1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

La Bautzen situaţia este deocamdată sub control

Ce se întâmplă la Bautzen? Se profilează acolo un conflict civil între refugiaţi şi localnici, după cum avertizează de mai multă vreme AfD? Kay-Alexander Scholz a fost în Bautzen şi are o cu totul altă imagine.

default

Poliţişti în centrul oraşului Bautzen

"Bautzen este oraşul meu preferat", spune în treacăt kurda Menekse, într-o germană curată, chiar lângă Kornmarkt. Adică în locul în care nopţile trecute au avut loc ciocniri violente între refugiaţi, poliţişti şi demonstranţii de dreapta. După ce îi salută călduros pe Sabrina, Armin şi pe copilul acestora, femeia ne povesteşte că trăieşte aici de ani buni. Uneori însă o deranjează noii refugiaţi, care sunt prea irascibili. O chestiune de mentalitate. Armin ne povesteşte că îşi face zilnic cumpărăturile în acest loc. Evident că a asistat la certuri spontane între tinerii refugiaţi, pe care le consideră fireşti. Însă, până acum, nu a existat nici urmă de încăierare.

Menekese, Sabrina, Armin şi copiii

Menekese, Sabrina, Armin şi copiii

Patru doamne mai în etate, care se întâlnesc în piaţă aproape în fiecare după-amiaza, confirmă. Nu s-au simţit niciodată ameninţate. Uneori s-au minunat însă de curajul tinerelor fete blonde care nu au nicio reţinere să intre în vorbă cu tinerii refugiaţi. Ar fi doar o măsură eficientă de integrare, glumesc doamnele, dacă refugiaţii s-ar căsători rapid şi ar beneficia de tot tacâmul, cu socrii germani şi restul.

Imagini diferite

Şi totuşi, în ultimele zile au existat ciocniri uneori violente, în această piaţă din centrul istoric al localităţii Bautzen. Mai ales la lăsarea întunericului, atunci când pietonii normali erau deja acasă. Sabrina, care îşi ţine în braţe copilaşul, povesteşte că în luna septembrie sunt organizate în oraş "săptămânile democraţiei". În piaţă există şi un stand al iniţiatorilor, cu un afiş pe care sunt trecute cuvinte precum #Hirnan şi #Herzauf (deschideţi-vă inima).

Aceste agresiuni sunt provocate mai ales de extremiştii de dreapta, ne mai explică tânăra. De ei şi nu de refugiaţi se teme Sabrina. Bautzen a devenit de ani buni un centru al extremei dreapta, mai adaugă Armin. NPD face parte din cotidian, chiar şi în zonele limitrofe.

Nu doar "lapte şi miere"

În Bautzen trăiesc 40 000 de oameni, iar 200 dintre ei sunt refugiaţi. Oraşul este situat în Saxonia, nu departe de Dresda, "fieful Pegida". Centrul vechi are multe clădiri istorice impozante şi este împrejmuit de un lanţ de vile superbe. Pe vremuri Bautzen era o localitate foarte bogată. Astăzi, aproape toate lucrările de renovare sunt finalizate. Aici, ca în multe alte localităţi saxone, întâlneşti mulţi copii. În ciuda tendinţei generale la nivel federal, în Saxonia rata naşterii este cea mai ridicată din toată Germania. Mulţi cetăţeni comunitari s-au mutat aici, mai ales polonezi, cehi, români, dar şi ruşi.

Pentru localităţi precum Bautzen, turismul este foarte important. De acea, temerile privind o eventuală distrugere a imaginii localităţii prin violenţele din centrul Kornmarkt sunt îndreptăţite. Indiferent cu cine vorbeşti, toţi localnicii relativează evenimentele din oraş. Chiar dacă este clar că acolo nu curge "numai lapte şi miere".

Turiştii cazaţi la hotelurile din centru s-au plâns că le-a fost tulburată liniştea nocturnă, iar în alte hoteluri rezervările au fost pur şi simplu anulare. Bautzen este în mod constant în centrul atenţiei, indiferent de rezistenţa opusă de localnici.

Măsuri necesare

Poliţia şi primarul încearcă cu instrumentele de care dispun să reinstaureze normalitatea. Încă de la amiază, în piaţa sunt prezenţi poliţiştii în echipament de luptă. Sunt verificate documentele tinerilor care "vagabondează" pe acolo, după cum spun ei înşişi. Este organizată şi o zonă de control. Unii refugiaţi mai agitaţi sunt îndepărtaţi, alţii nu. Mai sunt şi azilanţii care au fost mutaţi în adăposturi în afara oraşului. Există, se pare, şi o interdicţie de părăsire a adăposturilor după ora 19, vizaţi fiind în principal minorii. Se impune o detensionare rapidă a situaţiei. Un jurnalist local ne spune că în zilele următoare asistenţii sociali vor acorda ajutor pe străzi.

O demonstraţie planificată pentru vineri şi organizată de grupări de dreapta a fost anulată în ultimul moment. Pe platformele de social media, primarul localităţii Bautzen, Alexander Ahrens, a anunţat că a acceptat să discute cu organizatorii. Un fel de ofertă de pace.

De pe urma evenimentelor nu au de profitat decât populiştii de dreapta. Cu o zi în urmă, 350 dintre aceştia s-au aflat în Kornmarkt şi au scandat lozincile obişnuite, de genul "Noi suntem poporul". Sau: "Merkel trebuie să plece". Biroul AfD, situat la doar două case distanţă de centrala CDU este închis vinerea. Pe fereastră însă este afişat un comunicat de presă. De săptămâni bune în Piaţa Kornmarkt din Bautzen ar avea loc ciocniri între azilanţi şi localnici, scrie în comunicat. Dar nici măcar doamna din librăria situată la mai puţin de 200 de metri nu a remarcat vreo ciocnire în acest sens.

E greu de preconizat dacă în Bautzen situaţia rămâne paşnică, după cum îşi doresc cetăţenii. Poliţia însă rămâne în stare de alertă.