1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Karzai negociază cu talibanii

La nouă ani de la începutul războiului din Afganistan, se pare că părţile implicate doresc o soluţionare pe cale diplomatică a conflictelor încă existente.

SUA aprobă tacit negocierile dintre Karzai şi talibani

SUA aprobă tacit negocierile dintre Karzai şi talibani

Cu nouă ani în urmă Statele Unite au început ofensiva militară în Afganistan cu susţinerea comunităţii internaţionale. Cu ajutorul aliaţilor NATO, trupele americane au reuşit să alunge talibanii de la putere şi să distrugă taberele de recrutare şi instrucţie a reţelei teroriste Al Quaida. Ofensiva militară a Statelor Unite era, după atentatele de la 11 septembrie 2001, un pas obligatoriu.

Între timp însă, războiul din Afganistan a produs Statelor Unite şi aliaţilor săi multe victime şi a generat costuri de miliarde de dolari. Victimele din rândul populaţiei autohtone nu sunt incluse în aceste statistici. Guvernul condus de Karzai a pierdut controlul asupra ţării iar talibanii au recâştigat influenţa pierdută în multe regiuni.

Şi totuşi, cele două părţile implicate ştiu, între timp, că actualul conflict nu poate fi câştigat pe cale militară. Mai mult, ofensiva din Afganistan a devenit o povară şi pe plan politic, atât în Statele Unite cât şi în Europa. Cel târziu după ce militari americani de rang înalt au declarat războiul ca fiind de necâştigat, presiunea asupra guvernelor de a căuta o soluţie pe cale diplomatică a crescut semnificativ. Potrivit unui raport publicat de cotidianul american Washington Post, se pare că o nouă generaţie de talibani ar fi primit permisiunea Mullahului Omar de a începe negocieri cu preşedintele Karzai, discuţii care se desfăşoară cu acceptul tacit al Statelor Unite.

În principiu, negocierile dintre guvernul de la Kabul şi talibani sunt un semn bun, atâta timp cât ambele părţi ştiu că o reîntoarcele a grupării teroriste Al Quaida sau a Mullahului Omar în Afganistan este exclusă. Dacă ţara ajunge să fie din nou refugiu pentru grupări teroriste, misiunea militară internaţională în regiune ar fi fost inutilă.

O democraţie după model occidental nu va putea fi instaurată în prezent în Afganistan, o stare de fapt care nu poate fi schimbată nici de ofensive militare nici de angajament civil. Iar majoritatea populaţiei afgane nici nu doreşte democraţie impusă pe cale militară.

Rămâne de văzut dacă Afganistanul va supravieţui ca stat autonom, o situaţie care depinde şi de implicarea în negocieri a ţărilor vecine, Pakistan şi Iran. În acelaşi timp trebuie ţinut cont şi de Rusia şi India care au în acest caz un cuvânt greu de spus.

Pe fundalul alegerilor pentru Congres, preşedintele american Barack Obama are urgent nevoie de succese diplomatice în Afganistan. Altfel, retragerea definitivă din regiune, planificată pentru jumătatea anului 2011 nu va avea loc. Retragerea trupelor americane din ţară este însă o condiţie de bază a talibanilor pentru începerea negocierilor.

Autori: Daniel Scheschkewitz / M.P.
Redactor: Alina Kühnel