1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Kosovo: negocieri pe ultima sută de metri

La cinci săptămâni înaintea termenului stabilit de secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, pe 10.decembrie, reprezentanţii UE, Rusiei şi ai SUA s-au reunit la Viena, impreună cu oficialii de la Belgrad şi Pristina.

default

Când se va termina mandatul KFOR?

Pe parcursul întregii zile, mai întâi în cadrul discutiilor individuale cu fiecare delegatie în parte, apoi în cadrul discutiilor în plen, cei trei mediatori ai asa-numitei troici pentru Kosovo, coordonati de catre diplomatul german Wolfgang Ischinger, au depus toate eforturile pentru a debloca, în sfârsit, negocierile si a realiza un progres la solutionarea crizei. Cu toate acestea, nu au clintit nimic. Bilantul negocierilor, asa cum a fost formulat de catre presedintele sârb, Boris Tadic, este deceptionant:

"Din pacate nu pot spune ca am obtinut astazi progrese însemnate. Dar nu abandonam, ci vom continua sa participam la procesul de negociere, pâna la capat".

Delegatia sârba s-a concentrat de aceasta data asupra propriei sale propuneri de a solutiona problema statutului provinciei Kosovo, care de sapte ani încoace se afla sub administratia ONU, dupa modelul Hongkong-ului. Fosta colonie britanica si-a obtinut statutul actual în 1997, în urma unor negocieri între Londra si Beijing care au durat ani de zile. Acest statut îi confera, în ciuda retrocedarii ei republicii Chineze, în continuare o relativa autonomie pe durata limitata. Purtatorul de cuvânt al delegatiei albaneze, Skender Hyseni, nici n-a vrut însa sa auda de aceasta propunere:

"Evolutia istorica a provinciilor Kosovo si Hongkong este atât de diferita, încât e imposibil sa transferam acel model în situatia noastra".

Conducerea de la Pristina a subliniat la Viena ca nu mai este dispusa sa negocieze despre nicio alta optiune în afara desprinderii complete a provinciei Kosovo de Serbia:

"Kosovo-ul se opune solutiilor improvizate sau partiale. Noi dorim o solutie durabila, iar singura solutie durabila se numeste independenta".

Delegatia sârba însa respinge tocmai acest punct. Belgradul nu vrea sa accepte în nici un caz negocieri cu Pristina de pe pozitii de egalitate, a declarat presedintele sârb, Tadic. Iar premierul sârb, Voislav Kostunica, a revenit si în încheierea negocierilor cu insistenta asupra propunerii sale:

"Aspectul decisiv la modelul Hongkong este ca el ne arata ce este posibil, daca oamenii implicati sunt dispusi sa accepte compromisuri. Nimeni nu doreste sa transfere modelul Hongkong unu la unu asupra Serbiei. Dar, pe de alta parte, nu este nimic pe lumea asta unic. Întotdeauna e vorba de conexiuni si combinatii de mai multe idei diferite. Iar noi voiam sa demonstram tocmai acest lucru".

Wolfgang Ischinger, negociatorul sef din partea UE, s-a straduit, în ciuda imuabilelor divergente de opinie, sa-si pastreze optimismul. Pâna la data de 10.decembrie se vor cauta noi si noi cai de solutionare a crizei, în ciuda tuturor piedicilor:

"Muncim din greu la acest proces si vom continua pâna în ultima zi".

Urmatoarea runda de negocieri a Troicii pentru Kosovo, alaturi de oficialii sârbi si albanezi, va avea loc pe 20.noiembrie la Bruxelles.