1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

La sfârşit de pontificat

Sf. Scaun de la Vatican a rămas gol până ce va fi ales un succesor al lui Benedict al XVI-lea în cursul acestei luni.

Multă vreme nu s-a ştiut ce apelative i se vor potrivi fostului Papă. Din punct de vedere teologic, dilema este motivată: Papa este uns în numele Domnului. Ceea ce înseamnă că şi după retragere, Benedict al XVI-lea ar mai putea fi numit "Sfântul Părinte" sau "Sfinţia Sa".

În viitor va purta titlul de Papa Emerit, după cum a anunţat purtătorul lui de cuvânt Federico Lombardi. "Emeriţi" sunt numiţi şi alţi foşti reprezentanţi ai bisericii, atunci când sunt eliberaţi din funcţie. La ultima sa audienţă generală, Papa a spus că va rămâne Papă pe vecie: "Nu există o revenire la viaţa privată. Decizia mea de a renunţa la exercitarea activă a funcţiei nu contravine acestui principiu. Nu mă întorc la viaţa mea privată, la calătorii, întâlniri, recepţii, conferinţe etc. Nu părăsesc crucea ci, într-un anume fel, rămân alături de domnul răstignit" .

Numele Benedict rămâne

Fostul Papă, acum în vârstă de aproape 86 de ani, îşi va păstra numele Benedict. Nu va reveni la cel din actele civile: Joseph Ratzinger. Pentru cei apropiaţi însă, precum fratele său mai în vârstă Georg, el a fost mereu Joseph. Dezvăluirea a fost făcută zilele trecute de Georg Ratzinger într-un interviu la Regensburg. În clerul de la Vatican Iexistă însă şi voci critice: "Cum este posibil ca, atunci când va exista un nou Papă, să avem doi reprezentanţi ai lui Iisus, unul în funcţie şi unul retras, care continuă să fie numit Papă?". Celestin al V-lea, care a demisionat în urmă cu peste 700 de ani, a revenit la portul benedictin şi la numele dinaintea pontificării. Dar aceasta nu este prima dilemă cu care se confruntă Biserica: în perioada schizmei din Evul Mediu au existat până la trei Papi, unul în funcţie şi doi adversari.

Adio pantofi roşii!

Potrivit informaţiilor transmise de Vatican, Suveranul retras va purta în continuare sutana albă, care, potrivit regulilor bisericeşti este rezervată doar Papilor. În viitor, în micul stat papal vor exista doi bărbaţi cu haine albe. Diferenţa o vor face pantofii. Potrivit purtătorului de cuvânt Părintele Lombardi, nu este prevăzut ca Suveranul pasiv să poarte faimoşii pantofi roşii, care se cuvin a încălţa doar piciarele Sfântului Părinte activ. Lombardi a dezvăluit că Benedict iubeşte pantofii maron primiţi în timpul călătoriei sale în Mexic, pantofi care ar fi "extrem de comozi". Benedikt va renunţa şi la inelul papal, care va fi distrus în cadrul unei ceremonii ce va marca sfârşitul Pontificatului.

Pensia e sigură

În timpul perioadei active, Papa nu a primit nici o remuneraţie. Nici după retragere nu va beneficia de pensie sau rentă. Nu are nevoie nici de asigurare medicală. El a decis să continue ca şi până acum, adică "Sfânta Biserică" să îi asigure întreţinerea, cazarea, îngrijirea medicală şi să îi pună la dispoziţie patru măicuţe care să îi administreze locuinţa. În plus, el îşi va păstra secretarul particular, pe Georg Gänswein. Nu va mai efectua călătorii, după cum a anunţat Vaticanul, Benedict se va retrage la mănăstirea "Mater Ecclesiae", din interiorul micuţului stat şi cel mai probabil nu va mai trece dincolo de zidurile acesteia. Georg Gänswein va rămâne şi administratorul Casei Papale: el va prelua organizarea treburilor zilnice şi va decide cine este primit în audienţă de Benedict. Gänswein ar deveni astfel omul de legătură între Papa pasiv şi cel activ. Dacă cei doi Suverani se vor întâlni vreodată, rămâne de văzut. Responsabilii de protocolul de la Vatican se întreabă deja ce se va întâmpla dacă cei doi Papi se vor înâlni vreodată întâmplător în grădinile Vaticanului.

Multă lectură şi puţină creaţie

Nu se pune în discuţie revenirea în Bavaria sa natală, după cum a precizat specialistul în istoria religiilor, Hubert Wolf. Benedict ar fi putut trăi ca mai vârstnicul său frate în Regensburg. Dar astzfel s-ar fi creat "un loc de pelerinaj, un fel de contrapondere pentru Roma." De aceea Papa a preferat să se retragă în interiorul Vaticanului, supunându-se astfel autorităţii celui ce îi va urma. Istoricul crede că suveranul retras îşi va dedica timpul în mare parte lecturii, rugăciunii şi poate va şi scrie câte ceva. "Va face ceea ce şi-a dorit: se va retrage şi va scrie cărţi." Şi nu se va implica în deciziile noului Părinte.

Înainte însă de a se retrage la mânăstire, Benedict va mai face un popas la reşedinţa de vară, Castelul Gandolfo, nu departe de Roma. Mânăstirea continuă să fie renovată, lucrările vor fi finalizate de abia peste câteva săptămâni. Pentru a nu împiedica alegerea noului Papă, el se retrage la ţară. Acolo îşi va lua pentru ultima oară rămas bun în mod public: în interiorul Castelului îşi va lua rămas bun de la locuitorii satului din apropiere. Faimoasa gardă elveţiană se retrage joi seara la ora 20, când va închide porţile Palatului Papal. Siguranţa pensionarului Suveran va fi asigurată în viitor doar de poliţie.