1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Kika în România

Concernul austriac Kika intenţionează să investească 60 de milioane de euro în filialele din România

Producătorul de mobile austriac, Kika, va fi noul concurent al Ikea la Bucureşti

Producătorul de mobile austriac, Kika, va fi noul concurent al Ikea la Bucureşti

Concernul austriac producător de mobilă, Kika, intenţionează să-şi extindă substanţial capacităţile în România. Potrivit planurilor conducerii, la sfârşitul anului 2008 va fi deschis primul centru de desfacere la Bucureşti, alte opt centre urmând a fi înfiinţate la Oradea, Timişoara şi Constanţa.

Conform managerului Paul Koch, Kika va investi în România peste 60 de milioane de euro iar pentru noile filiale ale concernului austriac vor fi angajate 450 de persoane.

Primul centru de desfacere va fi înfiinţat în cartierul bucureştean Militari, se va extinde pe 27.000 de metri pătraţi şi va cuprinde aproximativ 50.000 de articole.

„În urma unui studiu de piaţă detaliat am ajuns la concluzia că România are o piaţă de desfacere atractivă pentru firma noastră, astfel încât extinderea este un pas cât se poate de logic”, a declarat managerul Kika, Paul Koch.

Concernul austriac este considerat a fi unul din cei mai mari producători de mobilă din Europa, cuprinzând în prezent 63 de filiale în Austria, Ungaria, Cehia, Croaţia şi Slovacia. În 2007, kika a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de euro şi a numărat 7.800 de angajaţi.