1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Kurt Masur împlineşte astăzi 80 de ani

Masur susţine în această seară la Royal Albert Hall din Londra alături de London Philarmonic Orchestra şi de Orchestre National de France un concert deosebit, ca încununare a peste o jumătate de veac de activitate.

default

Dirijorul german Kurt Masur

În Germania, mai precis la Leipzig, oraş al cărui cetăţean de onoare e şi în care şi-a petrect cea mai mare parte a vieţii, Masur a fost sărbătorit deja la mijlocul lunii iunie. Timp de 26 de ani Kurt Masur a fost şeful celebrei orchestre simfonice “Gewandthaus" din Leipzig, cea mai veche din Germania, înfiinţată cu 260 de ani în urmă.

Masur este strâns legat şi de istoria recentă a Germaniei. El s-a implicat puternic în evenimentele din toamna anului 1989 şi a contribuit considerabil ca revoluţia din fosta RDG să fie una paşnică. Prin intermediul radioului sau în biserici, el a apelat la oameni să nu recurgă la violenţă. Angajamentul său în procesul de trasformare din noile landuri federale a continuat şi mult după reunificarea Germaniei. Masur a rămas însă înainte de toate un muzician. "Nu sunt politician"- atrăgea atenţia dirijorul ori de câte ori i se propunea să intre în politică. Chair şia tunci când a fost îndemnat să candideze pentru funcţia de preşedinte al statului.

Kurt Masur s-a născut la 18 iulie 1927 in localitatea Brieg din Silezia, a urmat cursurile conservatorului din Leipzig, a avut angajamente, printre altele, la opera din Erfurt si Leipzig pentru a deveni apoi, la începutul anilor ‘60 dirijor şef al Operei Comice din Berlin şi din 1967 pînă in 1972 cel al Filarmonicii din Dresda. Dar perioada cea mai ferventă din activitatea sa artistică rămâne cea legată de orchestra din Leipzig pe care a condus-o până la finele anului 1996. Între 1991 şi 2001, Masur a fost director muzical al renumitei filarmonici newyorkeze, iar în prezent conduce Orchestre National de France.

Masur continuă să fie prezent în orasul, al cărui cetăţean de onoare e, desfăşurând o activitate intensă şi ca preşedinte al Fundatiei Internaţionale Mendelssohn. Lui I se datorează în bună măsură redeschiderea, în noiembrie 1997, a Casei Mendelssohn din Leipzig cu ocazia implinirii a 150 de ani de la moartea celebrului compozitor, şi el cândva capelmaistru al orchestrei Gewandthaus.

Faptul că astăzi a împlinit 80 de ani nu înseamnă că-şi va reduce activitatea. El continuă să susţină numeroase concerte pe marile scene ale lumii. Forţa şi-o găseşte tocmai în muzică. “Ceea ce mă ajută să mă menţin în formă e muzica. Îmi face bine să ştiu că dimineaţa la orele 10 am probă”, mărturisea recent marele maestru al artei dirijorale.