1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

La moartea Reginei Ana

În memoria personalității Anei de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național. E un prim gest onorabil care ar putea fi urmat de altele.

Regina Ana și Regele Mihai, la Muzeul de Istorie Națională din București, în 2008

Regina Ana și Regele Mihai, la Muzeul de Istorie Națională din București, în 2008

Casa Regală a făcut cunoscut programul funeraliilor Reginei Ana a României. Sicriul cu corpul neînsuflețit al reginei va ajunge în țară în 9 august și va fi transportat apoi la Castelul Peleș. Este primul popas simbolic, după care, a doua zi, va poposi în Sala Tronului din Palatul Regal din București. În dimineața zilei de 13 august sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal și, după o slujbă în aer liber, cortegiul funerar va pleca direct la Curtea de Argeș.

Aspectul mai puțin cunoscut este că slujba și înmormântarea se vor împlini într-un lăcaș nou, încă neterminat, menit să devină noua necropolă regală. Autorul proiectului, arhitectul Augustin Ioan, a explicat că intenția a fost aceea de a crea ”un număr de lăcașuri de cult suficiente pentru toți membrii Familiei Regale, care dorește să aducă în pământ românesc și pe cei care sunt risipiți, precum Regina Elena și alții care nu sunt înhumați încă în țară”. Tot el a expus ideea de bază a organizării spațiului: ”Mormintele sunt amplasate pe un arc de cerc ale cărui raze ajung în centru, reprezentat de masa sfântă din altarul bisericii. La liturghie participă și viii, și morții și se uită spre masa de altar. Fiecare cuplu de morminte e acoperit de o boltă cu mozaic de aur, care va avea o candelă. Pe jos e mozaic, exact cum este în necropola de la catedrala mare”. Nu e vorba însă de un simplu mausoleu, ci de o catedrală cu hramul sfintei Filofteia, ale carei moaște vor fi mutate aici.

Să nu ne pierdem în detalii. Biserica de cărămidă roșie, în plan de cruce greacă, cu un pridvor în arc de cerc nu este încă terminată. A fost începută în 2009 și mai sunt multe de făcut. E aici o precaritate pe care am fi trecut-o sub tăcere dacă nu ni s-ar părut cu adevărat semnificativă. Căci asistăm nu doar la moartea ultimei regine a României (ea însăși neîncoronată), dar și la semnele prin care se manifestă declinul unei întregi civilizații. Precaritatea generală a României, neglijența de fond ca regulă de viață, lipsa de respect față de tradiție sunt doar circumstanțe menite să pună la noi mai bine în evidență felul în care se schimbă însăși atitudinea noastră față de moarte. Ea poate fi citită în modul tot mai expeditiv în care sunt tratate mormintele, în aspectul general al cimitirelor, în sărăcirea ceremoniilor funerare, lăsate adesea în seama unor jalnice improvizații laice. Cine privește cu atenție un cimitir de astăzi, nu poate să nu remarce standardizarea tot mai avansată a monumentelor și caracterul lor tot mai impersonal, ceea ce exprimă cu claritate un dezinteres greu de disimulat. Prosperitatea relativă a ultimelor decenii și tehnologiile noi, mai ieftine, pot salva, pe alocuri, aparențele, dar lipsește tot mai mult investiția ”personală”, dezvăluind că grija față de morți a devenit o convenție de care lumea caută a se debarasa cu tot mai mare grabă.

Unui ochi atent nu are cum să-i scape această mutație profundă care exprimă o schimbare de accent esențială: centrul vieții noastre se mută în mod decisiv aici, abandonându-l pe dincolo într-o periferie administrată prin intermediari. Or, faptul că societatea românească nu s-a îngrijit suficient de proiectul unei necropole regale, că a lăsat construcția la voia norocului (și încă un noroc există!) ne arată în mod tulburător sfârșitul unei epoci și a unei întregi civilizații. Sfârșitul unei istorii și civilizații românești care, așa modestă cum a fost, a cunoscut în epoca monarhiei momente de împlinire neegalate, dar, în aceeași imagine, sfârșitul întregii civilizații creștine. Nu ne-am prețuit regii îndestul și nu ne prețuim morții îndestul, bucurându-ne să trăim de azi pe mâine în improvizații precare.

Am putea vedea lucrurile și invers, dar ar fi o biată răstălmăcire. Inaugurarea noii necropole regale într-o ambianță de șantier are de fapt și aspectul unui început, a unei dimineți istorice, căci, dacă ne gândim bine, marile catedrale ale Occidentului au fost în epoca de glorie a creștinismului apusean mai tot timpul cuprinse în schele. Catedralele au dobândit aerul acesta perfect al lucrului încheiat abia când creștinismul intra în declin și liturghia era înlocuită cu concertele de muzică laică. Dar ar fi numai o minciună pioasă, căci adevărul e că ne apropiem de un sfârșit și moartea Reginei Ana ne tulbură atât de mult tocmai pentru că ne așază în față imaginea unui lumi apuse, care ne impune prin superioritatea ei.

Să nu disperăm totuși, mai avem încă destule de făcut. Iar pentru început Guvernul, care a sistat anul acesta orice finanțare pentru lăcașele de cult, ar putea, să ia în grija sa încheierea lucrărilor la noua catedrală de la Curtea de Argeș și implicit la noua necropola regală, căci nu e vorba de o afacere privată oarecare, ci de felul cum ne onorăm propria istorie.