1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Khat - Germania nu este o piaţă de desfacere

Khat-ul este un drog larg utilizat în special în estul Africii şi sudul Peninsulei Arabe. În Germania consumul frunzelor amare de Catha edulis este interzis.

default

Într-o anexă aflată în spatele unui local din Köln se găsesc mai mulţi bărbaţi de culoare. În mâini au smocuri de plante verzi din care smulg frunză cu frunză. Ne găsim într-o încăpere în care se consumă khat. La intervale regulate, bărbaţii iau câte o înghiţitură de Cola pentru a mai scăpa de gustul amar al plantei acceptată în societatea africană şi în ţările din Peninsula Arabă, dar interzisă în Germania începând din 1998. Aproape toţi fumează pentru că nicotina sporeşte efectul acestui drog. Se vorbeşte tare, se gesticulează şi se râde zgomotos. Doar doi dintre ei stau uşor deoparte şi privesc apatici spre podea.

La întrebarea dacă e vreunul dispus să vorbească despre consumul de khat, buna-dispoziţie piere ca prin farmec şi grupul se risipeşte. Cu mişcări lente, unii părăsesc încăperea. Cei care rămân totuşi, nu au nimic de spus. Unii susţin că nu vorbesc limba germană, alţii că nu au voce de radio. După minute-n şir de negocieri cu reporterul DW, cineva rosteşte numele unui consumator german. "Neamţul ar trebui să dea interviu, măcar ştie limba... În plus, e la el în ţară şi poate să rişte mai mult", spun ei.

Într-adevăr, consumatorul neamţ - pe care îl vom numi Jochen - este dispus să vorbească. Jochen a descoperit khat-ul acum doi ani. Era în Etiopia şi lucra pentru o organizaţie care derula proiecte de dezvoltare.

"Acolo e ceva obişnuit, ţi se oferă mai ales când eşti invitat; e semn al ospitalităţii. La început am avut reţineri pentru că nu ştiam exact ce este şi ce să fac cu el. La a doua sau a treia vizită am zis totuşi să încerc. Prima oară mi s-a părut destul de amar, dar după vreo trei sferturi de oră - o oră, nu mai contează. Eşti vioi, ai chef de vorbă şi te simţi bine. Poate fi comparat cu efectul cafelei, ca să spun aşa..."

Spre deosebire de cafea, mestecatul frunzelor de Catha edulis nu e inofensiv. Consumul pe termen lung poate duce la insomnie, gastrită, afecţiuni ale mucoasei bucale şi impotenţă. Principiile active ale acestui drog sunt cathina şi cathinona (a căror acţiune este similară cu cea a amfetaminelor).

Nimeni nu-ţi vinde dacă eşti neamţ

Khat Kaudroge Zoll

Khat-ul a pătruns în Germania, trecut peste graniţă ilegal, din Olanda. În ţara vecină această plantă nu este interzisă. Mai mult, negustorii olandezi primesc zilnic marfă proaspătă din Kenia. Aprovizionarea se face atât de des pentru că, la scurt timp după recoltare, frunzele îşi pierd anumite calităţi şi astfel scade şi efectul asupra sistemului nervos.

Conform datelor Oficiului Federal de Criminalistică, în Germania au fost depistaţi până acum, în mare parte, traficanţi din Somalia. De regulă, drogul era transportat în maşini şi avea ca destinaţie ţările scandinave, acolo unde trăieşte o comunitate est-africană mare. Poliţia germană susţine că Republica Federală nu poate fi considerată, deocamdată, o piaţă de consum. La rândul său, Jochen confirmă spusele Poliţiei:

"Ca neamţ e greu să-ţi cumperi khat. Mai toţi cei care vând sau consumă sunt est-africani. Chiar dacă vrei să cumperi, nu-ţi vând mai ales dacă eşti neamţ! Somalezii sunt suspicioşi, precauţi şi se tem că vor fi etichetaţi imediat ca traficanţi de droguri."

Cei mai mari adversari ai consumului de khat sunt femeile africane. De exemplu, Amina din Somalia:

"Khat nu ne face niciun bine. Ruinează sănătatea şi familia. Un tată habar nu are ce fac copiii lui pentru că stă şi mestecă frunzele alea cât e ziua de lungă. În urmă cu zece ani şi tatăl meu consuma aşa ceva. Vinerea seara era cel mai fericit om din lume pentru că sosea drogul. Stătea împreună cu prietenii şi mestecau frunze până în zori. Pur şi simplu consumau şi vorbeau. Sper că într-o bună zi khat-ul va dispărea."

Autori: Bachir Amroune, Claudia Ştefan
Redactor: Robert Schwartz