La ce ne-a folosit libertatea | România | DW | 30.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

La ce ne-a folosit libertatea

Ne e teamă să tragem concluziile. Dar știm din istorie că o lume inaptă să-și producă elita conducătoare se îndreaptă vertiginos către pierderea libertăților politice.

Ca și cum nu ar fi fost destul, noul ministru al Educației a făcut și câteva comentarii despre plagiat pe care îl consideră un subiect de importanță minoră: Nici legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deşi azi cercetătorii noştri aşa fac. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lângă text.

Nu mai e nicio îndoială că rectorul de la Suceava este un caz fără speranță. Gândirea lui e viciată complet și am putea spune că se află literalmente sub orice critică, întrucât critica oricât de aspră pretinde încă existența unor repere comune. Dar cu noul ministru al Educației nu poate exista dialog de vreme ce el nu înțelege ce înseamnă să-ți aduci o contribție proprie într-un domeniu intelectual și ce înseamnă a-ți însuși contribuția altuia.

Poate că a fost bine că am putut auzi un asemenea comentariu, căci am înțeles mai bine de ce plagiatul nu provocă, îndeobște, în România niciun cutremur moral și de ce acuzațiile de plagiat par multora invenția oprimantă a unor pedanți răuvoitori. Și din păcate instrumentalizarea politică a cazurilor de plagiat (tratate strident cu dublă măsura) nu a făcut decât să sporească bănuiala multora (din categoria largă a lui Valentin Popa) că acuzațiile ar fi simple pretexte. Numai așa se poate explica de ce un rector, tocmai un rector și nu un student prea leneș, a ajuns să minimalizeze furtul intelectual, ba chiar să-l reabiliteze. Căci din ceea ce spune ministrul se înțelege că ghilimelele, ca semn al citatului, sunt o simplă convenție juridică interpretată uneori prea literal.

Problema este prin urmare greu de abordat, deoarece noul ministru dă impresia că pur și simplu nu înțelege despre ce este vorba. Un om rutinat, plin de astuții, un plagiator abil nu ar fi vorbit la fel căci ar fi știut că se autodemască. Noul ministru pare însă de-a dreptul candid și în consecință sub orice critică, inabordabil și intangibil. Singura cale de a trata cu el este demiterea politicoasă.

Dacă s-a ajuns însă până aici înseamnă că toate reperele selecției politice au fost dereglate. El e doar un ministru cu mandat trecător, dar dacă o întreagă colectivitate umană (nu doar PSD, ci și 40 de rectori din 59) l-a ales în deplină libertate și îl și susține împotriva tuturor contestațiilor înseamnă că libertatea nu îi este prielnică. Dacă liberi fiind, oamenii aleg atât de rău, începi să te întrebi dacă nu cumva sunt imaturi, inapți pentru libertate, incapabili să asume laolaltă cu gestul neîngrădit și responsabilitatea corelativă.

În 1990, politica românească abia ieșise dintr-un regim de dictatură comunistă și testa o formă de gorbaciovism care nu-și camufla bine asperitățile, dar miniștrii de atunci erau cu toții figuri respectabile, dacă nu chiar remarcabile, așa cum fusese Mihai Șora tocmai la ministerul la care activează azi Valentin Popa. Adică regimul Iliescu era capabil să numească la Învățământ un om cu un real prestigiu intelectual, un om de formație europeană, în vreme ce viața democratică de astăzi ne scufundă în subsolurile unei realități în care toate criteriile intelectuale au fost abolite. Libertatea a funcționat prost și bilanțul ei este catastrofal.

Căci dacă ar fi să descriem ce s-a întâmplat, am spune că libertatea a fost folosită nu pentru a elibera ambițiile și a organiza competiția între oameni dornici de excelență, ci pentru a elimina toate constrângerile și criteriile de performanță. Libertatea a fost folosită pentru a distruge cadrele constrângătoare ale disciplinei și pentru a le înlocui cu un simulacru. Plagiatul nu este ceva accidental, așa cum susține ministrul Popa, ci consecința necesară a unei societăți în care libertatea s-a confundat cu delăsarea și abandonul.

Ne e teamă să tragem concluziile. Dar știm din istorie că o asemenea lume se îndreaptă vertiginos către contrariul a ceea ce așteaptă și anume către pierderea tuturor libertăților politice. Căci o societate care nu mai e capabilă, prin fermitatea unei școli selective și performante, să-și producă propria elită conducătoare, va sucomba sub tutelă.