1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

La graniţa dintre Serbia şi Kosovo tensiunile persistă

Conflictul izbucnit recent la graniţa dintre Serbia şi Kosovo şi care a costat deja viaţa unei persoane, nu este nici pe departe rezolvat.

default

Partea sârbă şi-a manifestat clar nemulţumirea după aproape patru ore de discuţii cu comandantul trupelor KFOR, Erhard Brühler. Rezultatul negocierilor de până cum nu este favorabil Serbiei, a spus şeful echipei sârbeşti de negociatori cu Priştina, Borislav Stefanovic. Trupele KFOR au luat clar partea autorităţilor din Kosovo şi încearcă să plaseze punctele de frontieră Jarinje şi Brnjak sub controlul Priştinei, a mai adăugat Stefanovic.

Un astfel de transfer al controlului asupra punctelor de tranzit de la graniţa sârbească ar satisface doleanţa parlamentului din Kosovo dar ar contraveni dorinţelor Serbiei, care a solicitat restabilirea ordinii dinaintea conflictului din această săptămână. Până la intervenţia oficialilor albanezi care conduc Kosovo - un ţinut cu o majoritate albaneză şi o minoritate sârbă - se admitea trecerea nestingherită a bunurilor din Serbia în nordul teritorului kosovar, zonă a cărei populaţie e majoritar sârbească.

În prezent, cele două puncte de frontieră Jarinje şi Brnjak sunt păzite cu stricteţe de trupele KFOR americane şi franceze. Majoritatea sârbilor care trec frontiera prin aceste puncte de control privesc situaţia detaşat.

"Ne lasă să trecem. Numai autobuzele sunt oprite", spune un bărbat, în timp ce altul e de părere: "Controalele nu ne deranjează. Suntem autohtoni aşa că suntem obişnuiţi cu controalele de frontieră".

Încă nu se ştie cine sunt persoanele care au demolat cele două puncte de frontieră administrativă dintre Serbia şi Kosovo la fel cum nu se ştie nici dacă persoanele în cauză au fost incitate sau au acţionat pe cont propriu. Nesiguranţa generează teorii şi lasă loc la speculaţii.

Cert este însă că, pentru executivul sârb, recentul conflict este un pas înapoi în negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

În capitala Kosovo, Priştina, populaţia e deosebit de nemulţumită, chiar dacă premierul Hashim Thaci încearcă să se arate tare pe poziţii. Vizând uciderea unui poliţist din Kosovo în ciocnirile de la Jarinje şi Brnjak, un medic a declarat:

"Situaţia din Kosovo poate duce la disperare. După 12 ani de la sfârşitul războiului şi trei ani de la declararea independenţei faţă de Serbia nu mai vrem să fim ucişi de criminali sârbi. Iar Uniunea Europeană nu ne susţine suficient. Chiar dacă majoritatea statelor comunitare au recunoscut Kosovo ca stat independent, Europa nu ne ajută cât ar trebui ca să ne putem proteja ţara şi graniţele."

Autori: Ralf Borchard/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm