Karpe Diem!

Cristian Ştefănescu l-a întâlnit la Köln, cu ocazia recentului târg al branşei, Photokina.

Cum s-a schimbat arta fotografică, prin explozia tehnologiei?

Fotografia a cam ajuns o tehnică de lepădat, de când s-a încetăţenit fotografiatul rapid şi brutal. Lumea se simte acoperită: ceea ce s-a ratat se poate şterge. Pe vremuri, filmul era scump şi, ca atare, fotografiam mult mai cu grijă, mult mai încet. Se lucra mai atent la compoziţia fotografiei. Mă tem în special că, din cauza fotografiatului cu telefonul mobil, tinerii nici nu vor mai învăţa să fotografieze altfel: închid ochii, apăs, dacă iese, iese, dacă nu, şterg.

Vă e teamă că se scufundă fotografia?

Nu, din fericire nu. Oamenii talentaţi se vor impune mereu. Computerizarea fotografiei nu o dezraţionalizează. Am purtat recent o discuţie despre jurnalism: ziariştilor li se dau camere digitale compacte şi li se cere să vină şi cu fotografiile pentru reportaj. Asta înseamnă că s-a îngreunat accesul la fotojurnalismul serios, de anvergură.

Dar pentru propria carieră vă e teamă?

Nu îmi fac griji. Cel puţin pentru mine. Pe de o parte, am agenda la fel de plină ca şi înainte. Pe de alta, am atât de multe idei noi şi frumoase încât nu... nu trebuie să-mi fac griji.

Aţi fost în România.

În 1981 sau 1982. Am fost la Mamaia, cu familia - tata, soţia lui şi sora mea. Am stat 14 zile în acel hotel-buncăr. Probabil că lucrurile s-au mai schimbat între timp. Printre primele lucruri pe care le-am învăţat a fost te iubesc. De la Mihaela. Am pierdut contactul. Drept e că, între timp, sunt şi căsătorit şi fericit... Mi-ar face plăcere să mai ajung în România. De fapt, am mai fost o dată, cu Michael Jackson la Bucureşti dar am avut programul foarte încărcat şi am apucat să văd prea puţin. Am văzut clădirile vechi din goana maşinii.

Sunteţi fotograful vedetelor. Sunteţi văzut cu vedetele şi, uneori, chiar vedeta. Nu este greu pentru viaţa privată?

Nu, nu, nu! Sunt în fericita situaţie financiară să pot să călătoresc pretutindeni unde mă cheamă jobul împreună cu soţia mea. Oricum, pe oameni îi judec după cât de mult îmi plac. Gloria lor îmi cam este indiferentă. Şi cred că acesta este şi fundamentul succesului meu - anume, că nu încerc să stau tot timpul în preajma celor pe care îi fotografiez, cerşindu-le prietenia. Artiştii nici măcar nu pleacă în turnee pentru a găsi prieteni noi ci pentru a-şi cânta muzica şi vinde discurile.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident