1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

La loc comanda ?

"Un nou început, sfîrşitul perioadei de glaciaţiune" survenită între NATO şi Rusia după războiul din Georgia –sunt evoluţii copios comentate după întîlnirea miniştrilor de externe ai ţărilor NATO cu Hillary Clinton.

default

Nu doar în relaţiile Americii cu Rusia pare a se fi dat „la loc comanda”;Berlinul şi Washingtonul se angajează şi ele într-un nou început – relevă cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în textul articolului de fond publicat pe prima pagină azi. Dar indiferent de semnalele pozitive, crede ziarul citat-Moscova rămîne un vecin dificil, ceea ce se poate deduce şi din faptul că Moscova este dispusă să coopereze cu NATO în Afganistan doar dacă Alianţa acceptă o zonă de influenţă rusă în spaţiul post-sovietic.

Noi însă, cei din Varşovia şi Vilnius, simţim că ceva nu este în ordine opinează GAZETA WIBORCZA şi explică temeiurile acestei nelinişti: din luna august nimic nu s-a schimbat soldaţii ruşi staţionează în continuare la bazele din republicile secesioniste care s-au desprins de Georgia şi care în pofida protestelor occidentului au fost recunoscute de Rusia.Iar Moscova nu a renunţat între timp la zona ei de influenţă în Ucraina.Ceea ce dovedeşte - consideră cotidianul polonez citat - că întreruperea contactelor cu Rusia nu a avut efectul scontat.

NATO are însă nevoie de Rusia crede THE TIMES apreciind drept pragmatică şi înţeleaptă decizia Alianţei de a relua dialogul cu Moscova, precizînd că răspunsul pozitiv al acesteia era previzibil. Sensibilităţile Moscovei s-au mai atenuat de cînd conjunctura economiei mondiale se află în declin iar preţul ţiţeiului şi al gazelor, în scădere, elemente care au afectat grav şi economia rusă.

Cotidianul LA REPUBBLICA radiografiază tactica aplicată de noua şefă a diplomaţiei americane în relaţiile cu partenerii dificili şi cu adversarii învederaţi cum este Iranul care, după ce a fost ţintuit la stîlpul infamiei de către Washington, este invitat acum de către noua administraţie la conferinţa pentru Afganistan. Ziarul italian este de părere că acest passo doble aminteşte mai degrabă de elementele clasice ale politicii din era Clinton decît de stilul unui Barack Obama. Bill Clinton a ştiut la vremea lui să ducă la perfecţiune arta de a se da de stînga dar de a face concomitent o politică de dreapta.

Situaţia trebuie judecată temeinic şi la obiect–se poate deduce din spusele şi din titlul interviului publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG acordat de către ministrul român de externe Cristian Diaconescu, ziaristului Wulf Schmiese.

Temele dialogului alert, nu lipsit la lectură de o tensiune subiacentă, sunt: criza economică, corupţia şi abordarea moştenirii lăsate de dictatura lui Ceauşescu.

Din răspunsurile ministrului român de externe rezultă că în pofida dificultăţilor crizei România se ţine încă bine, că dimensiunile corupţiei nu ar fi chiar atît de enorme pe cît se afirmă. Confruntat cu constatarea enunţată în ultimul raport UE de ţară din care rezultă că ofensiva împotriva corupţiei ar mai fi pierdut din intensitate, în timp ce Bulgaria ar fi înregistrat progrese, şeful diplomaţiei române admite că fiecare fostă ţară comunistă este împovărată încă de probleme datînd din perioada tranziţiei, că există dificultăţi pe calea spre perfecta funcţionare a statului de drept, că există şi chestiuni legate de mentalitate dar crede că date fiind posibilităţile de care România dispune pentru a reacţiona, ne prezentăm destul de bine” .