1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Justiţia franceză face politică subţire

Declaraţia procuroarei franceze care se ocupă de cazul tânărului rom linşat la Pierrefitte-sur-Seine pune concluziile înaintea faptelor.

Linşajul de la Pierrefitte-sur-Seine, căruia i-a căzut victimă un adolescent din România, a devenit rapid un subiect politic de prim ordin. Cele mai înalte oficialităţi franceze au reacţionat cu o promptitudine rară. Preşedintele, Francois Hollande, a condamnat ”acţiunile incalificabile şi de nejustificat care nesocotesc toate principiile pe care a fost fondată Republica”. La rândul său prim-ministrul, Manuel Valls, a condamnat cu toată fermitatea agresarea tânărului rom. Reacţii imediate s-au produs şi în România, (premierul Victor Ponta, deputatul european Marian Drăghici), dar în acest context ele sunt mai puţin importante. Aşadar un cor grav, la cel mai înalt nivel, care pare a spune acelaşi lucru la unison.

Cu toate acestea există diferenţe de o maximă importanţă. Dacă ascultăm declaraţia procuroarei franceze Sylvie Moisson din Bobigny vom constata grija cu care subliniază anumite aspecte chiar mai înainte de a începe investigaţia: ”Această dramă nu este reductibilă la un antagonism între două comunităţi, prin urmare nu avem niciun motiv să-i stigmatizăm nici pe unii, nici pe alţii. Această dramă este înainte de toate un act de barbarie, un linşaj, imputabil unui grup de indivizi al cărui număr rămâne nedeterminat, el diferă după mărturii, motivul acestui linşaj fiind răzbunarea privată care s-ar fi produs în urma unui jaf.”

Aşadar procuroarea însărcinată cu acest caz trage concluzii care nu ar putea fi formulate decât la finalul anchetei. Dar stilul studiat şi bine măsurat al declaraţiei nu este inocent. De unde ştie procuroarea Sylvie Moisson că drama ”nu e reductibilă la un antagonism între două comunităţi”, şi mai ales de unde ştie cu atâta precizie care sunt motivaţiile linşajului câtă vreme nici măcar nu a aflat cine sunt autorii agresiunii? Nu cumva aceste lucruri ar fi reieşit abia din audierea martorilor şi din interogatorii ?

Să mai observăm însă un lucru. Simultan cu declaraţiile oficialilor francezi se exprima cu privire la acest caz şi secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland: ”Aceste atacuri asupra celei mai mari minorităţi din Europa sunt ruşinoase şi nu pot fi scuzate. Mă bucur să văd că guvernul francez şi atât de mulţi responsabili din Franţa şi Europa au adoptat o poziţie fermă împotriva discriminării şi atacurilor împotriva romilor”.

Înaltul responsabil cu Drepturile omului a spus exact ceea ce justiţia franceză nu ar dori să se spună şi anume că ar putea fi vorba de o agresiune îndreptată împotriva unei întregi comunităţi şi nu asupra unei singure persoane. Desigur nici Thorbjorn Jagland nu ar fi trebuit poate să se grăbească, dar ţine chiar de natura misiunii sale să ia în considerare situaţia cea mai gravă şi să avertizeze asupra consecinţelor sale. De altfel autorităţile franceze nici nu au condamnat cu adevărat atacurile ”împotriva romilor” din moment ce nimeni nu acceptă ipoteza unui act de discriminare comunitară.

Abia acum înţelegem perfect ce a vrut să spună procuroarea franceză, cu stilul ei conclusiv care precede toate concluziile. Ea a vrut să preîntâmpine acuzaţia previzibilă de rasism. De altfel mobilizarea aceasta neobişnuită a preşedintelui Republicii şi a primului-ministru nu s-ar explica decât în împrejurări neobişnuite. Câte cambriolaje, bătăi şi crime nu se petrec fără ca cele mai înalte oficialităţi să simtă nevoia unei reacţii ? De fapt, în majoritatea covârşitoare a cazurilor nimănui nu i-ar trece prin cap să intervină. Este treaba poliţiei şi a procuraturii. De data aceasta însă acuzaţia de rasism pluteşte ameninţător pe de-asupra capetelor.

O altă întrebare perfect justificată este dacă nu cumva stigmatul rasismului se abate prea uşor asupra acelora care denunţă numărul mare al infracţiunilor asociate cu imigranţii şi nesiguranţa crescută a vieţii de zi cu zi. În orice caz, asta a vrut să spună procuroarea franceză atunci când a cerut asistenţei să nu stigmatizeze pe nimeni, ”nici pe unii, nici pe alţii”, adică nici comunitatea locală franceză. Cert este că am asistat la ceva nefiresc şi de rău augur pentru ambianţa generală a vieţii europene: mai înainte de a iniţia o anchetă, justiţia franceză se simte datoare să facă politică subţire.