1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Parade la Chișinău și Tiraspol

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău3 septembrie 2015

Armata Moldovei sărbătorește joi 3 septembrie 24 de ani de la înființare, la o zi după ce autoritățile separatiste de la Tiraspol au prăznuit „ziua independenței” de Republica Moldova printr-o fastuoasă paradă militară.

https://p.dw.com/p/1GQZO
Imagine: army.gov.md

Pe 27 august, autoritățile constituționale de la Chișinău au sărbătorit Ziua Independenței Republicii Moldova printr-o paradă a portului popular, iar pe 2 septembrie, în pofida crizei economice profunde, autoritățile separatiste pro-ruse de la Tiraspol au marcat împlinirea a 24 de ani de la dezlipirea, de facto, a regiunii transnistrene de Republica Moldova printr-o costisitoare paradă militară. „Independența” „rmn” (proclamată pe 2 septembrie 1990) nu a fost, însă, recunoscută până acum nici măcar de Rusia, chiar dacă în războiul secesionist de la Nistru, din 1992, separatiștii au fost susținuți deschis de armata rusă, iar astăzi unități ale fostei Armate a 14-a a URSS continuă să se afle pe teritoriul din stânga Nistrului, contrar acordurilor internaționale.

Cine și de ce înarmează Tiraspolul?

Presa de la Tiraspol a scris că, în ajunul „sărbătorii”, șeful grupării separatiste Evgheni Șevciuk și pretinsul „ministru al apărării” din autoproclamata „republică moldovenească nistreană („rmn”)”, Alexandr Lukianenko, au transmis „trupelor militare transnistrene” tehnică militară modernă, precizându-se că este vorba de transportoare blindate. Lukianenko a menționat că „tehnica poate asigura transportarea trupelor speciale, dar poate și să distrugă ținte terestre și aeriene care zboară la altitudini mici și medii”. Alte detalii despre numărul blindatelor transmise și modul în care au ajuns acestea în Transnistria nimeni nu a oferit.

Fostul membru al Comisiei Unificate de Control (structură responsabilă de situația din zona de securitate) din partea Chișinăului, Ion Leahu, a precizat într-un interviu pentru „Europa Liberă” că ar fi vorba de 100 de blindate. Și se întreabă: „Unde trebuie să transporte desanturi aceste blindate?! Ei (forțele separatiste – n.n.) având doar 20 de kilometri de la Nistru până la hotarul cu Ucraina şi 100 de kilometri de la nord până la sud?! Ce fel de câmp de luptă poate exista, eventual, dacă nu în Moldova sau Ucraina? Iată acestea sunt întrebări mult mai importante decât parada lor militară”, consideră Leahu.

Chișinăul și UE privesc timid cum Rusia subminează suveranitatea Moldovei

Totuși, potrivit lui, prin paradele şi manifestările de miercuri, Transnistria subminează suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, iar faptul că așa-zișii oficiali de la Tiraspol sunt întâmpinați în afara țării (inclusiv în UE) cu onoruri, ne întărește convingerea că diferendul separatist din Transnistria nu va fi soluționat: „Rușii au nevoie de această bucată de pământ pentru a continua expansiunea spre gurile Dunării, spre Balcani”. Ion Leahu crede că toate organismele internaţionale trebuie să înceteze orice relaţie (economică, financiară, politică, etc.) cu regimul secesionist de la Tiraspol. Şi „numai când acesta va fi izolat complet şi va fi pe cale de a pieri - numai atunci va apărea perspectiva soluţionării acestui conflict. Dar cât timp Şevciuk cu Ştanski (Nina Ștanski este soția lui Șevciuk și „ministru de externe” al „rmn” – n.n.) pleacă la Viena, în alte capitale europene şi sunt întâmpinați și trataţi la egal cu reprezentanţii Chişinăului, conflictul nu poate fi soluţionat”, a menționat Ion Leahu.

Armata Națională a Republicii Moldova este mult mai slabă decât cea transnistreană – nu are nici măcar un tanc (în timp ce armata subordonată forțelor separatiste are 22 de tancuri). Ministrul moldovean al Apărării, Anatol Șalaru, a recunoscut joi, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Armatei Naționale, că armata Moldovei necesită a fi modernizată și consolidată urgent: ”Modernizăm armata cu ajutorul SUA, României și a altor țări. Avem tehnica militară necesară, inclusiv pe cea donată de Statele Unite. Mai urmează să primim încă 71 de unități de la țările membre NATO. Bineînțeles, noi nu facem față armatelor altor țări mari, dar urmează să modernizăm armata prin achiziționarea tehnicii militare corespunzătoare secolului al XXI-lea”, a menționat ministrul Șalaru.

Premierul Valeriu Streleț i-a felicitat pe militarii Armatei Naționale, menționând că aceasta urmează să treacă printr-o perioadă de reformare, „astfel încât să devină o armată modernă, de tip european, capabilă să fie interoperabilă cu celelalte armate ale lumii”. Potrivit lui, „instituţia militară naţională a demonstrat, în cele peste două decenii de existenţă, că este o forţă capabilă să îndeplinească misiunile ce-i revin şi să fie garantul democraţiei constituţionale”.

Biroul pentru Reintegrare: la Tiraspol „iau amploare acţiunile de propagandă a urii”

Iar Biroul pentru Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a reacționat, printr-un comunicat, la manifestațiile desfășurate pe 2 septembrie, la Tiraspol, la care au participat numeroși politicieni ruși. Potrivit Chișinăului, manifestațiile respective sunt orientate „spre subminarea principiilor recunoscute de comunitatea internațională de suveranitate, independență și integritate teritorială a Republicii Moldova”. În plus, „ideologia acestor evenimente contravine obiectivului de reglementare a conflictului transnistrean și îngrijorează prin accentul ei pronunțat militarist”.

Guvernul de la Chișinău atenționează că „în regiunea transnistreană iau amploare acţiunile de propagandă a urii, demonstraţiile de forţă, aplicaţiile militare”: „O asemenea retorică agresivă de autoizolare este împotriva intereselor locuitorilor din regiunea transnistreană, mai ales pe fundalul înrăutățirii situaţiei socio-economice şi al refuzului de a continua negocierile pentru reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean”, se arată în declarația Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău.