La o cafea berlineză cu pianistul Cătălin Şerban

Criticii muzicali spun despre el că are un stil expresiv şi complex de a cânta la pian. Presa germană vorbeşte despre un pianist extrem de talentat. Inspirat de Berlin, unde trăieşte din 1997, dar aducând cu el pachetul emoţional est-european, Cătălin Şerban apare uneori ca figură exotică în lumea artistică din Germania. Dar umple sălile de concert şi în Italia, România, Franţa sau Elveţia, fiind laureatul mai multor concursuri internaţionale. Din 2007, predă pianul la Facultatea de Muzică a universităţii din Lübeck.

Lavinia Piţu a stat de vorbă la Berlin cu pianistul Cătălin Şerban, despre cariera de pianist, despre arta ca business, despre concurenţă şi ambiţii artistice.

DW: Eşti un pianist al cărui nume e auzit din ce în ce mai des în Berlin, dar şi în alte oraşe germane. Povesteşte-ne puţin despre cariera ta.

C.Ş.: Alegerea acestui drum al unei cariere muzicale a fost alegerea mea. Nu am fost genul copilului căruia i-a fost stabilit destinul încă din faşă, de către niște părinți ambițioși. Fiind elev al Liceului George Enescu şi laureat al concursurilor pianistice din țară, am realizat la un moment dat că nu mai am cale de întors. Bine, nu mi-am făcut gânduri exagerate, am luat totul ca atare. Gândurile mi le-am făcut mai târziu. În 1997 am început studiile la Universitatea de Arte din Berlin și am continuat apoi cu master la Facultatea de Muzică din Lübeck. Am obținut diverse burse și premii la concursurile internaționale de la Bremen și Senigallia. Am colaborat cu orchestre precum Nordwestdeutsche Philharmonie în sala "Bremer Glocke" sau Das Symphonie Orchester Berlin, în sala de muzică de cameră a Filarmonicii din Berlin.

DW: E clar că arta nu are graniţe, dar totuşi, e mai greu să te afirmi ca pianist într-o ţară străină, unde practic iei totul de la capăt?

C.Ş. : Presupun că naţionalitatea artistului deţine un rol secundar, în momentul în care acesta are parte de un management bun. Pe de altă parte, cred că fiecare ţară încearcă, în primă linie, să îşi propulseze propriile valori; şi aşa este şi normal. În concluzie, este mai greu să te afirmi ca artist într-o ţară străină. Depinde întotdeauna de conjunctură, de şansă şi de talentul tău personal de a-ţi fi ţie însuţi de ajutor.

DW: Te-ai confruntat vreodată cu stereotipuri legate de faptul că eşti român?

C.Ş.: Faptul că sunt român nici nu mi-a stat în cale, nici nu mi-a fost de ajutor. Sigur contează faptul că sunt român în România. Lăsând glumele la o parte, nu știu foarte exact care ar fi un răspuns concis la această întrebare. Poate voi ști răspunsul după mai mulți ani, deocamdată mai aștept. A pleca şi a apuca la 18 ani un nou drum în Germania este o șansă de a intra într-un mediu muzical de înalt nivel, însă în același timp ești rupt din traiectoria începută în România. Concurența este mult mai mare, muzicieni de primă calitate din toată lumea vin aici la studii și își formează o existență. Naționalitatea nu mai are o importanță primordială. În primii ani trăiți în Germania am avut senzația că lumea consideră un artist dintr-o țară din estul Europei ca pe un element exotic, care a primit o educație muzicală deosebită și de tradiție, ceea ce este și adevărat. Între timp au trecut aproximativ cincisprezece ani și granițele devin pe zi ce trece din ce în ce mai puţin reprezentative.

DW: În ce fel te inspiră Berlinul? Se ştie că metropola e de ani buni un adevărat magnet pentru talente din toată lumea.

C.Ş.: Berlinul este un oraș extrem de tolerant, deschis și cosmopolit. Inspirația recurge din faptul că oferta culturală este enormă, iar orașul îți oferă posibilitatea să îți dezvolți personalitatea cu tot ce ține de lifestyle și artă, departe de normele vechi. Acesta este și motivul pentru care Berlinul este "asaltat" în ultimii ani de artiști din toate țările.

DW: La concurenţa de care vorbeai, fiecare artist, oricât ar fi de bun, are nevoie de promovare susţinută. Ce rol joacă aici, în ziua de azi, mediile de socializare?

C.Ş.: Promovarea este un subiect de sine stătător. Mediile de socializare gen facebook sau twitter nu mă reprezintă. Nu vreau să creez imaginea artistului idealist care își dorește vremurile vechi si bune înapoi, însă trebuie să fii un anumit tip, căruia aceste medii să i se potrivească. Eu mai aștept, poate se ivește ceva nou și pentru mine. Pe de altă parte, promovarea în internet a devenit indispensabilă (am un HomePage). Cu ajutorul noilor mijloace de comunicare, avem toți posibilitatea să ne prezentăm așa cum dorim și să ne creăm o imagine personalizată. Dar devine dificil, în această junglă de informații si profiluri să nu uităm care este esențialul. Din păcate, arta devine și ea în noua eră un simplu fenomen de marketing; sau poate a fost dintotdeauna.

DW: Nu am vorbit despre repertoriul tău. Care sunt compozitorii tăi preferaţi?

C.Ş.: Ceea ce mi-a oferit o satisfacție, după ce am terminat anii de studii, a fost faptul că am avut libertatea să dau frâu preferințelor și să cânt ceea ce mi se potrivește. Schubert cânt aproape în fiecare recital, Chopin reprezintă o piatră de încercare, care nu trebuie ocolită. De aceea mi-am propus în ultimul proiect cele patru Balade de Chopin. Ca următor punct în viitor, voi propune cele 9 Studii Tablou Op.39 de Rachmaninov. Impresioniștii îmi sunt de asemenea aproape din punct de vedere stilistic și al sunetului.

DW: Ce contează de fapt cel mai mult pentru a fi competitiv pe piaţă? Cum te motivezi?

C.Ş.: Motivația vine de la sine. Vine întotdeauna momentul în care trebuie sau vreau să cânt ceva nou. Sau atunci când redescopăr lucrări cântate mai demult și am dorința să le reînnoiesc. Nu știu exact ce contează cel mai mult pentru a fi competitiv. Cred că părerile sunt împărțite; unii spun că trebuie să faci ceva ieșit din comun, cum ar fi genul de show care ar atrage un public larg, alții spun că esențialul este să îți păstrezi o conduită, fără a face compromisuri în detrimentul seriozității artistice. Depinde de ceea ce îți dorești, ce țeluri ai, dacă vrei un business sau chiar ai și ambiții artistice. Adevărul este probabil undeva la mijloc.