1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

La Moscova s-a decis reluarea negocierilor în formatul 5+2

După cinci ani de pauză, negocierile oficiale pentru soluţionarea diferendului transnistrean vor fi reluate. Decizia a fost luată la Moscova, după consultările cu exponenţii regimului de la Tiraspol.

Joi, la Moscova, în timpul consultărilor care au avut loc în formatul 5+2 (cu participarea negociatorilor din partea Chişinăului şi Tiraspolului, a mediatorilor Rusiei, Ucrainei şi OSCE şi a observatorilor SUA şi UE) a fost semnată o declaraţie foarte scurtă despre reluarea negocierilor oficiale.

Prim-vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov: „Ne-am concentrat asupra unui simplu fapt: să dăm la o parte orice precondiţii care ar veni în contradicţie cu obiectivul primar, care este reluarea procesului de negocieri oficiale. Acest obiectiv a fost atins. Declaraţia este foarte scurtă şi nu prevede nimic altceva decât decizia de reluare a procesului de negocieri”.

SUA, UE şi România au salutat decizia de reluare a tratativelor pentru soluţionarea diferendului transnistrean. Departamentul de Stat american a difuzat o declaraţie în care menţionează că „SUA sprijină suveranitatea  şi integritatea teritorială a Moldovei şi pe această bază susţine reluarea negocierilor pentru a se găsi o soluţie trainică în forma unui statut special al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova”.

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Catherine Ashton, şi-a exprimat speranţa că acest pas va conduce la soluţionarea paşnică şi de durată a conflictului transnistrean. „UE este în aşteptarea unui proces de negocieri în care toate părţile implicate în formatul “5+2” vor acţiona cu bună credinţă şi vor da dovadă de spirit de cooperare”, a menţionat oficialul european.

Şi preşedintele României, Traian Băsescu a salutat semnarea declaraţiei de la Moscova. În cadrul întâlnirii avute joi cu premierul moldovean Vlad Filat, Traian Băsescu şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu decizia de reluare a negocierilor şi a primit asigurări din partea prim-ministrului Republicii Moldova că aceste negocieri se vor desfăşura „în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova”.

Oficialul de la Chişinău a mulţumit partenerilor străini pentru sprijinul acordat:

„Sunt foarte recunoscător diplomaţiei moldoveneşti... Sprijinul pe care l-am avut din partea tuturor partenerilor occidentali în a internaţionaliza situaţia în legătură cu acest conflict. Am reuşit să ridicăm discuţiile la nivelul celor care iau decizii, nu la nivel de experţi: implicarea cancelarului german Angela Merkel... Cunoaşteţi foarte bine acea declaraţie comună Merkel-Medvedev, iar ulterior Sarkozy-Merkel-Medvedev... Vine o perioadă foarte responsabilă pentru părţi. Noi suntem pregătiţi să le facem faţă acestor negocieri. Agenda noastră este etapizată în timp şi pe domenii.

Observatorii independenţi sunt, însă, mai puţin optimişti în ceea ce priveşte reuşita procesului de negocieri. Expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, susţine că decizia de joi de la Moscova este un pas înainte, dar numai simbolic. Potrivit lui, urmează un proces de lungă durată.

Dimensiunea şi distanţa acestui pas depinde de evacuarea forţelor militare ruseşti din stânga Nistrului şi de Igor Smirnov, care insistă să rămână la conducerea Transnistriei", a menţionat Nantoi.

Alţi analişti politici susţin că acordul actualei administraţii separatiste de la Tiraspol de reluare a negocierilor nu înseamnă aproape nimic în condiţiile în care în Transnistria, pe 11 decembrie, urmează să aibă loc alegeri prezidenţiale. Moscova planifică să-l înlocuiască pe Igor Smirnov, care a acceptat cu greu reluarea negocierilor, cu şeful pretinsului parlament de la Tiraspol, Anatolii Kaminski. În plus, joi, la Moscova, nu a fost stabilită o dată concretă când urmează să fie reluate negocierile oficiale.

Tot joi, în cadrul unei întâlniri avute cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, liderul transnistrean Igor Smirnov a diminuat importanţa evenimentului de la Moscova. El a spus că „formatul 5+2 nu este decât un organ consultativ”.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle, Chişinău
Redactor: Petre M: Iancu