La cinci ani de pornirea celei de-a doua Intifade, ciocnirile şi violenţele dintre palestinieni şi israelieni continuă

Comparativ cu războaiele convenţionale, revoltele populare nu sunt iniţiate, nu au un punct clar de început şi nici nu se poate spune când se vor termina. La fel de greu de urmărit şi explicat este şi a a doua revoltă a palestinienilor – Intifada al Aqsa – pornită în toamna anului 2000. Chiar dacă, din luna martie a acestui an există un acord de încetare a conflictului armat, cele mai recente atacuri indică o continuare a violenţelor.

În ciuda tutoror neclarităţilor, ziua de 28 septembrie 2000 va rămâne în istorie ca punct de pornire a celei de-a doua intifade. Ariel Sharon, pe atunci conducător al Opoziţiei naţionaliste, a vizitat în mod demonstrativ Muntele Templului din estul Ierusalimului – unde s-a aflat cândva templul iudaic, până la distrugerea lui de către romani şi acum se ridică acum edificiul sacru al islamului şi Moscheea Al-Aqsa. Cu toate că evreii ortodocşi evită aceste aşezăminte, naţionaliştii şi extremiştii vizitează lăcaşul rugându-se pentru refacerea templului distrus în urmă cu multe secole.

Scharon nu este unul dintre credincioşii extrimişti, dar vizita sa a atras temeri în rândul palestinienilor, care cred că Israelul îşi propune să pună din nou stăpânire pe Muntele Templului. Au urmat demonstraţii în teritoriile ocupate, incidente armate, soldate cu morţi şi răniţi. Peste 3500 de palestinieni şi peste 1500 de israelieni ucişi şi zeci de mii de răniţi – acesta este bilanţul unei avalanşe pornite în 2000, care continuă să producă victime şi astăzi.

O comisie internaţională de anchetă a stabilit că nu vizita lui Sharon la Muntele Templului ar fi fost motivul principal al Intifadei, dar rezultatele anchetei nu au mai interesat pe nimeni.Cert este că şi procesul de pace dintre israelieni şi paletinieni, iniţiat cu doar câţiva ani înainte în Oslo, a eşuat şi că o ultimă încercare din partea Washingtonu-ului de a-i aduce la masa negocierilor pe Premierul isrelian de atunci Ehud Barak şi pe şeful autorotăţii palestiniene Yasser Arafat nu a avut nici ea sorţi de izbândă. Atât Arafat cât şi Barak s-au dovedit prea puţin flexibili şi probabil atunci a ajuns la Yasser Arafat la ideea fatală de pune Israelul sub presiune pentru a obţine rezultatele dorite de palestinieni. O idee fatală, care contravenea Tratatului de pace de la Oslo, potrivit căruia încetarea conflictului nu se poate obţine prin violenţă.

Rezultatele au justificat această teorie. Din păcate, prea târziu: extremiştii ajunseseră în poziţii decizionale şi zilnic numeroşi civili au acceptat să intre în armată pentru a se număra mai târziu printre victimele conflictului.

La exact cinci ani de la vizita lui Sharon la Muntele Templului, asistăm la un dezastru, în care ambele părţi îşi oblojesc rănile. Rămâne de văzut dacă din greşelile trecutului s-au tras invăţăminte. În orice caz însă, prevederile Tratatului de pace de la Oslo par astăzi mai îndepărtate decât oricând, în timp ce ura şi violenţa se amplifică de ambele părţi. Va dura mult, foarte mult pentru a reveni cel puţin la situaţia existentă înaintea izbucnirii celei de-a doua Intifade, Intifada Al-Aqsa.