La moartea lui Yasser Arafat

Figura simbolică a luptei pentru eliberarea Palestinei a încetat din viaţă în primele ore ale zilei la un spital militar din apropierea Parisului . Yasser Arafat nu a mai apucat să-şi vadă însă visul cu ochii, acela al unui stat palestinian independent. Eşecul său se datorează atît lui ca persoană, cît şi politicii pe care a dus-o în ultimii ani de viaţă. Yasser Arafat s-a aflat de multe ori în pragul morţii, ca atunci cînd travestit în femeie în 1983 a părăsit ascunzătoarea în care se afla şi sub protecţia unităţilor marine franceze abea a reuşit să scape cu viaţă din Liban.Si aterizarea forţată a avionului său în deşertul libian în 1992 l-a pus în aceiaşi situaţie limită, el alegîndu-se doar cu cîteva răni. Nimeni nu i-a putut veni de hac lui Yasser Arafat care în ultimii doi ani a fost izolat de guvernul israelian la reşedinţa sa din Ramallah şi ameninţat în repetate rînduri cu moartea. Iată însă că acum el a decedat de moarte bună şi nu a devenit martir. Pînă la sfîrşit însă Arafat a rămas simbolul luptei pentru liberate a palestinienilor şi cel mai popular şi îndrăgit om politic palestinian .Sub conducerea sa organizaţia pentru eliberarea Palestinei ,OEP a fost recunoscută ca singura reprezentanţă legală a palestineinilor în Orientul apropiat. Dintr-un terorist pentru care orice mijloc a fost bun în lupta pentru un stat palestinian independent, Arafat a devenit un politician care a reuşit să încheie cu duşmanul de moarte, Israelul acorduri şi chiar să primească în 1994 din acest motiv premiul Nobel pentru pace. El nu a fost în stare însă să aducă poporului său pacea şi mult vistaul stat independent. Incurajat de succesul primei Intifade de la finele anilor 80, Arafat nu a întreprins însă nimic, aşa încît după eşecul negocierilor de pace cu Israelul ,în vara lui 2000, o nouă revoltă armată a palestinienilor, a doua Intifadă avea să izbucnească. Se pare că se adevereşte astfel opinia criticilor săi ,că Arafat nu a pierdut niciodată şansa de a pierde orice şansă, căci în afară de mormanele de ruine şi de cadavre, cea de a doua Intifadă nu a adus nimic palestinienilor, care au început de fapt să critice tot mai mult cu glas tare autorităţile autonome palestiniene. Criticile s-au referit la faptul că preşedintele nu a permis crearea de structuri democratice şi nu a făcut nimic pentru combaterea corupţiei şi a nepotismului. Chiar în mişacrea condusă de Arafat, EL Fatah este nevoie de o schimbare de mentalitate şi de o revoluţie în interiorul ei. Promisiunile lui Arafat de a ceda o parte din putere au rămas doar promisiuni. Niciodată el nu s-a gîndit să formeze un succesor al său. Doi ar veni acum în discuţie: premierul Ahmed Kurei şi predecesorul său lipsit de noroc Mahmud Abbas, ani de zile tovarăşul de drum al lui Yasser Arafat. Nici unul nu are însă statura politică a liderului OEP,dar în schmib şansa să fie recunoscuţi ca partenri de negocieri de către Israel. Guvernul israelian l-a considerat doar pe Arafat ca persoană irelevantă, respingînd orice tratative de pace cu el. Acum situaţia s-a schimbat,dar continuă să fie incertă şi fragilă. O nouă izbucnire de revoltă şi violenţe în ţinuturile arabe ocupate, de data aceasta între grupările palestiniene rivale ar crea în continuare haos şi ar provoca riposta armatei israeliene. Este timpul ca şi Israelul să facă un gest de bune intenţii şi să se retragă mai repede poate din ţinuturile ocupate. Normalizarea vieţii ar contribui şi ea la instalarea stabilităţii şi la accelerarea procesului de pace. Un stat independent palestinian pe care Yasser Arafat nu l-a putut realiza, rămîne deocamdată însă doar un vis.