar câteva clipe până când totul, totul se va termina – pentru totdeauna!", a scris Hildegard Theinert în jurnal cu puțin timp înainte de a fi împușcată de soțul ei. La doar o zi după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.