1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

La Berlin a început Festivalul Luminilor

Cu toate că zilele de toamnă şi termometrele arată contrariul, nopţile de octombrie răspândesc lumină şi căldură pe străzile capitalei Germaniei. La Berlin a început a 7-a ediţie a Festivalului Luminilor.

default

Podul "Oberbaumbrücke"

Nu mai e o noutate faptul că Berlinul se află în lumina reflectoarelor pentru din ce în ce mai mulţi turşiti din întreaga lume. În fiecare toamnă însă, milioane de fani ai capitalei, din Germania şi din străinătate, vin să vadă oraşul... pe întuneric. Iluminatul stradal al Berlinului e redus pentru 12 zile în octombrie, când vedete absolute devin atracţiile turistice, decorate în spectaculoase proiecţii de lumini colorate. A început a 7-a ediţie a Festivaluli Luminilor la Berlin, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen la nivel mondial.

Festival of Lights Berlin 2009 Flash-Galerie

Domul Berlinului



Optzeci dintre cele mai frumoase clădiri, bulevarde şi obiective turistice din capitală prind acum viaţă şi culoare în timpul nopţii, fiind evidenţiate prin instalaţii de lumini şi jocuri de lasere. Complexul Potsdamer Platz, domul, turnul de televiziune şi Poarta Brandenburg sunt numai câteva dintre highlight-urile acestei ediţii.

Vizitatorii au la dispoziţie autobuze speciale, care fac turul show-ului din acest an, lung de peste 10 kilometri. Va avea loc o serie de evenimente culturale şi artistice pe perioada festivalului, dar şi o amplă acţiune caritabilă organizată de Fundaţia City Berlin, dedicată nevăzătorilor.

Feţele Berlinului

Primarul social-democrat, proaspăt reales, Klaus Wowereit, a fost prezent la deschiderea evenimentului:

„Berlinul îi găzduieşte cu drag pe toţi oamenii care vin aici din întreaga lume. Vrem să le oferim de fiecare dată ceva deosebit berlinezilor şi oaspeţilor noştri. Odată cu Festivalul Luminilor, Berlinul devine şi mai dinamic, iar în următoarele zile, când iluminatul stradal va fi redus semnificativ, oraşul e pus într-o lumină cu totul deosebită.“

Festival of Lights Berlin 2009 Flash-Galerie

Bulevardul "Unter den Linden"



Şi pentru că Berlinul doreşte să se identifice cu oamenii care locuiesc aici, un alt proiect inaugurat în premieră, în cadrul festivalului, e sculptura denumită „Faces of Berlin“. Pe ea vor fi proiectate fotografiile tuturor berlinezilor, care vor să-şi arate public ataşamentul pentru capitala Germaniei.

Faţa, realizată din ghips şi metal, are peste 8 metri înălţime şi a fost montată în cadrul complexului Potsdamer Platz.

2.500 de lasere şi reflectoare vor fi aprinse pâna în 23 octombrie pe străzile Berlinului. Peste 1 milion de vizitatori din alte oraşe germane şi din străinătate sosesc anual în capitală, pe perioada Festivalului Luminilor, pentru a vedea Berlinul într-o altă...lumină.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Medana Weident